• Publicat:
  • Actualizat:
Gândurile Lui Cristoiu

EDIȚIE SPECIALĂ „Gândurile lui Cristoiu”, despre 1 mai și presa înainte de 1989: Eu răspundeam de editorialele alea blestemate/ „Despre tovarășa am scris, nu am avut cum să scap. Am scris plecând de la tovarășa cu rolul femeii ca acum cu Dăncilă”

Cum se sărbătorea Ziua Muncii înainte de 1989, ce mâncau românii, cum se făcea presă pe vremea lui Ceaușescu și ce ar trebui să învețe noua generație din trecut, sunt temele abordate de jurnalistul Ion Cristoiu într-o ediție specială de 1 Mai.

Jurnalistul rememorează în ediția specială Gândurile lui Cristoiu cât de minuțios erau organizate nu numai manifestațiile de 1 mai, ci și cele de 23 August, care atunci era Ziua Națională a României, sau alte evenimente care presupuneau participarea soților Ceaușescu.

„Până când a crescut cultul personalității a lui Ceaușescu, 1 mai era o demonstrație perfectă din punct de vedere al comunismului”, a susținut Ion Cristoiu.

Ca și acum, și atunci 1 mai era zi liberă, iar românii mergeau și la demonstrații, și la grătare. „Criza alimentară a venit prin anii 1980. Dar groaznic, vă spun eu, adică chiar era groaznic. Eu nu mâncam acasă și mâncam prin oraș și nu vreau să îmi amintesc ălea, autoserviri, unde nu era nimic de mâncare. Dar până atunci nu era nici un fel de problemă. Se găsea cam de toate”, a explicat Ion Cristoiu.

Nu a participat la nici o manifestație de 1 Mai, cum nu a sărbătorit niciodată nici Paștele nici Revelionul.  „Nu le am cu sărbătorile, sunt cele mai bune zile de lucru”, a susținut Ion Cristoiu.

Jurnalistul povestește cu umor cum, pentru manifestările de 23 August a fost selectat într-un cor al Armatei, au fost aduși la București și li s-a dat orez să nu cumva să-i apuce nevoile în timp ce cântau în fața lui Ceaușescu.

Ion Cristoiu spune că înainte de 89 erau jurnaliști foarte buni, era recunoscut profesionalismul, iar instalarea la conducerea unei gazete se organiza o ceremonie. „De 1 Mai, în ultimii ani ai lui Ceaușescu știam, trebuia să scriem despre Ceaușescu. Se făcea un plan care trebuia trimis la partid. Eu răspundeam și de editorialele alea blestemate”, își amintește jurnalistul, adăugând că trebuia să scrii cu clișee, iar din acest punct de vedere, edițiile de Ziua Muncii erau foarte ușor de făcut.

Ion Cristoiu spune că a evitat cu brio să scrie despre Nicolae Ceaușescu, dar nu a scăpat când a fost vorba despre Elena Ceaușescu. „Despre tovarășa, am scris nu am avut cum să scap, despre rolul femeii. Păi ce deosebire e între ăia și Dăncilă?”, se întreabă acum jurnalistul.

Acesta spune că s-a bucurat de simpatia nomenclaturiștilor, dar admite că nu a scăpat de o mustrare scrisă când într-un discurs al lui Nicolae Ceaușescu a scăpat o greșeală. „Eram simpatizat și de către nomenclaturiștii pentru că nu eram nici o concurență pentru nimeni, eram așa ca și acum, un fel de… zurliu”, spune Ion Cristoiu.

Una dintre problemele cu care se confrunta când primea texte pentru publicat era că acestea erau prea lungi și trebuiau tăiate. Și le tăia, așa cum a făcut și cu un discurs al lui Ion Iliescu pe vremea când era prim-secretar PCR la Iași. „Bineînțeles că l-am masacrat, ce zicea acolo, Iliescu cu Moș Ion Roată… atenție prim secretar și membru al executivului. Deci el era… dar eu care dacă așa mi-au zis ăia. Și i l-a trimis lui și el a făcut gălăgie că avea el o idee acolo nu știu ce, cu Cuza, o prostie”, a povestit Ion Cristoiu.

VIDEO: EDIȚIE SPECIALĂ „Gândurile lui Cristoiu”, despre 1 mai și presa înainte de 1989 – Partea a II-a

Redăm interviul integral:

Monica Mihai: Bun găsit la o nouă ediție a emisiunii Gândurile lui Cristoiu, alături de minte se află jurnalistul Ion Cristoiu, bine ați venit.

Ion Cristoiu: Bine v-am găsit.

Monica Mihai: Trebuie să spunem că astăzi avem o ediție specială în care vom discuta despre 1 mai, 1 mai-ul muncitoresc. Cum era 1 mai muncitoresc înainte de decembrie 1989?

Ion Cristoiu: De câte ori este 1 mai din 1990 până acum toată lumea se întreabă cum era 1 mai muncitoresc. 1 mai era în primul rând o zi liberă, dar mult mai important era o zi foarte frumoasă pentru că te duceai la demonstrații. Să nu îi luați în serios pe cei care spun că erau la demonstrație și erau siliți, era frumos la demonstrație.

Monica Mihai: Ați fost și dumneavoastră?

Ion Cristoiu: Nu, eu am fost la… nu am fost…

Monica Mihai: La nici unul?

Ion Cristoiu: La nici una de 1 mai, eram student la Cluj, nu aveam cum să fiu la București, deci am fost la Panciu elev nu puteau să mă ia, pe urmă m-am dus la Cluj student, iar când am venit la Viața Studențească sigur eram ziarist și nu mă chemau, dar ca să fac o paranteză și fac o dezvăluire, nu m-a întrebat nimeni până acum, de 23 august…

M-au selectat în corul armatei. Am fost chemați la București. O mare problemă este că ne-au dat orez ca nu cumva să ne apuce nevoile

Monica Mihai: O altă sărbătoare importantă.

Ion Cristoiu: Se organiza, Ceaușescu era aici și dincoace era un cor al armatei. Eu fiind după ce am ajuns redactor șef adjunct am făcut stagiul militar, făceam mai puțin pentru că făceam un stagiu militar de

Monica Mihai: La Lipova.

Ion Cristoiu: La Lipova dacă vreți. Și pentru că eram acolo m-au selectat în corul acela al armatei, adică…

Monica Mihai: Și cum a fost experiența?

Ion Cristoiu: Păi experiența a fost că am descoperit că pot să cânt în cor și …

Monica Mihai: Și ce ați cântat?

Ion Cristoiu: Erau din alea, nu… ne-a dat niște cântece. Am fost chemați la București, un mare avantaj, eu fiind din… a fost un mare avantaj că ne-au adus la București, dar țin minte asta și pot să spun că o mare problemă este că ne-au dat orez ca nu cumva să ne apuce nevoile, vă imaginați, în timpul corului că se uita Ceaușescu, dar oricum am văzut și noi, sigur Ceaușescu într-o parte, iar eu am cântat în corul armatei de 23 august. S-ar putea acum comuniștii ca încă să mai acuze…

Monica Mihai: Și cum v-ați simțit făcând parte din spectacol?

Ion Cristoiu: Deci gândiți-vă că eram totuși redactor șef adjunct când am ajuns acolo la Lipova, dar nu diferea cu nimic de condiția de soldat de infanterist nătâng care am cântat acolo, dar am făcut și repetiții la București, deci uite că m-am descurcat.

