Prima pagină » Gândul Live! » FAȚĂ ÎN FAȚĂ. Decanul Facultății de Drept din București, la Gândul Live: „Suntem datori să ne respectăm standardul de selecție”. Unde va avea loc examenul de admitere

FAȚĂ ÎN FAȚĂ. Decanul Facultății de Drept din București, la Gândul Live: „Suntem datori să ne respectăm standardul de selecție”. Unde va avea loc examenul de admitere

Madalina Prundea
Facultatea de Drept poate folosi, pe lângă spațiile proprii, alte facilități ale celorlalte facultăți ale Universității din București, precum și spații ale UMF „Carol Davila”

Prof. univ. dr. Răzvan Dincă, decanul Facultății de Drept a Universității din București, a detaliat, la Gândul Live, argumentele care au stat la baza deciziei de a organiza examen de admitere față în față și o parte din măsurile logistice pe care instituția le va implementa pentru limitarea răspândirii noului coronavirus.

Prof. univ. dr. Răzvan Dincă, decanul Facultății de Drept a Universității din București a explicat, la Gândul Live, că ar fi nedrept pentru candidații care s-au pregătit pentru examen conform procedurii clasice de admitere, să fie anunțați pe ultima sută de metri de modificarea acesteia. Astfel, Consiliul Facultății de Drept a Universității din București a decis menținerea modalității de admitere la studiile de licență sub forma unui examen scris, desfășurat față în față, ce urmează a avea loc la data de 22 iulie.

„Există limitări de ordin tehnologic pentru examinarea online”

„Varianta online are anumite limitări în ceea ce privește asigurarea caracterului personal al răspunsului. Deci dacă prin varianta online înțelegem o probă scrisă online sau chiar și una orală, cu privire la proba scrisă este extrem de dificil să asiguri independența candididatului ci privire la elaborarea răspunsului la examen. Cu privire la proba orală, nu poți organiza cu 3.000 de oameni sau 1.200 sau 1.500 un examen cu o singură comisie, decât dacă te extinzi pe toată vara. Și atunci, pentru că ai nevoie de mai multe comisii, sunt mai puține garanții de uniformitate a evaluării. Există deci limitări de ordin tehnologic pentru examinarea online”, a explicat prof. univ. dr. Răzvan Dincă, la Gândul Live.

În ceea ce privește examinarea pe bază de dosar, aleasă de alte facultăți de drept de alt profil  din țară, decanul consideră că asta înseamnă că, practic, selecția se face la nivelul liceului și nu se face pe criterii de uniformitate. „Pe de altă parte, candidații noștri, unii dintre ei și-au petrecut un an, doi, pentru a pregăti acest examen de admitere. Ar fi nedrept față de ei să îi anunțăm cu câteva luni, săptămâni înainte de examen că am schimbat criteriile pentru îndeplinirea cărora ei s-au pregătit”, a detaliat decanul Facultății de Drept.

„Preferința noastră este să folosim la maxim spațiile universitare de care dispunem, care oferă facilitățile obișnuite pentru acest tip de întreprindere. În acest sens, Facultatea de Drept a Universității din București dispune de un palat destul de mare, de 20.000 mp suprafața construită, de asemenea, am luat măsuri ca toate clădirile Universității din București să poată fi puse la dispoziția Facultății de Drept, în zia examenului de admitere, dacă numărul candidaților va justifica această întrebuințare, apoi următoarea noastră opțiune, dacă numărul este atât de mare – sunt 19 facultăți în Universitate, deci în principiu, spațiile disponibile ar trebui să fie suficiente pentru a-i găzdui pe candidații la admiterea la Drept, suntem singurii care am păstrat admiterea față în față”, a explicat decanul Facultății de Drept. Opțiunea subsidiară este folosirea spațiilor Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, în urma unui protocol încheiat, iar, în ultimă instanță, Arena Națională.

Măsuri obligatorii pentru examen

Este un efort logistic foarte mare pe care și l-a asumat facultatea, admite decanul, care a detaliat o parte dintre măsurile de prevenire a răspândirii infecției cu noul coronavirus: asigurarea fluxurilor separate de intrare și ieșire, impunerea distanței sociale de 2 metri și prezentarea cu mască și mănuși.

Potrivit ordinului comun al Ministerului Educației și Cercetării și al Ministerului Sănătății, în contextul instituirii stării de alertă pe teritoriul României, trebuie implementate o serie se măsuri la nivelul instituțiilor de învătământ superior:

  • asigurarea triajului epidemiologic
  • prestabilirea circuitului către/și din sala de examen
  • candidații vor fi protejați de masa facială
  • intrarea în sala se va face în mod organizat, pe rând, păstrând distanța de 2 m, spațierile necesare se pot marca cu banda colorată în fața ușii.

Conform autonomiei universitare, fiecare instituție de învățământ superior poate opta pentru derularea examenelor, iar în cotextul pandemiei, instituțiile au propus organizarea parțială în sistem on-line a examenelor de semestru, de an și de finalizare a studiilor.

Una dintre instituțiile care au decis ca admiterea şi examenele de finalizare a studiilor să se facă online este Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) Cluj-Napoca. Inclusiv înscrierea candidaţilor se va face online, iar documentele originale vor fi prezentate la începerea anului universitar.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Alarmă pentru tineri: conservantul alimentar care apare în tot mai multe cazuri fatale
Digi24
Unul din cei mai importanți bancheri din Rusia are vești proaste pentru Putin. „Vom ajunge la o criză socială”
Cancan.ro
Tragedie înainte de nuntă! Nepotul lui Mircea Rednic, Marius Totolici, a murit în somn la doar 37 de ani
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
„Da' cine v-o lucrat aici, domnu’?”. Restaurarea Castrului Arutela, ironizată de români după explicațiile Ministerului Culturii
Mediafax
A spart peretele și a rămas fără cuvinte! Ce a găsit un student valorează 9 milioane de euro
Click
Fac provizii pentru iarnă! Șerban Copoț a copt 120 kg de vinete. Rețeta Annei Lesko de roșii marinate, secretul gustului unic
Digi24
Cine sunt cele trei personalități din lume care pot călători fără pașaport. Explicațiile din spatele acestor excepții
Cancan.ro
Imaginile verii de la mare! A “pupat” gardul și a lustruit Audiul. De fapt, “distracția” a avut loc în parcarea de la LOFT
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Motorina s-a ieftinit cu aproape 70 de bani. Ce prețuri afișează astăzi benzinăriile
Descopera.ro
Un meteorit marțian rar păstrează indicii nemaivăzute despre interiorul Planetei Roșii
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Vacanța perfectă de toamnă: iată cele mai bune trasee de mers pe munte!