Interviul integral. Gândurile lui Cristoiu. Mircea Diaconu: Domnul președinte Iohannis execută al treilea mandat al lui Băsescu (Partea a II-a)

Am fost eu vreodată la Anvers? Nu. Uitați-vă în toate CV-urile sau nu știu pe unde, am primit eu vreodată măcar, un apartament sau o casă de la regimul comunist? Niciodată.

Ion Cristoiu: Măcar înainte de a pleca, domnule ministru Diaconu am avut o mare surpriză istorică și anume publicarea acelor dezvăluiri de la Securitate în legătură cu un președinte care a fost două mandate, dumneavoastră aveți 70 de ani în curând.

Mircea Diaconu: Asemenea…

Ion Cristoiu: Nu, eu voi avea 71, deci dumneavoastră ați trăit și… există riscul cu dumneavoastră cu toată seriozitatea să la un moment dat să asistăm la asemenea dezvăluiri?

Mircea Diaconu: Uitați…

Ion Cristoiu: Ați auzit? Au circulat la un moment dat, întreb că e foarte important.

Mircea Diaconu: Vadimisme, ca să vorbim de un alt personaj. Vadimisme, ca gen, s-a creat un gen din păcate. Uitați să mergem pe logica noastră că am trăit. Am fost eu la Anvers trimis de… am fost eu vreodată la Anvers? Nu. Uitați-vă în toate CV-urile sau nu știu pe unde, am primit eu vreodată măcar, un apartament sau o casă de la regimul comunist? Niciodată. Mergea Caragiu cu mine, a mers trei ani de zile, m-a dus să semnez cereri, nu mi-au dat nici o garsonieră măcar. Mi-au dat una în prelungirea Ferentari și am întrebat unde să mă duc și eu să o văd, „păi nu o vezi că e porumb, aia va fi”, atât. Dacă eram cât de cât din zonă aveam apartament, luat de la evreii care plecau, bun frumos, fac o listă de colegi ai mei celebri care primeau case minunate lângă Cișmigiu să vadă și florile și tot ce trebuie, în timp ce eu stăteam prin cabine și la un moment dat mi-am cumpărat ce am putut și eu, o casă cu lemne, am strâns film peste film și am cumpărat o casă cu lemne pe care o am și azi, din 78.

Ion Cristoiu: Deci nu vă temeți că ați putea …

Mircea Diaconu: Am spus pe logică, am mers pe logică, pe de altă parte iarăși se poate vedea foarte bine, eram cu delegațiile cinematografice care… eram un actor de top în general la vremea aia, chiar eram printre primii cinci din țară cotat. Și plecau delegațiile, ziua, cinematografiei române la Paris, la Londra la nu știu ce. Alții plecau cu filmele mele. Deci nici măcar asta. Am spus pe logică, pe logică…

Ion Cristoiu: Aveți așa ca un fel de declarație publică că nu poate fi nici o surpriză…

Mircea Diaconu: Dar am făcut da-stea că am fost și eu membru în CNA la viața mea, director de teatru…

Ion Cristoiu: O singură întrebare… domnul, nu mai țin minte, știu că ați fost la 22 decembrie la un moment dat domnul Traian Băsescu spunea ceva dacă vor veni acuzații că dumneavoastră nu erați întâmplător în Comitetul Central, atunci în 22, sunteți într-o bătălie.

Mircea Diaconu: Păi cum, nu eram întâmplător, m-am dus singur. Ce eram întâmplător? Mă duceam să cumpăr pâine și dacă treceam să cumpăr pâine… m-am dus pentru că voiam să cadă și să plece Ceaușescu acasă, de aia m-am dus, nu m-am dus pentru …

Ion Cristoiu: Pe Vlad îl știați?

Mircea Diaconu: Nu, sigur că nu îl știam…

Ion Cristoiu: Păi vă vor întreba…

Mircea Diaconu: Da m-au întrebat și au aruncat chestii pe piață, nu m-a întrebat nimeni.