Monica Mihai: Era cineva responsabil de organizare foarte bine? Știu că se pregăteau festivitățile cu mult timp înainte și existau oameni desemnați special…

Ion Cristoiu: Caracteristica, asta devine serioasă, ultimilor ani, mai ales al regimului Ceaușescu era care a și dus până la urmă la prăbușirea regimului prin mitingul din 25 decembrie era aceasta: și dacă se spărgea un geam el era considerat că nu trebuie să se spargă. În cazul de față tot ce era demonstrație, tot ce era în spectacol pe stadion în prezența lui Ceaușescu era ținut sub control la maximum. Am citit acum în multe dosare ale Securității era o mare problemă de exemplu pe parcurs când făcea el vizite, cine dă mâna cu el. Să știți că nu erau verificați dacă erau teroriști, ci erau verificați dacă aveau dosare bune, nu puteai să dai mâna cu Ceaușescu dacă

Monica Mihai: Cum dacă aveai dosare bune, explicați-ne puțin?

Ion Cristoiu: În sensul să nu fi fost părinții burghezi, la canal…

Monica Mihai: A, dacă erau burghezi sau la canal nu aveai voie să dai mâna cu el?

Ion Cristoiu: Nu te lăsa în față.

Monica Mihai: Nici măcar nu apucai să îl vezi.

La 21 decembrie, era o gălăgie, nici nu au strigat jos Ceaușescu. Pe vremea lui Ceaușescu nu exista breaking news și atunci trebuia creat unul

Ion Cristoiu: Ceaușescu nu dădea mâna cu oricine, dădea mâna cu ăia care erau în față erau niște tipi care erau verificați. Nu știu de ce nu aveai voie să dai mâna cu Ceaușescu dacă erai fiu de deținut politic sau neam de deținut politic, dar am spus că era totul sub control, este foarte important și asta a fost și pierzania lui Ceaușescu pentru că… 21 decembrie, uite fac un salt, de fapt ce s-a întâmplat, era o gălăgie, nici nu au strigat jos Ceaușescu. Păi dacă acum ar fi la Dragnea, strigă ăia…

Monica Mihai: Au strigat la Dragnea și nu s-a întâmplat nimic.

Ion Cristoiu: Dar la Ceaușescu conspiratorii, că a fost o conspirație că acum spune și rechizitoriu, au mizat pe faptul că în  momentul în care se întrerupe mitingul, că scopul nu a fost să strige, asta e prostie nu a strigat nimeni jos Ceaușescu…

Monica Mihai: Ci a fost să întrerupă mitingul.

Ion Cristoiu: Da, a fost zgomotul acela creat de o mașinărie care era la Biblioteca Centrală Universitară, cred că era g… și s-a creat în urechi o chestiune insuportabilă și atunci oamenii, mulți povesteau parcă veneau tancuri și au intrat în panică. Scopul era să se întrerupă discursul lui Ceaușescu cu orice preț, adică să fie o întâmplare, un breaking news

Monica Mihai: Lucru care nu se întâmpla de obicei la manifestațiile lui.

Ion Cristoiu: Nu ați sesizat chestia mea înțeleaptă. Am formulat un lucru…

Monica Mihai: Un Breaking news.

Ion Cristoiu: Pe vremea lui Ceaușescu nu exista breaking news și atunci trebuia creat un breaking news, cum ar suna acum burtierele, nu-i așa? Ceaușescu întrerupt, mare scandal.

Monica Mihai: Adică breaking news peste tot.

Ion Cristoiu: Dar și ce burtiere ar fi fost, nu-i așa? Mare scandal, Ceaușescu supărat…

Monica Mihai: Cuplul prezidențial a plecat, a fugit.

Ion Cristoiu: Ceaușescu pe cale să cadă. Asta ar fi fost pe burtieră neștiind că o să cadă, dar așa e bine.

La Lipova, eu am făcut revista școlii militare, am fost director și făuritor care se numea „Tineri ca Patria”.

Monica Mihai: Spuneți-mi vă rog frumos cum se sărbătorea ziua de 1 mai?

Ion Cristoiu: Am uitat să vă spun că trebuie să trec neapărat în CV-ul meu, poate v-am spus și în particular. Am trecute toate publicațiile pe care le-am făcut, nu numai le-am condus și trebuie să adaug  acolo că fiind la Lipova eu am făcut revista școlii militare, am fost director și făuritor care se numea Tineri ca Patria.

Monica Mihai: Ce scriați în ea?

Ion Cristoiu: Nu că scriam eu în ea, eram conducător de redacție.

Monica Mihai: Și nu scriați?

Ion Cristoiu: Ba da am și scris, o prostie, cred că am scris ceva ce bine e la armată că… dar oricum și făceam în timpul meu liber. Nu am luat nici o permisie, lucram noaptea și dimineața mergeam în marș, eram ca și acum. Dar repet în CV-ul meu nu e trecut până acum. Sunt trecute Zigzag, Viața, Suplimentul, multe.

Monica Mihai: Dar asta ați uitat să o treceți?

Ion Cristoiu:  Erau 15 acum cred că sunt vreo 16. Nu, mi-am amintit zilele acestea că am făcut o revistă, făcut, gândită de mine…

Noi înainte de 1989 eram chiar foarte buni, unii, foarte buni gazetari. La toată redacțiile în care am lucrat eu se aprecia profesionalismul

Monica Mihai: Structurată… spuneți-mi vă rog aveați liberate editorială la această revistă sau exista … ?

Ion Cristoiu: Nu mă controla că eram redactor șef adjunct la Viața Studențească și ziceau ei că o să … era o revistă, totuși încercam… e greu să înțelegeți că sunteți tânără și sunteți și post decembristă. Noi înainte de 1989 eram chiar foarte buni, unii, foarte buni gazetari. 1, la toată redacțiile în care am lucrat eu se aprecia profesionalismul, să știți că la Scânteia Tineretului noi ne știam, adică, la nivelul nostru redacțional știam care are bun papagal, care a politruc, care…

Monica Mihai: Care știe să scrie, care scrie repede.

Ion Cristoiu: Nu, deci ierarhia era foarte bine făcută. Ierarhia profesională care nu avea nici o legătură cu ierarhia…

Ce însemnau numirile la Scânteia Tineretului, redactor șef adjunct. Era o ceremonie care acum nu mai e, care se numea instalare

Monica Mihai: Se respectau ziariștii pe atunci? 

Ion Cristoiu: Dacă erai un foarte bun meseriaș chiar se respectau. Vă pot da, sper că nu suntem… un exemplu. Când am ajuns când m-au numit pe mine, o să vă povestesc ceea ce însemnau numirile la Scânteia Tineretului, redactor șef adjunct, fusesem la Viața Studențească, la vreo 10 ani după ce fusesem la Viața Studențească. M-am dus pe jos, era o ceremonie care acum nu mai e, care se numea instalare.

Monica Mihai: Cum decurgea această instalare?

Ion Cristoiu: Vedeți cu ce nostalgie o spun. Înainte de asta era o chestiune, te chemau la UTC, sigur încercau cu greu să mă convingă, nu prea au reușit, vreo câțiva ani să plec de la Viața Studențească, totuși plecam la cotidian, Viața Studențească era un săptămânal și au avut o discuție cu mine, am cedat am zis bine merg și atunci m-am întors la redacție și în timpul acesta a început să funcționeze verificarea dosarului. Deci în momentul în care acceptai ca să îți iasă hotărârea în timpul acesta prin țară se umbla…

Monica Mihai: Ce însemna această verificare a dosarului?

