GÂNDUL FINANCIAR. Anca Bidian, Kiwi Finance: „Vedem o continuare a creșterii creditelor și tranzacțiilor ipotecare în 2021”

GÂNDUL FINANCIAR. Anca Bidian, Kiwi Finance: „Vedem o continuare a creșterii creditelor și tranzacțiilor ipotecare în 2021”
Sursa foto: Shutterstock
Publicat: 13/03/2021, 10:00
Actualizat: 13/03/2021, 12:10

Volumul creditelor noi pentru locuințe a crescut în România în anul pandemic 2020, iar reprezentanții uneia dintre băncile importante din România și ai brokerilor de credite, invitatați la GÂNDUL FINANCIAR, estimează că tendința se va menține și în acest an.

Piața creditelor pentru cumpărarea unei case a fost pe creștere anul trecut, iar sectorul rezidențial a fost un „câștigător” al contextului declanșat de pandemia de COVID-19. Stocul creditelor pentru locuințe a crescut cu aproape 10% în 2020 față de anul precedent. În același timp, în anul 2020 s-a simțit o scădere a creditelor pentru consum a scăzut cu 2% față de finalul lui 2019, potrivit datelor BNR.

Ponderea creditelor de consum a scăzut în 2020

„Dacă vorbim de volume noi, anul trecut s-a manifestat printr-o continuitate relativ liniară cu ceea ce s-a întâmplat în 2019 pe creditele cu ipotecă, pe creditele garantate – imobiliare, ipotecare, și o scădere, într-adevăr, semnificativă în trimestrul II, dar nu foarte mare la nivel anualizat, pe creditele fără garanții, respectiv pe creditele de nevoi personale, într-o anumită măsură cardurile de credit și overdraft-ul, care au avut scăderi ceva mai mari. La nivel de piață, în valori absolute, a fost un impact negativ determinat de creditele fără garanție”, a explicat Cătalin Munteanu, director executiv aria persoane fizice al Raiffeisen Bank România, pentru GÂNDUL FINANCIAR.

Astfel, pentru anul 2021, reprezentantul Raiffeisen Bank România nu prevede un impact negativ dat de contextul pandemic pentru activitatea de creditare. „Anul trecut am avut chiar mici creșteri la nivel de piață pe creditele imobiliare. Ne așteptăm ca volumele să păstreze cam același trend, ne așteptăm să avem o activitate de landing (creditare – eng.) susținută în tot anul 2021 la nivel de sistem bancar”, a spus Cătălin Munteanu.

Diferențele ar putea să fie în acest an din creșterea din nou a volumelor disbursate, respectiv a volumelor acordate pe credite de nevoi personale. „Dacă e să vorbim de balanțe, de volume absolute acordate în piață, creditul imobilar, evident presupune volume mult mai mari acumulate în timp, pentru că rambursările se desfășoară pe o perioadă mai lungă de timp. Dacă vorbim de volumele acordate într-un an, creditele de nevoi personale în ultimul timp au avut un volum mai mare, undeva în jur de 65% din piață în anii obișnuiți, anul trecut a fost într-o măsură mai mică, o pondere de 55%. Ne așteptăm ca anul acesta să revină undeva la ponderi în jurul celor de dinainte, respectiv 60% credite de nevoi personale și undeva în jur de 40% creditele imobiliare”, a explicat director executiv aria persoane fizice al Raiffeisen Bank România.

Trendul de revenire a creditelor de nevoi personale este confirmat de cererea din ianuarie și februarie a acestui an, respectiv un volum similar cu începutul anului 2020, înainte ca pandemia de COVID-19 să-și facă simțite efectele în economie. „Dacă nu apar schimbări semnificative, pentru că există un mare dacă aici, ne așteptăm ca volumele să urmez același trend și să avem un an să spunem comparabil din perspectiva creditelor fără ipotecă comparabil cu 2019, iar din perspectiva creditelor imobiliare, cumva în linie cu ce s-a întâmplat și în 2020, cu creșteri de 2 , 3, 4% în ceea ce privește volumele acordate”, a detaliat Cătălin Munteanu.