Ion Cristoiu: Vă întrebam.

Mircea Diaconu: Foarte bine că mă întrebați, știți chestia aia? Bună întrebare. Uitați la vremea aceea, că iarăși știm amândoi despre ce vorbim, și cel puțin în noapte și în nopțile alea nu mai era valabilă nici o legitimație, nici una, de nici un fel. Era (unse valabile) chipurile unora dintre…

Ion Cristoiu: Corect, de aia a și jucat un rol important…

Mircea Diaconu: Era realitatea asta și era realitatea clipei ăleia care nu a… irepetabilă zic eu, în felul ei, grotesc amestecat…

Ion Cristoiu: Rolul lor în revoluție, corect așa.

Mircea Diaconu: Mai departe, la vremea aceea eu eram în revista Cinema pe copertă, adeseori. Vlad nu a fost niciodată pe revista Cinema și atunci eu de unde să știu cine era domnul ăla bătrân din fața mea. Erau atât de mulți oameni acolo care se ducea, se întorceau, spuneau, se împingeau, orice vreți era un coșmar de lume și de nebunie, de unde să știu eu cine era domnul ăla… habar nu am avut vreodată că ăștia niciodată nu apăreau.

Revoluția a fost și lovitură de stat. S-a întâmplat așa, au flambat că au avut nevoie de acoperire populară, au folosit-o, energia era reală și au declanșat-o, după aia nu au mai putut să o mai bage înăuntru

Ion Cristoiu: Corect, așa este.

Mircea Diaconu: Nici măcar Postelnicu care era șeful lui, mai târziu am aflat, am văzut la televizor, s-a mai întâmplat ceva amuzant dacă îmi permiteți, au trecut câțiva ani, nu știu cinci șase ani, habar nu am și m-am dus la Felix la băi cu soția mea care are un reumatism și eram acolo în fiecare an mergeam și la un moment dat pe scările hotelului unde stăteam noi coboară domnul Vlad, pe care l-am văzut la televizor după aia și l-am perceput ca atare, că atunci nu, era nebunie, toți țipau, urlau se mișcau. Și el zice: „domnul Diaconu, bună dimineața, bună ziua” nu știu ce și zice păi haideți să stăm să bem o cafea să mai stăm de vorbă, să ne aducem aminte, nu, nu zic, am treabă. Domnule stai puțin să stăm și noi de vorbă puțin, nu, nu vreau să aud nimic. Am fugit de el… era să spun ca de… deci am fugit, nu vreau să aud nimic, nu vreau să știu nimic.

Ion Cristoiu: Sunteți de acord cu teza Parchetului că a fost lovitură de stat? Dumneavoastră ați trăit. E o întrebare, e vorba de trecutul dumneavoastră.

Mircea Diaconu: Și…

Ion Cristoiu: Și.

Mircea Diaconu: Păi și, stați un pic, poți să dai la o parte ca și cum nu ar fi fost energia aia uriașă, publică?

Ion Cristoiu: Corect, așa e.

Mircea Diaconu: A fost acolo, cine i-a trimis pe oamenii ăia, inclusiv pe mine? Că așa am simțit, atmosfera de din înainte, aia de câteva luni înainte era și creștea pe măsură ce treceau lunile… cădea un lider într-o țară est – europeană, în alta, așteptam, făceam pariuri, am câștigat un pariu whisky de la niște prieteni, am zis decembrie nu îl prinde la locul lui și într-o noapte, într-o seară când mergea spre casă de la teatru, luminile foarte slabe că se făcea economie și pe bulevardul Ana Ipătescu, la un moment dat s-a stins total mente lumina și mergeam pe jos că nu era circulație și a trecut încet un convoi întreg de dube închise, metalice închise. M-am mutat, am văzut chestia asta și am zis ăștia mută arhivele, deci a fost iarăși… asta era atmosfera. Așteptam cu toții, în case pe unde puteam, un zgomot ceva, dacă făcea cineva așa un bum într-un balcon sau ceva, ziceai a început. Deci asta era atmosfera și în clipa în care fiind acasă și ținând discursul Ceaușescu în piață, plus că știam ce e la Timișoara și era o enervare în plus, spunea, spunea și la un moment dat nu a fost foarte atent, am văzut mișcându-se cadrul, ceea ce nu se întâmpla niciodată la nici un congres, perfect tot, nu se greșea absolut nimic. Când am văzut mișcându-se cadrul cu Ceaușescu la balcon atâta s-a întâmplat, am zis Diana începe, deci asta a fost atmosfera, ne-am îmbrăcat cât am putut de repede amândoi, că veni vorba, amândoi de mână am fost, m-am dus eu să ce? Ne-am dus amândoi de mână, ne-am ținut de mână continuu zi și noapte atunci, împreună. Că asta este… acuma …

