INTERVIU EXCLUSIV. Poetul care respiră și sângerează metaforă: Cristian Radu Constantin e încă o dovadă că poezia românească refuză să moară!

Redactor:
Simona Tănăsescu
INTERVIU EXCLUSIV.  Poetul care respiră și sângerează metaforă: Cristian Radu Constantin e încă o dovadă că poezia românească refuză să moară!
Poetul Cristian Radu Constantin

Până mai ieri un ilustru necunoscut, Cristian Radu Constantin a reușit performanța de a-i face pe iubitorii de poezie și nu numai să se îndrăgostească de versurile lui. În goana vieții și a timpului, am reușit să-i luăm un interviu în exclusivitate. Prin intermediul acestuia, cei care nu îl cunoașteți acum aveți ocazia, iar pentru cei care deja îl cunosc, cu siguranță va fi o reală bucurie.

GÂNDUL.RO: Bună, Radu! Mulțumim pentru minutele pe care ni le acorzi!

C.R.C.: Bună ziua! Cu multă plăcere și prețuire!

GÂNDUL.RO: Cine este Cristian Radu Constantin?

C.R.C.: Sunt în primul rând un om care iubește și prețuiește oamenii, frumosul și poezia, în special poezia.  Ca poet, fac parte din generația optzeciștilor, când am și debutat cu poezii publicate în diferite reviste dar, în același timp, aș putea spune că reprezint generația modernă și tehnologizată a făcătorilor de versuri, având obiceiul să-mi scriu poeziile direct pe telefonul mobil. O altă etichetă care probabil mi se potrivește (deși nu mă dau în vânt după catalogări) ar fi aceea de “poet urban”. Ca om, sunt mereu prezent în viața cetății, lucru care transpare pregnant în versurile mele, atât ca observator și critic, cât și în ipostaza cetățeanului simplu care pune și el umărul așa cum se pricepe – mai bine sau mai rău – la viața orașului în care trăiește.

Peste 300 de pagini de carte și peste 150 de poezii într-un singur volum

GÂNDUL.RO: „Ziua când te-apucă noaptea” este volumul tău de debut. Potrivit datelor furnizate de editură, pentru cât de neapreciată este poezia în ziua de astăzi, ai avut vânzări record. Mai mult, de aici a început și povestea în care Cristian Radu Constantin este ”cel mai mare poet în viață al României”?

C.R.C.:  Ar trebui să spun că mă simt stânjenit… Însă… mă simt chiar așa cum am fost etichetat, asta dintr-o putere interioară. Nu pretind că am citit toți poeții români contemporani, nici pe departe. Alta este explicația acestei poziționări  de „cel mai”: pentru a evita primejdia comparațiilor, e bine să te plasezi în superlativ. Așa cum s-a văzut, formularea „cel mai mare poet în viață al României”, nu-mi aparține mie, ci Editurii Velvet Story, care nu doar că au crezut în potențialul meu ci, au și avut curajul să o spună cu voce tare, să își asume și mai mult să mă promoveze în felul acesta în toate mediile existente. Și acesta este doar începutul, se pare. Din această formulare însă, cel mai mult îmi place partea „în viață”. Câtă o mai fi în clepsidră. Interesant este că cititorii mei au subscris la această catalogare, au luat-o în serios, au luat-o de bună, așa că voi începe și eu să mă iau în serios. Dacă îți construiești o imagine și te simți în stare să o susții, ajungi, până la urmă, să crezi și tu în ea. În plus, nu vreau să-i dezamăgesc pe cei care mi-au dat șansa de a publica și în special nu vreau să rămân restant în ochii cititorilor, adevărații suverani în toată această poveste care a început frumos și în forță.

GÂNDUL.RO: Volumul tău de poezie „Ziua când te-apucă noaptea” însumează peste 300 de pagini. Cât timp ți-a luat să aduni peste 150 de titluri?