Ion Cristoiu: Păi în primul rând s-au dus în sat. Și să întrebe cum sunt părinții, ce comportament au, ca să poată să facă așa. după asta s-au dus la facultate și au întrebat. Cadrele, nu Securității că Securitatea nu se băga, se întreba în final. Dar erau cadrele care erau mai puternice decât securitatea, cadrele de la UTC răspundeau și în timpul acesta tu ședeai liniștit și ți se hotăra destinul. Și după o lună o lună primeai un telefon de la redactorul șef și spunea „v-a ieșit hotărârea”.  Gata în acel moment înseamnă că…

Monica Mihai: Înseamnă că ai avut dosarul bun.

Ion Cristoiu: Da, nu, înseamnă că ai avut dosarul bun, dar și că sunt aprobări, stați un pic, degeaba aveai dosarul bun. Ei trimiteau de la UTC la partid, partidul trimitea și era o mașinărie, un lucru din acesta care dumneavoastră nu aveți de unde să știți în care cineva îți hotăra destinul. Tu ședeai acolo în continuare liniștit. Și apoi urma te anunța. Tovarășul cutare, pe ziua cutare rog instalarea. Se aduna toată redacția, toată, dumneavoastră nu v-ați instalat niciodată.

Monica Mihai: Nu m-am instalat niciodată.

Ion Cristoiu: Nici acolo, nici acolo. Toată redacția sala de ședințe, venea redactorul șef, cineva de la UTC, cineva de la partid, îi mulțumea fostului, o chestie frumoasă.

Monica Mihai: Și se preda ștafeta.

Ion Cristoiu: Ei și acum a venit tovarășul Cristoiu care e cutare, cutare vi-l prezint și mă vedea toată redacția, apropo de…

Monica Mihai: A trebuit să spuneți o cuvântare?

Ion Cristoiu: Nu, ziceai ceva acolo bine v-am găsit și voi munci cutare și aici ca să înțelegeți criteriul, antecesorul meu o cam lăsase pe tânjeală și o mare problemă, care nu e acum la dumneavoastră în presă, era faptul că noi eram obligați să facem rezerve, se numeau șpalturi, de rezervă.

Monica Mihai: Care ce însemna?

Ion Cristoiu: Adică eu răspundeam de cultură, reportaj și filozofie și atunci era nevoie de articole deja culese chiar și corectate în cazul în care pica un articol să existe în redacție. Nu e ca acum, acum fiind online sau fiind chiar pe internet. Și atunci cel care fusese înainte mea nu a…

Monica Mihai: Nu avea materiale…

Ion Cristoiu: Nu, avea foarte multe materiale așa se adunase dar nu umblase pe ele. O mare problemă atunci pentru redactorul șef adjunct era refuzul de a tăia din materiale.

Cel mai greu la un material când îl primeai era să tai

 

Monica Mihai: Adică nu voiați să respectați?

Ion Cristoiu: Nu, a lor, nu a mea. Adică cel mai greu la un material când îl primeai, era să…

Monica Mihai: Era să îl editezi și să îl tai.

Ion Cristoiu: Să tai, adică pentru că venea secretarul și spunea domne e prea mare, nu știu face 2 pagini de ziar, nu putem. Și atunci trebuia să fie mai mic și să îi schimb titlul. Și a venit secretarul general de redacție și mi-a adus mie maldărul acela, era și o provocare, eram chiar în prima zi. M-am așezat în birou și a zis ia uitați. Și atunci cred că în jumătate de oră i-am masacrat toate acele articole și le-am dat și  titlu, lucru care pe el l-a uimit, a zis că numai al Dumitru Popescu a văzut așa ceva. Asta a dus la un… în tipografie era la fel, erau linotipuri. Ăia erau la linotipuri, erau așa goi până la brâu că era cald, era plumb. Textul sub formă de plumb, litere de plumb mergea la niște paginatori în plumb care erau tipografi, erau prietenii noștri, eu eram foarte bun prieten. Și au fost foarte multe momente, mai ales la supliment și mă duceam eu direct în tipografie și acela zicea domnul Cristoiu vedeți că e prea mare, nu încape”, nu încăpea în pagină și aveau tipografii două expresii senzaționale, ce se taie nu se fluieră

Monica Mihai: Asta o știu și eu.

Ion Cristoiu: De unde o știți?

Monica Mihai: De la tata.

Ion Cristoiu: De ce a fost ziarist?

Monica Mihai: Nu, nu este, nu a fost ziarist, dar mi-a zis-o și mie și chiar în Ardeal a folosit-o de câteva ori.

Ion Cristoiu: Da, probabil îi vedea…a doua era că „doar nu erau Shakespeare”… că autorii nu voiau să tai din el și ziceau „hai domnul Cristoiu, tăiați, ce-i Shakespeare”… era totuși un criteriu profesional care, între noi, știam.

Monica Mihai: Dar existau articole care erau făcute la comandă? Sau știai de exemplu când vorbim de sărbătorile astea de 1 mai de 23 august, știu că se pregăteau aceste evenimente inclusiv prin publicații, prin articole cu luni de zile înainte în care se scria articole favorabile soților Ceaușescu, de exemplu.

Ion Cristoiu: Se vede că nu ați… deci în primul rând că se făcea un plan. Se spune că era 1 mai da? Și noi eram redactorii șefi adjuncți răspundeam de diferite compartimente. Eu răspundeam, aveam un mare noroc că eu am răspuns la Scânteia Tineretului și apoi am avut și Suplimentul, răspundeam de reportaj, adică răspundeam de text…

Aveam o secție morală care avea o rubrică în care dădeam crime, divorțuri. Nu scriam pe prima pagină breaking news a violat-o

Monica Mihai: De conținut.

Ion Cristoiu: Nu, alții răspundeau de agrar, ce dracu să scrii la agrar. De lucruri interesante de reportaj, de secția morală, aveam o secție morală și o să vă spun și care era secția și de cultură și de partea asta cum ar veni marxism. De ce era foarte importantă? Secția morală aveam o rubrică, era partea de citit a ziarului era această rubrică se numea „să discutăm despre tinerețe, educație, răspundere”, acolo erau…

Monica Mihai: Asta era la secția morală?

Ion Cristoiu: Păi aveam o rubrică în care noi dădeam crime, divorțuri

Monica Mihai: Adică crimele și divorțul intră în același loc ziceți?

Ion Cristoiu: Păi nu, erau la… partea de citit, senzațională de acum era la această rubrică, nu scriam pe prima pagină breaking news a violat-o, făceam acolo un articol, povesteam partea cu violul și apoi trăgeam noi o morală acolo, nu e bine din punct de vedere… știu că râdeți, dar oricum cititorul…

Monica Mihai: Pare pentru un jurnalist…

Ion Cristoiu: Păi nu că cititorul citea numai partea aia cu violul, că restul…

Monica Mihai: Nu îl interesa. Dar erați obligat să treceți și partea de învățătură morală?

Ion Cristoiu: Păi și ce ne dădea nouă, era presă senzaționalistă. Când o notă a Securității despre mine, când făceam și secvența, am găsit-o acolo spunea așa, era un informator, nici acum nu știu cine era din redacție, nu de la Scânteia… spunea așa: Ion Cristoiu și-a afirmat din nou poziția punctul său de vedere potrivit căreia presa nu educă. Auzi ce prostii spunea atunci. Presa se vinde, interesează tirajul. Auzi ce prosti spunea.