Ion Cristoiu: Deci a fost și lovitură de stat?

Mircea Diaconu: Și lovitură de stat, păi uitați ce se întâmplă. S-a întâmplat așa, au flambat că au avut nevoie de acoperire populară, au folosit-o, energia era reală și au declanșat-o, după aia nu au mai putut să o mai bage înăuntru, asta a fost după părerea mea cheia morților atât de mulți și a sângelui și restul, nu puteau să îi mai bage în casă ca să își facă desenele și jocurile… asta este.

Eu nu am această țintă esențială a vieții, dacă nu ajung președinte nu mai respir sau nu știu ce mi se întâmplă, nu. E pur și simplu ca un fel de ofrandă sau ofertă, luați-o cum vreți, pusă pe masa tuturor

Monica Mihai: După 30 de ani dumneavoastră sunteți candidat la cea mai înaltă funcție din stat, eu am o întrebare care ne duce puțin mai în prezent și anume care este candidatul de care vă temeți cel mai mult în această cursă?

Mircea Diaconu: Mușcă vreunul?

Monica Mihai: Spuneți-ne dumneavoastră.

Mircea Diaconu: Îmi pare rău că se termină discuția noastră acuma… de ce să mă tem? Păi uitați ce se întâmplă eu nu am această țintă esențială a vieții, dacă nu ajung președinte nu mai respir sau nu știu ce mi se întâmplă, nu. E pur și simplu ca un fel de ofrandă sau ofertă, luați-o cum vreți, pusă pe masa tuturor, alegeți, pun și eu pe a mea aici, cu ce v-am deranjat? De ce să mă tem că ce? Că alta e mai bună, foarte bine voi alegeți. Că e mai frumoasă, mai folositoare, mai de moment, luați-o, foarte bine, o pun și eu pe a mea care e altfel. Pretenția mea, dorința mea e să înțeleagă cât mai mulți oameni că e altă ofertă, plus că era are în spate o energie de care cred că e nevoie, ne partizanatul. Eu nu sunt o persoană partizană, în clipa asta și ca statut, iar președintele nu trebuie să fie… să nu practice partizanul.

Monica Mihai: Acesta este avantajul dumneavoastră?

Mircea Diaconu: Asta este averea mea în povestea asta, faptul că sunt independent și nepartizan și oferta mea, discursul meu este pentru toată lumea, am fost întrebat dacă sunt de stânga, de dreapta, nu sunt deloc, orice. Deci eu trebuie să fiu un președinte al absolut tuturor, stânga sau dreapta și ce avantaje o să aibă cele două sau cele trei partide care te sprijină, ce ai negociat cu ei? Nu domnule, deci așa a fost discuția noastră, după ce am pledat și am explicat lucrurile astea, ori le-am explicat după care ei au zis în regulă. Ei au înțeles că pentru bătăliile politice absolut firești, polemicile firești, ca și cea de azi, de acum, e nevoie de un arbitru, e nevoie de o zonă de siguranță care le asigură tuturor și cetățenilor un arbitraj corect al bătăliei politice și ăsta a avantajul meu.

