Prima pagină » Gânduri printre cărți » Scriitoarea Bianca Nemeș: „Îmi place să observ comportamente, emoții, motivații și nu numai la oameni, acestea sunt o parte din inspirația mea”

Scriitoarea Bianca Nemeș: „Îmi place să observ comportamente, emoții, motivații și nu numai la oameni, acestea sunt o parte din inspirația mea”

Bianca Nemeș, tânără autoare, născută în data de 28 mai 1997 în Cluj-Napoca, ne surprinde cu o carte de debut plină de idei cu o profunzime deosebită. Autoarea chiar dacă este orientată spre cifre, fiind absolventă a Facultății de Matematică și Informatică din Cluj, se lasă vrăjită de segmentul psihologic, în prezent fiind studentă la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației. Această reorientare în carieră îi marchează viața printr-o carte care o va aduce în vizorul cititorilor din România și nu numai.

Gândul.ro: Bine te-am găsit, Bianca!

Bianca Nemeș: Mulțumesc pentru oportunitatea acestui interviu!

Gândul.ro: Pentru persoanele care nu au avut ocazia să te cunoască, ne poți spune câteva lucruri despre tine?

Bianca Nemeș: Sunt o persoană sensibilă, dornică de cunoaștere, care aspiră înspre îndeplinirea visurilor și împlinirea personală constantă. Fiind absolventă a Facultății de Matematică și Informatică, dar și actuală studentă la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, îmbin gândirea procedurală cu partea emoțională și valorică în viața de zi cu zi. Îmi place să ajut și să ascult oamenii, să găsesc soluții pentru fiecare în parte și să observ totul, de la complexitatea ființei umane, până la frumusețea a tot ceea ce ne înconjoară. Sunt pasionată de citit, pictat, plimbări, scris și sunt atrasă total de tot ce înseamnă creație. Îmi doresc să inspir lumea și să aduc zâmbete pe chipul celor din jurul meu.

Gândul.ro: Care a fost primul contact cu lumea literară? Când ai început să scrii și ce gen abordezi?

Bianca Nemeș: Primul contact cu lumea literară a fost prin citit. Îmi plăcea să descopăr, să citesc, să caut cărți și să mă relaxez cu această activitate ore în șir. Momentul în care am conștientizat cât de multe pot învăța și câte dileme se află în spatele rândurilor scrise a fost după ce am început să particip la olimpiadele de Limba și Literatura Română și să citesc și critică literară, pe lângă lecturile de plăcere. Atunci am început să apreciez cu adevărat munca din spatele operelor literare, valorile scriitorilor, experiențele definitorii care au avut ca efect creația. În urma acestor experiențe, am început să scriu într-un caiet despre emoții, trăiri, întrebări pentru a mă defini și pentru a cunoște. Astfel, s-a ajuns la rezultatul curent, cartea mea de debut ,,Soluția coliniarității. Contrapunct”, care înglobează idei, trăiri intense observate sau trăite la un moment dat. Abordez tematici bazate pe psihologie, organizate în eseuri cu tente filozofice, care au continuitate înspre înțelegerea ideii principale.

Gândul.ro: Cu ce viziunea ai intrat în domeniul cărții și cum s-a schimbat ea după tipărirea primei tale cărți. Cum ți se pare drumul până a avea cartea pe brațe?

Bianca Nemeș: A fost totul foarte spontan. Mă hotărâsem să adun toate rândurile scrise și să le așez într-o formă organizată și cu sens la nivel ideatic. Atunci m-am hotărât că vreau să împărtășesc cu cei din jur o parte din mine, să exprim valori în care cred și să inspir înspre mai bine. Entuziasmul deciziei nu s-a risipit nici în momentul de față. Așteptam cu nerăbdare fiecare comunicare cu editura, iar când am văzut forma finală a cărții, am simțit că un vis a devenit realitate. Atât pot să spun, că sunt niște trăiri adevărate și unice când vezi rezultatul chiar în fața ochilor tăi și îți dorești să îl vezi și în fața celor din jur, cititorilor.

Gândul.ro: Recent ai publicat cartea „Soluția coliniarității. Contrapunct”. Ce ne poți spune despre ea?

Bianca Nemeș: Cartea de debut „Soluția coliniarității. Contrapunct” înfățișează metafora de a fi, oferind o soluție, soluția cititorului de a exista, cu scopul de a se reîntregi ca persoană și a ajunge la potențialul maxim. Conține o serie de întrebări în fiecare capitol, întrebări menite pentru cititor să se descopere și să cunoască arta vieții. Accentul este pus pe valoare, iubire, adevăr, concepte considerate de bază pentru a se putea transforma în cea mai bună varianta a sa. Cartea e fundamentată pe procese senzoriale, cognitive dar prezentată din perspectiva emoțiilor, trăirilor interioare și a experientei.

Gândul.ro: Cât este de solicitant pentru tine să scrii din sfera psihologiei? De câtă documentare este nevoie și care sunt elementele de care trebuie să se țină cont în carte?