Monica Mihai: Și asta contravenea cumva cu…

Ion Cristoiu: Păi cum, presa educa. De aia zic dacă am fi dat numai crimă eram atunci senzaționaliști. Făceam gazetărie burgheză.

Monica Mihai: Dar nu erați?

De 1 Mai, în ultimii ani ai lui Ceaușescu știam, trebuia să scriem despre Ceaușescu. Se făcea un plan care trebuia trimis la partid. Eu răspundeam și de editorialele alea blestemate

Ion Cristoiu: Nu, noi eram gazetă comunistă, dar era o formulă… și revin. Și ne chemau și spuneau peste două săptămâni va fi 1 mai, bun. De la partid am primit următoarele indicații: vom sărbători 1 mai  acum, nu știu, sub semnul internaționalismului…

Monica Mihai: Avea temă fiecare sărbătoare de 1 mai.

Ion Cristoiu: Sărbătoream, era un moment de educație. În ultimii ani ai lui Ceaușescu știam, trebuia să scriem despre Ceaușescu, nu era nici o problemă. Și atunci noi se făcea un plan care trebuia trimis la partid. La UTC la editori și la partid care răspundea la secția de presă care trebuia să ni le aprobe. Și fiecare redactor șef la planul acela mare își aducea: eu voi da poezii, voi da reportaje, la economic spunea nu știu, va face un articol despre economie. Eu răspundeam și de editorialele alea blestemate.

Monica Mihai: Și se făcea planul, stabilea planul fiecare de ce răspunde.

Ion Cristoiu: Nu, se stabilea planul venea planul înapoi se aproba, de regulă se aproba planul că nu eram noi nebuni să scriem, aproape era o chestiune de rutină și pregăteam numărul de 1 mai cu două săptămâni înainte, să nu credeți că pregăteam de pe o zi pe alta. Se aduna la secretariatul general de redacție fotografi. Pe măsură ce am înaintat către 1989, bine eu am plecat în 1985, cred că 1986 la Scânteia, dar pe măsură ce Ceaușescu îmbătrânea și devenea tot mai dogmatic, eram sigur, trebuie să scriem despre tovarășul Ceaușescu.

Despre Ceaușescu, am evitat cu brio să scriu. Despre tovarășa, am scris nu am avut cum să scap, dar nu la Scânteia Tineretului

Monica Mihai: Și ce scriați despre tovarășul Ceaușescu? Cum suna un articol pe care l-ați scris dumneavoastră despre…

Ion Cristoiu: Eu nu am scris așa ceva. O singură dată am scris despre…,  eram șef …

Monica Mihai: Și nu scriați.

Ion Cristoiu: Păi acesta era marele avantaj, nu scriam adică am evitat cu brio să scriu. Să știți nu pentru că nu aș fi avut ce să scriu, dar erai obligat să…

Monica Mihai: Ce ați fi scris?

Ion Cristoiu: Păi nu, stați să vă spun de ce. Problema nu era că să nu îl ai, aveam pretext, aveam și argumente să îl laud pe Ceaușescu, pentru industrializare, cunoșteam foarte bine discuția asta din istoria României în legătură cu investiții, cu modernizarea României, cu marele construiți, cu canalul că știam eram pregătit, știam discuțiile din occident despre noi că dăm prea mult la investiții și lăsăm mai puțin la consum. Numai că nu puteai să scrii și atunci textul despre Ceaușescu trebuia să fie o înșiruire de clișee care pe mine mă știți de atâta timp, mă vedeți pe mine făcând clișee. Despre tovarășa, am scris nu am avut cum să scap, dar nu la Scânteia Tineretului, aveam o revistă a ziariștilor, Presa Noastră, și eram la revista Teatrul Director și nu am avut ce face, mi-a venit și mie rândul să scriu și eu. Să știți că nu a fost rău. Am scris plecând de la tovarășa cu rolul femeii ca acum, ca cu Dăncilă, adică uite ce bine că e în România comunistă se promovează femeia, că au fost prejudecăți, că societatea românească avea prejudecăți și că iată tovarășa e un exemplu și așa era. Păi ce deosebire e între ăia și Dăncilă? Nu se scrie și acum despre promovarea femeii?

Marea problemă era că trebuia să scrii cu clișee. Și atunci la 1 mai era un număr foarte ușor de făcut că știai cam despre ce e vorba

Monica Mihai: Se scrie.

Ion Cristoiu: Adică am vrut să spun asta, că era, am vrut să spun un lucru foarte important: că marea problemă era că trebuia să scrii cu clișee. Și atunci la 1 mai era un număr foarte ușor de făcut că știai cam despre ce e vorba.

Monica Mihai: Aveai și anii anteriori în care se știa cam…

Ion Cristoiu: Nu, existau clișeele. De exemplu, cel mai ușor, dumneavoastră știu care v-ați …  tinerii care au mai citit presa anterior se întrebau de ce foloseam noi, nu ziceam niciodată tovarășul Ceaușescu, noi ziceam genialul, conducătorul, mărețul și o să vă spun de ce. Cu cât erau mai multe adjective cu atât scriai un articol mai repede.

Monica Mihai: Adică nu era mare bătaie de cap cu conținutul pentru că …

Ion Cristoiu: Da, aveam editorialiști la mine în secție care puteau să dicteze de la un capăt al culoarului la altul. Știau, erau clișee, nu aveai nevoie de nici un minim efort.

Monica Mihai: Și astea îi plăceau tovarășului Ceaușescu?

Ion Cristoiu: Nu îmi dau seama, e o întrebare interesantă, inteligentă. Habar nu am dacă îi plăceau prostiile lui. De exemplu Granma care este a comuniștilor cubanezi, era de pe vremea lui Castro, am citit-o, era foarte modernă. Dădea cu spionaje, cu… la noi era o plicticoșenie de la un capăt la altul. El era în fiecare număr măreț, genial. Aveam câteva cuvinte și sigur aveam grijă să nu iasă la capăt rândul să se înțeleagă ceva, sau ieșea un scandal. Apoi venea 2 mai care a fost un bal pe vremea aia și aveam o poză cu tovarășa cu bască și fără bască.

Monica Mihai: Haideți să revenim puțin la 1 mai.

Ion Cristoiu: V-am zis că nu era nicio problemă ca jurnalist, dacă ați fi trăit, era extraordinar. Numerele festive erau cele mai ușor de făcut.

Monica Mihai: Ce mâncau românii de sărbători? Exista acest fenomen al grătarului?

Ion Cristoiu: Ați trecut cu vederea când v-am spus că oamenii se duceau la demonstrații cu plăcere. Era frumos cu copii cu acela, era un mod de petrecere a timpului liber.

1 mai era o modalitate de a petrece timpul liber ca și acum, nu era nici o diferență

Monica Mihai: Și se făceau grătare după sau nu a existat chestia asta cu, acest fenomen?

Ion Cristoiu: Da erau la fel, 1 mai era o modalitate de a petrece timpul liber ca și acum, nu era nici o diferență.

Monica Mihai: Mergeai la manifestații dimineața și după-amiază…

Ion Cristoiu: Dar mersul la manifestație nu vă luați după cei care spun că era pentru ei o povară, nu, era frumos. Se ducea omul acolo de dimineața cu copiii. Era un mod  de petrecere a timpului liber.

Monica Mihai: Ce mâncau românii de 1 mai atunci?