C.R.C.: Nu eu le-am adunat în volum. Este meritul exclusiv al Editurii Velvet Story, care le-a selecționat dintre multe-multe, din proprie inițiativă editorială și le-a publicat într-o ediție de lux, care acum se îndreaptă spre cititori. Editura mai deține în exclusivitate poezii de-ale mele pentru încă două volume. În total, sunt poezii scrise în ultimii cinci ani, în cele mai diferite locuri, sporadic sau câte două-trei pe zi, în funcție de sentimente și de inspirație. Așa că, dacă mă întreabă cineva ce am făcut în ultimii cinci ani…

GÂNDUL.RO: Tu se pare că faci parte din categoria poeților nu doar consacrați, dar și cu un dram de noroc în plus. Tu ce crezi: lumea mai citește poezie?

C.R.C.: Sunt din ce în ce mai sigur de asta. Și nu e vorba numai de cartea mea, „Ziua când te-apucă noaptea”, prin care Editura Velvet Story mi-a asigurat un debut spectaculos, dovadă fiind numărul mare de precomenzi și cronicile favorabile scrise de critici literari care s-au autosesizat. Am semnale din multe direcții că se mai citește poezie. Trebuie făcută aici o diferențiere clară: se citește poezie de calitate.

GÂNDUL.RO: Din punctul tău de vedere, ce crezi că te-a făcut remarcat, peste noapte, ca să zic așa, în peisajul literar?

C.R.C:. Poate stilul meu, foarte personal. Sunt un poet hiper-sentimental. Respir și sângerez metaforă. Dar nici cuvintele murdare nu m-au ocolit. Tot ce am scris izvorăște din trăiri puternice, unele deloc de invidiat.

GÂNDUL.RO: Cum îți vezi viitorul literar?

C.R.C.: Îl văd cu niște ochelari de vedere pe care am început să-i port de anul trecut, pentru a putea citi. La cei 55 de ani ai mei, prefer să evit cuvântul „viitor”, mai ales în circumstanța în care nu mă bucur de o sănătate prea bună. Pe prospectele medicamentelor pe care le iau, scrie că au drept principal rol, citez, „prevenirea decesului”. Adică prevenirea zilnică. În fine, nu-i bai… Îmi voi savura momentul de succes. Voi trăi în prezent și voi scrie în prezent (aud cum sună), cât pot eu de bine.

Scriitorii care vor premii sunt îndelung promovați

GÂNDUL.RO: În cercul tău și al nostru de cunoștințe, există voci, singulare, ce-i drept, care spun că nu poți fi tu cel mai mare poet, atâta vreme cât strălucesc alte nume pe firmament. Văd că există o nouă modă acum, în anumite cercuri. De ce nu candidezi și tu la premiul Nobel, de exemplu?

C.R.C.: Acele persoane despre care vorbiți, acei scriitori de notorietate, au în urmă o carieră artistică, o consecvență, o sumă de prim-planuri. Unii au câte un raft de cărți scrise de ei. Deși cunosc și persoane care au scris mai multe cărți decât au citit. Să fie sănătoși! Eu sunt abia la debut. Adică e prima oară când am un volum numai al meu, că de publicat, public de când mă știu, prin antologii de poezie și alte soiuri de publicații. Oamenii despre care vorbiți, acei scriitori mega-trâmbițați, s-au bucurat și de o îndelungată publicitate, având în spate diverși factori de influență, unii chiar politici. Politico-financiari, poftim! Dar, repet: să fie sănătoși! Eu n-am avut în spate decât tânăra editură Velvet Story, care m-a remarcat și mi-a publicat cartea pe banii ei, la un nivel grafic excepțional, asumându-și riscuri și provocări. N-am decât mulțumiri pentru cititori, editori, tipografi, critici literari și toți ceilalți promotori ai cărții mele și ai poeziei în general.

Mi-ar fi plăcut să fiu Charles Bronson

GÂNDUL.RO: Ce sau cine ți-ar fi plăcut să fii, dacă n-ai fi fost tu?

C.R.C.: Mi-ar fi plăcut să fiu Charles Bronson. Acum, pe lângă ora mea de glorie, inițiatică sau efemeră (rămâne de văzut), trăiesc și momentul acela trist în care îți dai seama că nu ești Charles Bronson.

GÂNDUL.RO: Am să te rog să-mi răspunzi cu cea mai mare sinceritate: tu cum îți vezi cartea?