Ei când m-au votat m-au votat pe mine, dacă eu nu mai sunt acolo, ele nu mai sunt valabile. E ca un contract care moare instantaneu

Monica Mihai: În ideea că nu veți ajunge în turul al doilea, pe cine ați lua în considerare să sprijiniți?

Mircea Diaconu: Dacă ajung în turul doi?

Monica Mihai: Dacă nu ajungeți în turul al doilea pe cine ați sprijini dintre cei care ar…

Mircea Diaconu: Păi cum să sprijin, păi nu sunt partid sau vot, ei zic că au voturi, fiecare are armata lui politică cu votanții săi, fiecare știe și procentele și rețeaua și atunci au efortul, ceea ce și asta e aiurea, să mute voturile sau să le dea lui sau lui…

Ion Cristoiu: Deci dumneavoastră spuneți că lăsați fiecare să voteze din…

Mircea Diaconu: Păi da, eu nu am grup.

Monica Mihai: Da, dar puteți să faceți o sugestie.

Ion Cristoiu: O să aveți un capital de voturi. Cu ele ce faceți?

Mircea Diaconu: Ce sunt ale mele? Stați un pic domnule că nu sunt ale mele.

Ion Cristoiu: A spus că nu sunt ale lui și e dreptul lui, fiecare…

Mircea Diaconu: Bineînțeles. Și ei când m-au votat m-au votat pe mine, dacă eu nu mai sunt acolo, ele nu mai sunt valabile. E ca un contract care moare instantaneu. Păi ce să fac?

Ion Cristoiu: Da, și susțineți că nu aveți dreptul să le spuneți votați pe ăla sau pe ăla că nu sunt…

Mircea Diaconu: Nu sunt ale mele. Ei au, e o rețea, deci ei au asigurate, primarii au voturile lor, e o rețea.

Monica Mihai: Atunci probabil aceasta trebuie să fie întrebarea domnul Tăriceanu pe cine ar sprijinii în turul al doilea sau pe domnul Ponta.

Mircea Diaconu: Ei sunt partide, ei pot să facă lucrurileastea, au rețele, au oameni șiașamai departe. Eu nu am așa ceva și nici nu vreau și nu e cazul de niciun fel.

O să fac un document de o pagină și jumătate în care vor fi noțiuni care înseamnă domenii, zone de interes maxim pentru un președinte, care au rămas nesăpate, cultivate, curățate de ani și ani de zile.

Monica Mihai: Cam care este scorul pe care mizați dumneavoastră?

Mircea Diaconu: Dar nu mizez.

Monica Mihai: Presupun că v-ați făcut niște calcule.

Mircea Diaconu: Nu. Niciun calcul. V-am explicat, soția mea a înțeles perfect și cei de acasă au înțeles, am nevoie să mă exprim, am nevoie să mă descarc, am nevoie să spun aceste lucruri, asta e nevoia mea, restul e consecință. Cât e, cum e, nu mă uit la nimic. Pe de altă parte asta cu sondajele, mai lăsați-mă, scuzați-mă, să mă scuze și domnul Pieleanu, astea de aici, probabil e exitpooll-ul și votul, atât poate să fie valabil. Astea nu sunt, se mișcă, se plimbă, nu vedeți ce diferențe sunt între ele. Nu e, sunt tot felul de interese și de perdele de fum, nu mă interesează. Care este propunerea dumneavoastră pentru români, care este oferta pe care o faceți.

Monica Mihai: Ne-ați explicat așa, cum sunteți dumneavoastră, cam ce așteptări aveți, dar n-am înțeles exact care este programul sau proiectul de țară pe care îl propuneți.

Mircea Diaconu: Nu. Nu e niciun proiect de țară. Asta este altă prostie, este ca și hai să semnăm doamna Dăncilă și cu PSD, în fine, hai să semnăm pactul că nu.. mă rog, trai bun sau mai știu eu ce, și așa mai departe. Nu, proiectul poate să apară la un moment dat. Deci eu nu mi-l aduc de acasă și îl pun pe masă și dacă eu sunt președinte de mâine zic executați proiectul meu de țară. Nu.