Ion Cristoiu: Depinde de ce perioadă. Comunismul mă refer la perioada Ceaușescu, deci 1966-1989 nu a fost unitară. A fost o perioadă 1966-1975 când era de mâncare, nu era nici o problemă.

Monica Mihai: Erau grătare, mici?

Ion Cristoiu: Nu era nici o problemă, criza alimentară a venit prin anii 1980. Dar groaznic, vă spun eu, adică chiar era groaznic. Eu nu mâncam acasă și mâncam prin oraș și nu vreau să îmi amintesc ălea, nu aveați de unde să știți erau groaznice autoserviri unde nu era nimic de mâncare. Dar până atunci nu era nici un fel de problemă. Se găsea cam de toate, sigur nu se găseau chiar ca în occident dar erau din punctul acesta de  vedere nu erau. Și apoi să vă mai supun un lucru, plecăm de la o premisă foarte importantă. Eu am studiat și marea teroare stalinistă, să știți că oamenii reușesc să trăiască în orice împrejurare.

Monica Mihai: Erau fericiți? Că spuneați că oamenii mergeau de plăcere la manifestații.

Ion Cristoiu: Păi și ce erau fericiți dacă nu erau liberi, erau fericiți dacă…

Monica Mihai: Sau nu știau altceva?

Ion Cristoiu: Păi acum dacă mă provocați la o discuție filozofică, ce e aia fericire? Ivan Denisovici, o zi din viața lui Ivan Denisovici, el era fericit spunea în monologul lui. 1 găsise odată o bucată de sârmă, el era în lagăr. Ce însemna fericire, depinde de raportare, era în lagăr și găsise o bucată de sârmă și era fericit. Văzuse o femeie la un km și era fericit, da? Înainte de, am citit un jurnalist rus care spunea ce vremuri frumoase erau înaintea aceea. Dacă îi duceam iubitei mele o pereche de pantofi din RDG o făceam, era fericită, acum ce să îi aduc un iaht, o rachetă? Deci nu e, fericirea după părerea mea, mă rog că sunteți mai tânără, te raportezi.  La ei, românii erau fericiți. Eu eram fericit dacă în 1988 găseam cafea, nu surogat.

Monica Mihai: Nu se găsea?

Ion Cristoiu: Cafea ness, nu se găsea cafea ness, eu eram băutor de cafea ness și eram fericit. Sau eram fericit dacă ședeam la coadă la pui și reușeam, nimeream, ajungea și până la mine. Deci culmea că era fericire în sensul acesta. Dar așa deci și ei probabil că până în 1980 se putea trăi, se găsea bere, după asta nu s-a mai găsit.

Monica Mihai: Era o problemă.

Ion Cristoiu: Problemă mare, e greu să vă explic.

În comunism, până când a crescut cultul personalității a lui Ceaușescu, 1 mai era o demonstrație perfectă din punct de vedere al comunismului

Monica Mihai: Când s-a transformat 1 mai muncitoresc în demonstrații megalomanice? Adică acele demonstrații pe care noi care nu am prins vremurile alea le vedem în înregistrări și rămânem surprinși de măreția lor.

Ion Cristoiu: Uite interesantă întrebare. Deci 1 mai, deci aveam 1 mai care este o demonstrație clasică, adică preluată rămasă în stânga de la ora actuală din lumea. În comunism până când a crescut cultul personalității a lui Ceaușescu, 1 mai era o demonstrație perfectă din punct de vedere al comunismului.

Monica Mihai: Care ce presupune?

Ion Cristoiu: Adică noi sărbătoream atunci internaționalism prioritar. Demonstrația, prezența lui Ceaușescu în tribună, sigur alături de tovarășa care era și activistă nu diferea de prezența lui Stalin în tribună, de a lui  Gheorghiu Dej la 1 mai. Liderii ședeau în tribună când treceau oamenii muncii ale căror lozincii difereau de la epocă la epocă. Pe măsură ce a crescut cultul personalității lui Ceaușescu, demonstrația de 1 mai a devenit demonstrație de cult a lui Ceaușescu, în sensul că el mergea în tribună dar ăia care treceau prin față nu mai strigau „trăiască comunismul, trăiască muncitorimea”.

Monica Mihai: Ci trăiască Ceaușescu.

Ion Cristoiu: Ceaușescu, era numai Ceaușescu. Și din când în când ea, nu mai era nici un alt membru al partidului. Până prin 1971 la demonstrații erau și alți lideri în portretele alea, chiar și pe vremea lui Gheorghiu Dej. Alături de această paradă, de această demonstrație clasică pe măsura trecerii vremii tot mai de cult al personalității au apărut spectacolele de stadion care erau dedicate exclusiv cu Ceaușescu.

 Monica Mihai:  Aveau legătură cu vizita pe care a făcut-o Ceaușescu în Coreea de Nord?

Ion Cristoiu: Nu, aceea e o ipoteză lansată de Ion Iliescu și e completamente … el nu a fost, ce trebuia să se ducă în Coreea de Nord ca să vadă cum este? Este complicat, vă pot explica, a  fost un mecanism al culturii personalității, un mecanism. Eu îl știu foarte bine pentru că eu am făcut facultatea între 1966-1971 și am fost unul dintre cei care au luat în serios, chiar ca student, Ceaușescu când a venit la putere a venit… Gorbaciov era mic copil. Nu se mai face cultul personalității, nu se mai dau citate, conducere colectivă. Primii ani când se ducea undeva Scânteia scria vizita delegației de partid condusă de tovarășul.

Monica Mihai: Adică nu era vorba doar despre el.

Ion Cristoiu: Vizita delegației, da. După asta a părut vizita tovarășului și a… nu a lui deși se mai duceau și alții, era numai el. apoi sigur a apărut și tovarășa. Momentul de răscruce este întruchipat în 1971, dacă nu mă înșel de o mare reuniune, nu mai țin minte, la care a avut un discurs Dumitru Popescu. Pentru că trebuia să ne justifice nouă, ăstora, amărâților de ce le schimbă, el a explicat că sigur că masele fac istoria, dar personalitățile sunt importante și în pădure nu toți stejarii sunt la fel și atunci a început cultul. Cultul acesta era amplificat de slugărnicia din jurul lui Ceaușescu.

Monica Mihai: Asta voiam să vă întreb, era ceva ce a cerut el sau era pur și simplu o chestie care a venit natural și de la cei care îl înconjurau.

Ion Cristoiu: Da, haideți să vă explic cum a crescut cultul acesta, că la un moment dat cred că a făcut Jurnalul Național o anchetă și cred că era prin 2004 – 2005 și am scris eu următorul lucru: cum ar fi fost 26 ianuarie în 2005. Aș fi spus că s-ar fi scris numele lui până și pe Bucegi.  Care era mecanismul? Mecanismul era așa, aveam 26 ianuarie da? Și de 26 ianuarie toate județele, toți primii secretari porneau o întrecere, cine aduce lucruri mai deosebite da?

Monica Mihai: Să îl impresioneze pe …

Ion Cristoiu: Între ei era o chestiune ca la dumneavoastră, cum scrieți dumneavoastră articole mai bune decât altcineva.

Monica Mihai: O competiție internă, de orgolii.

Ion Cristoiu: Da, o competiție internă, de orgolii și venea Stau Mare și spunea: noi am venit cu ceva deosebit, Iliescu care era la Iași a făcut un covor, ceva deosebit. Venea anul următor. Anul următor fiecare spunea: anul trecut am făcut un covor, ce fac acum? Tot covor? Nu.