C.R.C.: Fără să mă rup în modestie, cum n-am făcut-o nici până acum, o văd splendidă și – după cum spuneam – nu e numai meritul meu. Îi urez acestei cărți un destin frumos, mai frumos decât al meu! De aici înainte, „Ziua când te-apucă noaptea” se poate descurcă fără mine, e o entitate în sine. Poate urca singură, dacă îi e dat să urce.

Când nu-mi găsesc cuvintele, mă găsesc ele pe mine

GÂNDUL.RO: În ceea ce mă privește, am recunoscut, poezia ta m-a vrăjit. Cum ai reușit să dai cuvântului o asemenea putere? Ce simți tu, de exemplu, când scrii poezii? Te întreb pentru că se spune că un autor de succes este cel care reușește cu adevărat să transmită emoția dincolo de paginile cărții sale.

C.R.C.: Mulțumesc în primul rând. Nu sunt doar onorat, dar și bucuros în același timp. Asta mă face să cred că, în singurătatea scrierilor mele, a gândurilor, nu mai sunt singur. Când scriu, simt că trec printr-o dezagregare și apoi printr-o remodelare a ființei mele interioare. Mă dezmembrez în cuvinte, în emoții… și mă compun la loc, mereu altfel, deși par manierist. Nu e niciodată la fel. Așa cum am mai zis, sunt și zile în care nu-mi găsesc cuvintele, dar aștept un pic și mă găsesc ele pe mine.

Unele întrebări sunt adresate direct de către cititori

GÂNDUL.RO: Ce fel de poet ești, în afară de „cel mai mare”, este una dintre întrebările primite direct de către un admirator de-al tău?

C.R.C.: Sunt un poet liric. Rezonez la muzica din cuvinte. Sunt un poet al străzii, al orașului decadent, al beției, al tristeții, al singurătății, al gărilor pentru doi, al dragostelor zadarnice, al marilor speranțe pierdute, al marilor avânturi care sfârșesc în deznădejde, al depărtărilor imaginare, al cafenelelor, al băncilor din parcuri, al falezelor de nisip.

GÂNDUL.RO: Ești mulțumit de ce ți se întâmplă acum?

C.R.C.:   Cine nu ar fi? Sunt onorat, în primul rând. Și norocos, sub acest aspect al unui debut în forță. Dacă n-ar fi „percutat”, îndrăzneț și generos, Editura Velvet Story, cartea asta nu apărea. Sau nu acum. Eu n-aveam bani nici să trec strada. Sau nici să-mi tipăresc cărți de vizită. Da, sunt mulțumit. Dar, cel mai mulțumit aș fi să fie mulțumiți cititorii. Primesc, în continuu, de la ei, mesaje măgulitoare.

GÂNDUL.RO: Se spune că norocul și-l face omul…

C.R.C.:  Eu aș spune că berzei chioare îi face Dumnezeu cuib. Dar m-ați contrazice, barza asta care sunt eu vede dublu și dă tare din aripi.

Prin această rubrică Gândul” dă o șansă adevărată multora

GÂNDUL.RO: Sunt convinsă că se va auzi repede de tine, pe o scară mai largă. Ai de gând să publici în continuare?

C.R.C.: Eu aș fi curios să aflu ce veți spune despre mine după ce mor. „S-a stins lumina lumii”? Cred că mai potrivit ar fi: „Fuma prea mult”…

Cât despre scris, după cum am promis, da. Nu știu să fac poduri peste fluvii sau să pictez catedrale. Eu scriu poezii.

Pun pariu că aceasta ar fi ultima întrebare. Așa că, înainte de a-mi mulțumi tu, vă mulțumesc eu vouă, tuturor. Această rubrică din GÂNDUL este de-a dreptul extraordinară. În felul acesta, iluștrii necunoscuți, dar adevărați oameni cu talent, vor putea fi făcuți cunoscuți și, cine știe, sper și le doresc să aibă măcar jumătate din șansa pe care am avut-o eu. Toată conversația asta mi-a uscat gâtlejul, așa că acum am să mă retrag pe banca mea favorită din parc, să admir păsărelele, să mă bucur de freamătul copacilor și să beau o bere în cinstea tuturor celor care vor citi acest interviu! Mii de mulțumiri! Trebuie să reușim și în această lume!

 

 

 

 

Inchide