Prima pagină » Actualitate » DNA a reținut doi inspectori de la Biroul Vamal de Frontieră Constanța pentru luare de mită. Ce șpăgi ar fi luat cei doi

DNA a reținut doi inspectori de la Biroul Vamal de Frontieră Constanța pentru luare de mită. Ce șpăgi ar fi luat cei doi

Nicolae Oprea

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 13 mai 2026, a doi inspector de la Biroul Vamal Constanța.  

DNA anunță că i-a reținut pe următorii inculpați:

SULIMAN DINER, inspector vamal din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată (5 acte materiale) și

VÎLSAN BOGDAN, inspector vamal din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată (2 acte materiale).

„La data de 14 mai 2026, cei doi inculpați vor fi prezentați Tribunalului Constanța, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.  Totodată, procurorii anticorupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale, față de inculpatul G.G., reprezentant al unei societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită”, se arată în comunicatul DNA.

Potrivit sursei citate, în ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În perioada noiembrie – decembrie 2025, la intervale diferite de timp, inculpatul Suliman Diner în calitate de inspector vamal din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța ar fi primit, în mod direct, sume de bani pentru sine și pentru alte persoane, în legătură cu îndeplinirea formalităților vamale ce intrau în atribuțiile sale de serviciu.

„Sumele de bani ar fi fost primite de la reprezentanți ai unor persoane juridice importatoare”

„Sumele de bani ar fi fost primite de la reprezentanți ai unor persoane juridice importatoare care solicitau efectuarea unor operațiuni de vămuire la nivelul Biroului Vamal de Frontieră Constanța.  Din totalul acestor sume, inculpatul Suliman Diner a remis, la rândul său, suma de 17.900 de dolari americani și 29.800 de lei unui colaborator cu identitate atribuită din cauză, care își desfășoară activitatea în domeniul portuar. Ulterior, sumele de bani menționate anterior au fost predate organelor de cercetare penală de către colaborator”, se arată în comunicatul DNA.

Sursa citată mai precizează că șa data de 09 aprilie 2026, inculpatul Suliman Diner ar fi primit de la inculpatul G.G. suma de 6.500 de lei, în legătură cu îndeplinirea formalităților vamale ce intrau în atribuțiile sale de serviciu, referitoare la operațiuni de vămuire solicitate în luna martie 2026 de societatea al cărei reprezentant este inculpatul G.G.
Suma de bani ar fi fost remisă de inculpatul G.G. prin plasarea acesteia în autoturismul personal al inculpatului Suliman Diner.

Potrivit procurorilor DNA, în perioada ianuarie – aprilie 2026, inculpatul Suliman Diner ar fi primit, în mod direct, sume de bani necuantificate, pentru sine și pentru alte persoane, în legătură cu îndeplinirea formalităților vamale ce intrau în atribuțiile sale de serviciu.

Șpagă 200 de dolari pentru un container

„Sumele de bani ar fi fost primite de la reprezentanți ai unor persoane juridice importatoare care solicitau efectuarea unor operațiuni de vămuire la nivelul Biroului Vamal de Frontieră Constanța, iar la data de 26 aprilie 2026, din sumele astfel primite, inculpatul Suliman Diner ar fi remis suma de 10.000 de lei inspectorului vamal Vîlsan Bogdan, pentru acesta, precum și pentru ca o parte din sumă să fie distribuită și altor persoane din cadrul Biroului Vamal.

Totodată, în cursul lunii februarie 2026, inculpatul Vîlsan Bogdan ar fi pretins, în mod direct, de la reprezentantul unor persoane juridice, sume de bani în cuantum de 200 de dolari americani/container, pentru sine și pentru alte persoane, în legătură cu îndeplinirea formalităților vamale ce intrau în atribuțiile sale de serviciu, respectiv pentru efectuarea cu celeritate a operațiunilor de vămuire la nivelul Biroului Vamal de Frontieră Constanța.

Cu ocazia efectuării perchezițiilor din data de 13 mai 2026, la domiciliul inculpatului Suliman Diner au fost identificate sumele de 73.626 de dolari americani și 147.780 de lei, acestea fiind ridicate în vederea instituirii măsurii sechestrului asigurător”, mai transmit procurorii DNA.

Percheziții la Autoritatea Vamală Română și în Constanța

Sunt percheziții în Portul Constanța, miercuri dimineața, de această dată fiind vizată și Autoritatea Vamală Română, conform Mediafax.

Perchezițiile din Portul Constanța vin  la mai bine de un an de la descinderile în forță în urma cărora au fost reținuți mai mulți directori ai Portului, pentru luare de mită. Sumele de bani ce ar fi fost primite cu titlul de mită de către funcționarii publici erau de aproximativ 350.000 de euro.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Bosnia ne-a DEMOLAT! România pierde cu 2-4 pe Arena Națională
Digi24
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Cancan.ro
Simona Halep l-a luat pe iubi milionar de la aeroport și l-a dus în cuibușorul lor de nebunii!
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
Mediafax
Grindeanu, anunț ȘOCANT despre Mureșan: „Nu m-a sunat. Cu un minut înainte, mi-a trimis un WhatsApp”
Click
S-a îndrăgostit de Corina Dănilă, dar ea l-a refuzat. Despre cine este vorba: „Ne înțelegem din priviri”
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
Ea este Ioana, femeia din Vrancea ucisă de soț. Un copilaș a rămas orfan de mamă
Ce se întâmplă doctore
Semnal de alarmă pentru un antibiotic cunoscut. Are un risc mai mare de deces! E folosit la pneumonie și infecții urinare
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Descopera.ro
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Somnul ar putea explica de ce unii oameni îmbătrânesc mai repede decât alții
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!