Monica Mihai: Trebuie să fac ceva diferit.

Ion Cristoiu: Și atunci ați înțeles mecanismul acesta începuse să funcționeze în sine. În fiecare an era și mai exagerat, adică  tot ce acum 2-3 ani părea aberant, acum părea bune. Să scriem prin păduri, să plantăm cu numele lui, să schimbăm numele, să facem. Fiecare propunea el nu refuza. Întotdeauna am întrebat de ce nu dar întrebații și pe șefii de partid de astăzi de ce sunt lingușiți… eu cred că e foarte interesant, multă lume s-a întrebat și eu m-am întrebat dacă el era conștient sau nu. Să știți că e o dublă explicație. Teoretic mi se explica, sau încercam eu să îmi explic, că după 1968, după ieșirea din balcon s-a creat această  teorie publică. Trebuie să îl apărăm pe Ceaușescu pentru că el ne apără de ruși. Și atunci, ca să îi descurajăm pe ruși să ni-l ia.

Monica Mihai: Se punea problema ca rușii să îl ia?

 Ion Cristoiu: Da, așa teoria, noi trebuie să arătăm că e iubit de noi. 

Monica Mihai: Și atunci apăreau și aceste gesturi mărețe.

Ion Cristoiu: Apăreau gesturi mărețe, acum nu îmi dau seama că rușii știau și ei cum e cu cultul…

Monica Mihai: Știți ce eram curioasă? Am văzut aceste imagini de care vă povesteam și mai devreme de la manifestații și am văzut acele lozinci umane. Cum se formau? Cum erau organizate? Pentru că știu că trebuia să transmită un mesaj clar. Era un cuvânt sau era o propoziție.

Eram simpatizat și de către nomenclaturiștii pentru că nu eram nici o concurență pentru nimeni, eram așa ca și acum, un fel de… zurliu

Ion Cristoiu: Da, eu am avut un mare avantaj în perioada respectivă că deși eram ziarist și eram chiar așa, nu mă tundeam, eram netuns. Eram simpatizat și de către nomenclaturiștii pentru că, de fapt, nu eram nici o concurență pentru nimeni, eram așa ca și acum, un fel de… zurliu. Și m-a dus odată secretarul de partid pe capitală la pregătirea, să știți că se făceau pregătiri într-una, adică când unde trebuia să participe și eram eu în partea asta și dincolo erau cei care trebuiau să scrie Nicolae Ceaușescu și mi s-a spus că toți sunt de la Securitate.

Monica Mihai: Să nu iasă un mesaj greșit.

Ion Cristoiu: Păi nu că la un moment dat scriau… nu la Nicolae, cred că la C, adică erau anumite litere unde… a, la trăiască „ă-ul”, pălăria aia, că dacă ăia nu se ridicau, se ridicau că nu făceau… dacă ăia nu erau de ai Securității și ieșea „TRAIASCA” păi m-am întors la ce spuneam anterior, tot încerc să vă conving. Sistemul devenise atât de… bun să zicem că din greșeală nu era „trăiască”, da?

Monica Mihai: Ce se întâmpla?

Ion Cristoiu: Păi, era considerat o nebunie, o nenorocire, asta era. Adică orice ieșea, adică era atât de ușor să fi disident, atât de ușor să fi… nu ca acum, acum trebuie să îți dai foc ca să… pentru că orice ieșea din afară. 

Monica Mihai: Din afara a ceea ce era planificat?

Ion Cristoiu: Da, adică se planifica cu rigurozitate ieșită din comun. Să spunem că era un congres al UTC la care  trebuia să participe Ceaușescu. În acel moment se făceau scenarii și desfășurător, o tovarășă aducea…

Monica Mihai: Exista un departament care se ocupa  de toate detaliile astea din organizare? De la departamentul de propagandă?

Ion Cristoiu: Nu organizatorii la partid și la UTC și primul secretar, hai să vă dau un exemplu: și atunci ca să înțelegeți esența. Esența consta în faptul că nu era nimic viu. Nimic spontan, totul trebuia ținut sub control, dar atât de  tare ajunsese ținută sub control încât era aberant ținutul sub control, că și acum când mai stau de vorbă cu foști activiști care sunt mai înalți spun, dar nu înțeleg de ce și vă dau un exemplu: și atunci spune așa va fi prezidiu, ședințe de organizator și o tovarășă aduce apă tovarășului și începea, dar dacă în timp ce coboară treptele alea, ce fel de pantofi are?

Monica Mihai: Atât de în detaliu erau?

Ion Cristoiu: Păi era un detaliu că ea nu avea voie să se împiedice, nu avea voie să meargă prost…

Monica Mihai: Și dacă se întâmpla să meargă prost?

Ion Cristoiu: Păi era o nenorocire, erau dați afară toți. Adică ați înțeles nu era considerată o crimă faptul că îl răsturnai pe Ceaușescu, o prostie, nu trebuia să iasă nimic din…

Monica Mihai: Din linie. Și atunci vă întreb, având în vedere că exista această presiune enormă erau fericiți cei care participau că spuneați  că venea lumea cu plăcere la manifestații, păi dacă erau 10,000 de oameni care participau la manifestele astea?

Ion Cristoiu: Era vorba de organizare.

Monica Mihai: Păi și cei 10,000 aduși ca să formeze lozincile alea erau fericiți că sunt acolo, nu le era frică?

Ion Cristoiu: Nu, pierdeau timpul. Lor nu li se întâmpla nimic, ălora care organizau, organizatorii.

Monica Mihai: Păi da dar presupun că existau presiune că știm și noi cu toții, când te duci undeva și trebuie să faci ceva foarte bine șeful te presează, fie te ceartă, fie…

Ion Cristoiu: Se adunau dimineața și cărau lozincile alea nu era nici o problemă că nu erau tâmpiți să întoarcă lozincile în jos. Eu spun de…

Monica Mihai: Deci erau fericiți toți mai puțin organizatorii.

Ion Cristoiu: Pentru că era o nebunie să nu fie o greșeală. Nu era vorba de fericiți, eu am spus ceea ce a dus la destrămarea comunismului pentru că în loc să ne ocupăm de lucruri serioase, ne ocupam de aia, bun și dacă scria „traiasca” care era problema? Care era problema dacă Ceaușescu era la balcon și hăhăiau ăia. În momentul în care s-a transmis la televizor că Ceaușescu s-a întrerupt s-a terminat, pentru că se spărsese un geam, nu știu dacă se sparge un geam, acolo nu aveai voie să fie nimic, totul era sub control, totul trebuia să fie sub control.

Monica Mihai: El știa că exista acest control absurd?

Ion Cristoiu: El știa pentru că el însuși, așa cum spune în cartea lui Ion Traian Ștefănescu apărută la Mediafax „Întâlniri cu Ceaușescu” care erau întâlniri de lucru, Ceaușescu ajunsese… pe de o parte era controlul acesta, dar pe de altă parte el se ocupa de fiecare prostie, adică se ducea și vedea undeva în revistă și spunea, povestește Ion Traian Ștefănescu, că era la sediu era la Dolj prim secretar și l-a sunat imediat prin stație tovarășe Ceaușescu a venit cu elicopterul în porumb. Și acolo discuta cu știuleții…

Monica Mihai: Eu auzisem o treabă și puteți să îmi confirmați dumneavoastră că în momentul în care se anunțau vizite  din partea lui Ceaușescu la un magazin alimentar de exemplu, chiar dacă nu avea marfă, magazinul acela era umplut cu produse ca să pară că…

Ion Cristoiu: Da totul trebuia să pară frumos. Acum eu nu știu dacă el știa că…

Monica Mihai: Adică erau rafturile goale și în jumătate de oră erau rafturile pline cu produse care…

Ion Cristoiu: E dar sunt lucruri absurde în care se puneau și mere în copaci, adică nu …

Monica Mihai:  Pare ireal pentru cineva care nu a trăit.