Pe segmentul creditelor de consum fără ipotecă se vede un interes al clienților și o activitate susținută de creditare, cu precădere în zona creditelor de nevoi personale și mai puțin în zona cardurilor de credit sau a overdraft-urilor. „Și asta cred că este un pas bun înainte, pentru că de obicei creditele de consum le legi mai degrabă de o nevoie pe care o ai și pe care ți-o dorești acoperită într-un fel sau altul, pe când creditele de tip card de credit sau overdraft, acle credite revolving, sunt mai degrabă legate de dorințe de la un moment anume și cred că într-o perioadă de incertitudine, o atenție mai mare dată nevoii decât dorinței este un lucru bun și cred că merită să-l păstram”, a conchis Cătălin Munteanu.

Anca Bidian, CEO Kiwi Finance: „Noi am avut o creștere mare, de 28%”

Brokerii de credite anunță un avans chiar mai mare al creditelor ipotecare accesate anul trecut, față de 2019. „Noi am avut o creștere mare, de 28%”, a afirmat Anca Bidian, CEO Kiwi Finance, cel mai mare broker de credite din România, invitata emisiunii GÂNDUL FINANCIAR.

Spre deosebire de fiecare bancă în parte, cu un număr redus de variante, brokerii pot oferi potențialilor clienți o plajă mai vastă de alegere. Kiwi Finance, de exemplu, are în portofoliu în prezent 230 de produse de credite ipotecare de la toți partenerii.

„Vedem o continuare a creșterii creditelor ipotecare și a tranzacțiilor ipotecare în 2021. Noi suntem o piață foarte bine poziționată pe acest segment: dobânzile sunt la minime istorice, dobânda de referință nu cred că merge mai în jos. Creditul ipotecar câștigă teren din două direcții: din creșterea tranzacțiilor ipotecare și din proporția creditării în total tranzacții. Cred că anul trecut a depășit 50% din totalul tranzacțiilor din piață. Se fac pe credit versut cash, iar un comportament sănătos este creditarea, nu geamantane, care arată o imaturitate financiară”, a explicat Anca Bidian.

Mai mult, cererea solvabilă este mare, iar oferta imobiliară nu îndestulează cererea. „Dacă numărăm unitățile noi anual, cu toate că e pe creștere, numărul este departe de a îndestula cererea. Acest lucru pune presiune pe prețuri. Norocul nostru e, ca să nu ne încălzim, că sunt politici monetare și fiscale care reglementează încălzirea prețurilor.Dar presiunea crește. Drept urmare, tranzacțiile vor fi în continuare pe creștere, de vânzare să fie unități suficiente. Iar piața veche urmează tredul pieței noi, piața nouă este cârligul pieței imobiliare, și vedem proiect mari, de sute, mii de unități anunțate. Cred că putem considera această situație pe termen mediu, cel puțin, dacă nu lung privnd comportamentul pieței imobiliare în România”, a conchis Anca Bidian.

Urmăriți intervenția integrală în emisiunea GÂNDUL LIVE, transmisă pe Gândul.ro și pe pagina de Facebook a emisiunii:

Anca Bidian a explicat, la GÂNDUL FINANCIAR, că accesarea unui credit trebuie să fie decizie responsabilă, a detaliat complexitatea criteriilor pentru stabilirea eligibilității și făcut recomandări pentru ca evita, pe cât posibil, riscurile ca visul de a avea o casă să nu devină un coșmar.

Structura creditelor populației în 2020 și începutul lui 2021

În 2020 populația a accesat credite noi în valoare de 35,45 miliarde de lei, respectiv o pondere de 42,3% din totalul împrumuturilor noi acordate în 2020 populației și companiilor de băncile din România, de 84 de miliarde de lei, în ușoară creștere față de 2019, respectiv 83,24 miliarde lei, potrivit datelor Asociației Române a Băncilor (ARB). Bancherii precizează că volumul creditelor accesate pentru locuințe a fost mai mare în 2020 comparativ cu anul 2019.

