Nazare recunoaște că schimbă conducerea ANAF în funcție de informațiile de la serviciile secrete
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a dezvăluit cum a demis două treimi din conducerea ANAF cu ajutorul informațiilor primite de la serviciile secrete. Ministrul a explicat că decizia de a înlocui anumite personaje din conducere a fost luată pe baza performanțelor în combaterea evaziunii fiscale și informațiile primite de la servicii.
Ministrul Finanțelor a povestit într-un interviu pentru Antena 3 despre cum a schimbat două treimi din conducerea ANAF după ce a cerut informații de la serviciile secrete despre șefii de la Anti Fraudă. Nazare a spus că ANAF trebuie reconstruită în jurul oamenilor competenți și integri care au rămas în instituție de la venirea lui în funcția de ministru.
„Când am preluat mandatul, am schimbat două treimi din conducere la antifraudă. Acești oameni fac parte dintre cei pe care i-am schimbat la momentul în care am preluat mandatul. I-am schimbat pentru că am studiat foarte bine cum s-au comportat, adică am studiat evoluția antifraudei. Și da, am avut și informații. Și am și cerut informații. Presupun că au fost informații și înainte, dar eu pot să vă spun că pe chestiuni de genul ăsta, da, ceri informații. Și e important să știm unde sunt vulnerabilitățile”, a spus Alexandru Nazare.
Nazare a lăudat noua conducere ANAF și spune că lucrurile funcționează mult mai bine după schimbările pe care le-a făcut. Ministrul susține că aceste schimbări benefice se pot observa în nivelul veniturilor colectate la buget. „Dar dacă vă uitați acum la conducerea Antifraudei, o să vedeți și dacă vă uitați la rezultatele lor. Deci, în mod cert, sunt venituri în plus. Sunt venituri la TVA, în mod cert, cresc veniturile la TVA. Și în trimestru 3, e primul trimestru în care ANAF își face planul. Despre ce vorbim? E primul trimestru din acest an”. Totuși, oficialul a adăugat că, deși încasările bugetare s-au îmbunătățit, România nu va reuși să reducă evaziunea fiscală în mod semnificativ până când ANAF nu va fi complet digitalizată.
RECOMANDAREA AUTORULUI:
Ministrul Nazare vrea să pună roboții la treabă: Bugetul pe 2026 va fi complet digitalizat