Ion Cristoiu: Nu ireal pentru că subordonații nu erau apreciați, de ce încerc să vă conving de ce s-a prăbușit că nu s-a prăbușit că vreau oamenii libertate. S-a prăbușit că nu mai mergea pentru că mecanismul pierdea timp cu prostiile astea. Adică pe de o parte era înfrumusețarea, deci imaginați-vă că înainte de vizita lui Ceaușescu era o nebunie, nu mai lucra nimeni decât, vacile trebuie să fie spălate ca nu cumva una să facă muu, alta să dea coarnele, băi dacă vine tovarășul Ceaușescu și vrea să mângâie vaca și dacă vaca dă cu coarnele, aoleu. Eu am scris multă proză satirică pe tema asta. Și merge în vie și ce struguri vede, păi și trebuie să vadă numai struguri frumoși, îi lipeau. Au fost momente în care au fost vii din astea în care strugurii pe care îi duceau ăia trebuiau să fie strugurii lipiți.

Turnat la Securitate că la un congres ar fi vrut să ia cuvântul și să critice cultura socialistă

Monica Mihai: Și el se ducea și se bucura de strugurii minunați care sunt și strugurii erau lipiți.

Ion Cristoiu: Da, încerc să arăt esența. Esența era faptul că se pierdeau foarte mult timp pentru că asta și ducea la faptul că nu era supapă, că dacă era o anumită supapă și vă dau un exemplu din viața mea de control. La un moment dat eram la revista Teatru și erau ultimii ani ai lui Ceaușescu, nu mai funcționa nimic. Și a fost un congres al culturii și educației socialiste în care trebuie să vină el la Sala Palatului, eu eram invitat că eram redactor șef, nu eram delegat. Și știind piesa mi-am luat o carte și mă așez acolo la ultimul rând și citesc că știam, nu putea să îmi aducă nimic noi congresul acela, nu mai eram… renunțasem și eu la ideea. Se pleca congresul începea la 9, noi la ora 6 dimineața trebuia să fim în Amzei, la Sala Palatului.

Monica Mihai: Ca să aveți timp să vă pregătiți să intrați în sală?

Ion Cristoiu: Nu, păi ca să fie sigur că să fie sigur că am venit. Nu aveam voie să ne ducem direct la sală, nu. Ne îmbarcau în autobuze și …

Monica Mihai: exista cineva cu hârtiuță cu nume?

Ion Cristoiu: Păi da se făcea prezența, a venit tovarășul acela. Noi eram la sectorul 1, dar ați înțeles nebunia? Era Amzei și Piața Palatului, acum te duci pe jos, nu noi atunci ne duceam la ora 6, adică la ora 8 noi eram în sală cu o oră înainte, când venea tovarășul nu mai clipea nimic. Și am ajuns acolo dimineață și mă cheamă tot de la partid pe care îi știam într-un birou și Cristoiu Veniți? Da, zice știți  noi avem o… și am descoperit noi aveam o notă la securitate, am descoperit că dumneavoastră sunteți… acesta era la editura Tineretului Albatros, vreți să luați cuvântul și să criticați cultura socialistă? Eu care îi știam… mă luați peste picior? Cum să iau cuvântul? Ca să iau cuvântul trebuie să mi-l dați, cine îmi dă mie? Ați înțeles că și eu intrasem în acea rutină. Păi cum să iei cuvântul, adică era lista aia era făcută de la început, era făcută lista, precisă…

Monica Mihai: Aprobată presupun.

În 1972-1973, s-a sărbătorit 24 ianuarie și trebuia să ia cuvântul Iliescu, era la Iași prim secretar. Mie mi-a nimerit textul Iliescu și bineînțeles că l-am masacrat

Ion Cristoiu: Dar nu numai aprobată și fac o paranteză: eram la Viața Studențească și s-a sărbătorit 24 ianuarie și trebuia să ia cuvântul, 1972-1973, Iliescu era la Iași prim secretar. Și se făceau echipe de scriitori de texte. Și am nimerit și eu într-o echipă din asta, deci ne-a chemat acolo dimineață, nu era 24 ianuarie, deci urma să fie a doua zi. Ne-a chemat acolo și a zis: tovarăși cutare avem aici textele scrise de ei, eu mi-am nimerit a lui Iliescu, deci înainte de cei care erau programați să ia cuvântul trimiteau textele la secția de propagandă, cu o săptămână înainte, voi spuneți cutare. Cei de la secția de propagandă au spus așa, „domne vezi că aici fiecare a scris cât a vrut, o filă jumate, atâta”. Cuvântările lor indiferent de ce scriu eu trebuie să conțină, 1. elogiu tovarășului Ceaușescu, 2 elogiu tovarășei Ceaușescu, 3 unirea a însemnat cutare. Mie mi-a nimerit Iliescu și bineînțeles că l-am masacrat, ce zicea acolo, Iliescu cu Moș Ion Roată… atenție prim secretar și membru al executivului. Deci el era… dar eu care dacă așa mi-au zi ăia. Și i l-a trimis lui și el a făcut gălăgie că avea el o idee acolo nu știu ce, cu Cuza, o prostie.

Monica Mihai: Pe care nu ați mai ținut-o presupun?

Ion Iliescu: Nu am ținut-o că așa mi-au zis ăia, tovarăși mi-au zis o filă jumătate, îl masacrați, cutare și eu l-am tăiat da? Și atunci fiind vorba de tovarășul Ceaușescu care era la mare priză și la vremea respectivă, au venit ăia șefii și au zis tovarășul Cristoiu mai lăsați partea cu Cuza. Și după asta tot noi a doua zi ne-au dus într-o cameră, toți ăștia autorii, și ne uitam cum interpretau ăia textele noastre. Adică băi era unu…

Monica Mihai: Ați fost mulțumit de cum a interpretat Iliescu textul corectat de dumneavoastră?

Ion Cristoiu: Nu, cel mai tare am fost mulțumit de unul care era textul unui bătrân de prin Vrancea care zicea de Moș Ion Roată, acela era mai liric. Ați înțeles? Nici un text de acolo nu era făcut de ei.

Monica Mihai: Nu cred că e diferit nici față de momentul actual, adică textele sunt scrise și acum presupun, există oameni care asta fac.

Ion Cristoiu: Păi da dar oricum stă de vorbă cu un autor, noi eram șefii autorilor, eu v-am spus, v-am făcut o remarcă. Iliescu era infinit mai puternic ca mine, dar în materie de texte eu eram. Și le-am zis la ăia băi sunteți nebuni? Când să iau eu cuvântul, de unde să iau eu cuvântul și… dar ei erau atenți dacă cumva luam eu, dacă cumva se întâmplă ceva.

Monica Mihai: Adică le era teamă că ați putea să faceți ceva ce nu era planificat și să luați cuvântul.