Bianca Nemeș: Psihologia este domeniul de care simt că aparțin, deoarece are în prim plan imaginea ființei umane vulnerabile cu nevoi, aspirații, conflicte interne și externe. Citind din plăcere în domeniu și studiind și la facultate, mi-am însușit anumite concepte specifice domeniului. Îmi place să observ comportamente, emoții, motivații și nu numai la oameni, acestea sunt o parte din inspirația mea. Este nevoie de documentare continuă pentru a defini viziunea proprie într-o manieră validată totodată științific. Este o provocare să reușesc să alătur experiența cu teorii deja existente și să aduc ceva nou, dar în manieră proprie metaforică.

Gândul.ro: Ce autori români sau străini îți sunt ca și model? Ai putea spune că stilul tău se aseamănă cu al unuia dintre ei?

Bianca Nemeș: Imaginea lui Irvin Yalom o am în minte la această întrebare. L-am descoperit de curând și mă inspiră atât ca personalitate, cât și prin ceea ce face el, fiind scriitor, dar și psihoterapeut. Îmi doresc și eu ca pe viitor să continui să creez și totodată să profesez în domeniul psihoterapiei. Ca și stil nu pot spune că urmez un tipar, îmi organizez ideile și temele în funcție de modul în care vreau să ajungă informația la cititor și în funcție de specificul lor.

Gândul.ro: Fiind la început de drum, cum vezi piața de carte din România? Care este părerea ta despre autorii români? Cum se poate face recunoscut un autor? Este dificil de pătruns pe piața de carte?

Bianca Nemeș: Cred că lipsește promovarea în rândul autorilor români și interesul înspre descoperire. După ce publici o carte, nu prea știi înspre ce direcție să o iei pentru a te face cunoscut. Poate sunt cititori țintă pentru genul scris, doar că încă nu au descoperit cartea sau nu au imaginea despre autor formată. Pot spune că este destul de dificil să te afirmi ca autor la început de drum.

Gândul.ro: Ce pregătești pe viitor pentru cititori? Ai în plan o nouă carte?

Bianca Nemeș: Pe moment, am alte priorități legate de locul de muncă și finalizarea studiilor la masterat, iar timpul nu îmi permite o implicare foarte mare în acest sens, dar anul acesta voi începe să lucrez la următoarea mea carte, cu siguranță. Aștept ca cititorii să îmi descopere atât creația de față, cât și cele ce vor urma.

Gândul.ro: În încheiere, ce mesaj ai vrea să transmiți cititorilor?

Bianca Nemeș: Aș vrea să las un citat din cartea mea ca mesaj pentru cititori și să le mulțumesc tuturor: „Proiectează-te în forme, în simțuri, în emoții și vei descoperi voalul fremătător al posibilităților, al ecoului șters de banalitate și fluidizare a plăcerilor trecătoare. Ceea ce pornește din tine desparte, din prima clipă, tăcerea nonexistenței.”

Gândul.ro: Îți mulțumim pentru răspunsuri și îți dorim mult succes!

Bianca Nemeș: Vă mulțumesc și eu la rândul meu!

Dacă doriți să discutăm despre cărți sau activitatea voastră din domeniul literar, dacă aveți o carte pe care vreți să o prezentăm, acestea fiind publicate în rubrica Gânduri printre cărți, nu ezitați să ne trimiteți un mesaj pe adresa de e-mail – [email protected] , care să conțină numele și un număr de telefon, precizând în subiect – în atenția Simonei Tănăsescu și Alinei Dinu.

Recomandarea video

Mediafax
Report de peste 1,7 milioane de euro la Loto 6/49. Trageri speciale de Anul Nou
Digi24
Reacția Chinei după acuzațiile Kremlinului că ucrainenii au atacat reședința lui Putin
Cancan.ro
Substanțe afrodisiace, descoperite în casa Rodicăi Stănoiu. Ancheta ia o turnură neașteptată
Prosport.ro
Ioan Andone i-a primit pe Cătălin Măruță şi pe Andra în Spania, în casa lui de milioane de euro: „Sunt un om bogat”
Adevarul
Cristi Borcea, ținta ironiilor pe internet. „Oameni care n-au ce face cu banii și se transformă în monștri”
Mediafax
Vânt de până la 120 km/h! Avertizările meteorologilor, prelungite până în noaptea de Revelion
Click
Orașul-minune al României! Nu se mai oprește din dezvoltare și a atras miliarde de euro
Digi24
Situație critică în tunelul de sub Canalul Mânecii. Circulația tuturor trenurilor Eurostar a fost anulată
Cancan.ro
Ninge 5 zile consecutiv, în România, de pe 1 ianuarie 2026! Meteorologii Weather.com au revizuit prognoza meteo
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Cristina Spătar! Imagini incendiare cu regina muzicii R&B! Așa se menține în formă artista
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Un radar fix cu inteligență artificială a înregistrat peste 1.000 de abateri, în doar 4 zile
Descopera.ro
Galerie foto de excepție cu Brigitte Bardot
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Ai văzut, dragă, azi-noapte am făcut dragoste 63 de minute!
Descopera.ro
Cum va fi vremea în primele zile din 2026?