Calculele pe baza datelor BNR arată că stocul creditelor pentru locuințe a crescut cu aproape 8 miliarde de lei, respectiv 9,8%, în 2020 față de 2019. În același timp, cifrele BNR arată că stocul credite pentru consum a scăzut cu 1,19 miliarde de lei, respectiv 2%, în 2020 față de 2019. Stocul total al creditelor populației în decembrie 2020 (locuințe, consum, alte scopuri) era de 150,112 miliarde de lei.

Stoc credite populație, decembrie 2020

89,316 miliarde lei – stoc credite locuinte la finalul lunii decembrie 2020

  • 67,932 miliarde lei în lei
  • 21,384 miliarde lei in valută

58,979 miliarde lei stoc credite consum la finalul lunii decembrie 2020

  • 49,106 miliarde lei în lei
  • 9,873 miliarde lei în valută

Stoc credite populație, decembrie 2019

81,337 miliarde lei stoc credite locuințe

  • 58,154 miliarde lei în lei
  • 23,183 miliarde lei în valută

60,169 stoc credite consum

  • 49,076 miliarde lei în lei
  • 11,093 miliarde lei în valută

(sursa: BNR)

Stocul creditelor gospodăriilor populației – pentru locuințe, consum și altele, era, în ianuarie 2021, de 119,171 miliarde de lei, la care se adaugă creditele acordate în valută, în valoare de 31,152 miliarde de lei (echivalent). În total: 150,323 de miliarde de lei, în ușoară creștere față de decembrie 2020, când a fost de 150,112 miliarde de lei.

Creditele în lei pentru locuințe în stoc în decembrie 2020 erau de 67,932 miliarde de lei și în valută, de 21,384 de miliarde de lei (echivalent). În total: 89,316 de miliarde de lei.

În ianuarie 2021, creditele în lei pentru locuințe în stoc erau de 68,748 miliarde de lei și în valută, de 21,193 de miliarde de lei (echivalent). Acestea totalizează 89,941 miliarde de lei, ceea ce reprezintă creștere în ianuarie 2021 față de decembrie 2020 de 625 de milioane de lei.

Creditele de consum în lei în stoc în decembrie 2021 însumau 49,106 miliarde de lei, iar cele în valută, 9,873 de miliarde de lei (echivalent). Astfel, stocul creditelor de consum la finalul lunii decembrie 2020 era de 58,97 miliarde de lei.

În ianuarie 2021, creditele de consum în lei în stoc în ianuarie 2021 însumau 48.840,3 miliarde de lei, iar cele în valută, 9,762 de miliarde de lei (echivalent). În total, 58,602 miliarde de lei în ianuarie 2021, ceea ce înseamnă o în scădere față de decembrie 2020 de 368 de milioane de lei.

Câte credite s-au luat prin Noua Casă

Prin Noua Casă, continuatorul programului Prima Casă, operațional din septembrie 2020, românii au primit garanții din partea statului de 999,3 milioane lei, ce sustin finanțări în valoare de 1,95 miliarde de lei. Prin cele două programe s-au acordat în 2020 un total de 16.102 garantii, pentru credite de aproximativ 3,6 miliarde de lei.

Prin Noua Casă, administrat de  Fondul National de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM) s-a dublat plafonul creditelor pentru locuințe noi, la 140.000 de euro, pentru care se acordă garanție din partea statului, de până la 60%, dar s-a triplat avansul, la 15%. „Aceste cifre demonstrează că noul program este adaptat necesităților de locuire actuală și răspunde dorinței românilor de a avea acces la o locuință în proprietate, cu un confort sporit”, se arată în comunicatul instituției privind rezultatele din 2020. Programul are un plafon total de garantare alocat în anul 2021 de 1,5 miliarde de lei.

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Umilită din cauza listei de cumpărături! Ce a pățit Lili din Iași, după ce a...
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota...
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Doliu la Casa Regală Britanică. Prințesa Beatrice a trecut prin clipe grele după ce primul...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
INTERDICȚIE clară pentru românii cu casă la curte. Statul nu-ți dă voie să treci de...
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Condamnarea pentru viol a lui Harvey Weinstein, anulată de o instanță din New York