Ion Cristoiu: Da, pentru că erau dați afară pe o replică valabilă și ar trebui să fie și astăzi valabilă și anume de ce nu ai luat toate măsurile? Echipa Scânteia era o mașinărie apărea în fiecare zi, vă imaginați și atunci la 4 redactorul șef pleca și rămânea o echipă condusă de un adjunct, care avea în subordine corectori o mașinărie, mașinăria de serviciu, sigur cu o catastrofă pentru că cuvântările tovarășului Ceaușescu veneau târziu, ședeai până la 2-3. La Tito am nimerit, când a murit Tito, am plecat la 9 dimineața. Că așteptai textele oficiale pe care le făceau alții nu noi. Și a venit o cuvântare a tovarășului, eu eram adjunct cred că citeam pentru istoria literaturii, eu mă programam întotdeauna de 1 mai de Paște de astea că puteam să citesc, era mai liber. Nu știu ce m-a apucat, m-am uitat pe cuvântarea tovarășului și era o greșeală de corectură.

Monica Mihai: Și ce ați făcut?

Ion Cristoiu: Am sunat, am chemat adjunctul care era la rândul meu aveam un adjunct al echipei, i-am atras atenția, aveam un cap limpede care citea să nu fie greșeli, am sunat eu la corecturi și băi vedeți acolo.  Nu m-am mai uitat și de regulă, cuvântările tovarășului, nu le citea nimeni. A doua zi din ghinionul meu cineva de pe la partid a citit cuvântarea…

Monica Mihai: Și era o greșeală.

Ion Cristoiu:  Greșeală, și s-a făcut comisie de anchetă, vă imaginați, și pe mine  m-au sancționat cred că cu mustrare scrisă de avertisment de ce nu am luat măsuri, domne am vorbit, nu ne interesează, nu trebuia să apară. Era bună formula… păi stați puțin de unde să știu eu că am făcut totul… trebuia să faceți rost să…

Nu am sărbătorit niciodată 1 mai că nu sărbătoresc niciodată nici Paștele nici Revelionul, nu le am cu sărbătorile, sunt cele mai bune zile de lucru

Monica Mihai: Mai mult. Haideți să revenim puțin la 1  mai. Cum ați sărbătorit 1 mai după comunism? Există vreo diferență între 1 mai de atunci și 1 mai de acum? Ca semnificație ca modalitate de a petrece?

Ion Cristoiu: Există, eu nu am sărbătorit niciodată 1 mai că nu sărbătoresc niciodată nici Paștele nici Revelionul, nu le am cu sărbătorile, sunt cele mai bune zile de lucru. După acest 23 august 1989, a decăzut… avea totuși cum să spun, cu nostalgie, puterea conferea zilei o semnificație ieșită din comun, acum nu mai are nici o relevanță, atunci mai ales în prima parte era o atmosferă mai ales la radio, la televiziune, pe străzi, este 1 mai și partea de politică cum ar veni.

Monica Mihai: E posibil să lipsească această semnificație din sărbătoarea de 1 mai și pentru că am stat și am urmărit discursurile prezidențiale ale lui Iohannis ale lui Băsescu, inclusiv ale lui Iliescu, nici unul nu a avut un mesaj pe care să îl fi transmis de 1 mai, cum o fac la alte sărbători. Lipsește și implicare din partea…

Ion Cristoiu: Da adaug la asta o prima mea observație și în unul din editorialele mele scrise în legătură cu discursul de anul nou. Discursul de Anul nou pe vremea lui Ceaușescu, deci de când am devenit eu conștient era la ora 12 fără 10 noaptea. De o dată devenea națiunea…

Monica Mihai: Atentă

Ion Cristoiu: Atentă, urmează discursul președintelui României, Republicii Socialiste România, care dura până la fără două minute și apoi începea acela bang, bang, adică era momentul acela. Șocul meu a venit 1990-1991, președinte se numea Ion Iliescu, eu obișnuit cu vremurile anterioare, vine ora fără 10… nu știu a venit pe la 11 noaptea, a transmis în direct nu mai țin minte, ședea pe un scaun, pe un fotoliu s-a rupt. Și de atunci, dar în alte țări este ați văzut, acest moment  care dă o anumită solemnitate și care în același timp, mai ales Iohannis a renunțat la asta, discursul de anul nou, discursul de 1 mai, discursul de aniversare trebuie să fie momente în care șeful statului…

Monica Mihai: Transmite un mesaj.

Ion Cristoiu: Da, transmite un mesaj în legătură cu acela. Adică uite în Franța după discursul șefului statului de anul nou imediat televiziunile comentau, el nu e la 12 e la 8 seara, dar toate televiziunile comentează pentru că în discursul acela sunt…

Monica Mihai: E nota pentru anul care urmează, direcția…

Ion Cristoiu: Sau în cazul unor evenimente nu există ca la noi să se sărbătorești să aniversezi ceva fără ca tu să nu transmiți plecând de la evenimentul respectiv. Vedem în marea unire un prilej pentru. Și s-a pierdut un pic din solemnitatea aia și vă spune un om care nu suportă solemnitățile.

Noua generație ar trebui să rețină că și în comunism s-a trăit și că dacă vrei să fii fericit nu e nicio problemă, poți să fii nefericit chiar și pe un iaht

Monica Mihai: Ca o ultimă întrebare. Ce ar trebuie să rețină noua generație legată de sărbătoare de 1 mai?

Ion Cristoiu: Ar trebui să rețină următorul lucru, că și în comunism s-a trăit și că dacă vrei să fii fericit nu e nici o problemă, poți să fii nefericit chiar și pe un iaht. Din acest punct de vedere tot încerc, este foarte greu să conving, dar probabil că o să vedeți că pe măsură ce vor trece generațiile vor începe să…

Monica Mihai: Să se piardă…

Ion Cristoiu: Nu, pe măsură ce trec generațiile suntem ca mine cu perioada 1941- 1944, da?

Monica Mihai: Mai nostalgici?

Ion Cristoiu: Nu, adică da să … cei care au trăit știu că nu știu ce făcea Mareșalul, a murit pe front dar toate elementele negativă se uite și rămân și politicienii post-decembriști nu știu, rămân numai faptele. Cine mai știe acum că ce făcea Iulius Cezar. da? Lucrurile mărunte sau ce fel de om era, rămân numai ce a făcut. Deci vor rămâne numai cei care fac lucruri deosebite, restul scandalurile alea mărunte nu rămân. Și pe măsură ce înaintează în istorie rămânând numai lucrurile astea nu cred că Napoleon era chiar perfect și totuși până la urmă  au murit foarte mulți francezi din cauza, teoretic, a unei nebunii de a lui. Cu toate astea s-a construit o statuie pentru el. Deci asta este foarte important, eu nu cred că pe măsură ce vom înainta cu generații va fi tot mai înnegrit comunismul. O să vedeți o să fie și nostalgie…

Monica Mihai: Sunteți nostalgic după perioada comunistă?

Ion Cristoiu:  Nu, eu nu sunt nostalgic, sunt un om lucid și consider ca istoric că perioada comunistă trebuie analizată, văzută așa cum spunea Xenopol despre perioada Cuza. Xenopol a știut ceva, cred că era tânăr, a mai prins un pic după Cuza și el spune în volumul lui despre Cuza de istorie a României: voi încerca să scriu despre perioada Cuza ca despre perioada faraonilor.  Deci noi ar trebui să scriem, să judecăm, inclusiv post-decembrismul, cu răceală, nici cu patimă, nici cu nostalgie, nici cu antipatie,în sensul acesta.

Inchide