Monica Mihai: Dar totuși românii trebuie să știe exact viziunea președintelui asupra țării.

Mircea Diaconu: Ba da. În istoria noastră au fost generații care au discutat au așezat argumente până când ele s-au transformat la un moment dat într-un proiect de țară, cum a fost proiectul unirii de exemplu și care a fost pe generații. Alea sunt proiecte de țară. Astea sunt prostii, restul, sunt improvizații politice, iar președintele nu executiv concret, deci el nu poate să zică fac asta, asfaltez și așa mai departe, nu poate să facă asta.

Monica Mihai: Nu, dar poate să traseze anumite linii.

Mircea Diaconu: Ba da. Stați un pic să explic clar. Nu vi l-am adus pentru că lucrez încă la el să-l fac scurt, de o pagină jumătate, că el are multe pagini acum. Nu mă interesează asta, și o să-l fac de o pagină și jumătate în care vor fi noțiuni care înseamnă domenii, zone de interes maxim pentru un președinte, care au rămas nesăpate, cultivate, curățate de ani și ani de zile.

Relația cetățean – stat este periculoasă groaznic astăzi când există riscuri geopolitice, riscuri de tot felul, mari, asupra noastră

Monica Mihai: Sâmbătă veți face public acest document? Odată ce se lansează oficial campania?

Mircea Diaconu: Normal, că îl termin n-am avut timp până acum, în fine, timpul fizic să pot să stau seara la un moment dat și să mi-l structurez atât de scurt și de dens încât să se înțeleagă simplu și clar. Noțiunea și trei sau patru subdiviziuni. Atât, ca o schemă dacă vreți, de domenii de competențe ale președintelui și care nu au fost atinse de nimeni până acum. Asta nu zic că e descoperirea mea, nu, așa e în Constituție și ele rămân ca niște buruieni. Toată zona asta de mentalități publice, de comportamente publice, nu poți să dai o lege sau să dea parlamentul dar o dă degeaba, că de mâine să avem bun-simț sau să ne comportăm altfel între noi. Sunt zone de tipul ăsta de minima moralia ca să cităm un alt prieten de-al nostru, domnul Pleșu, lăsate în paragină. Și ele produc niște efecte cutremurătoare în toate domeniile, ca un vascularizare rea-negativă care se împrăștie peste tot la om și la nație. Trebuie săpate, refăcute, așezate la locul lor. Poftim, vă dau un exemplu dacă vreți, relația cetățean-stat e grotescă. Senzația cetățeanului este nu departe de ceaușism în care ajunseseră oamenii plătiți prost, disprețuiți, umiliți în fiecare zi, la vremea aia făceam un fel de notam așa din când în când, câte o întâmplare a zilei și se numea, pusesem și un titlu, umilința zilnică. După revoluție m-am oprit n-am mai scris. Dar zilnic simțeai că ceva te umilește, asta era senzația de atunci. La un moment dat am văzut pe unul, trecea cu mașina mă duceam la țară și era un combinat de îngrășăminte sau de ce-o fi fost, furaje, și unul încerca să treacă cu un sac în cârcă peste șosea în partea cealaltă. A văzut farurile și s-a trântit în șanț cu sac cu tot. Și am trecut și mi-a rămas ăla în cap. domnule, ăla încerca și ăla să crească un porc, să suplinească ceva, să mănânce și el de Crăciun ceva, nu te puteai supăra pe unul care pleca cu buzunarele pline de cuie dacă fabrica făcea cuie, sau un furt mărunt ca să poată trăi pentru că statul ăla umilea și îl disprețuia. mă tem că nu suntem departe de chestia asta. Cetățeanul are sentimentul că e vânat, că e disprețuit, vezi efectul ăsta de „niște fete acolo la Caracal și peste tot, nu ne ocupăm de astea, ne ocupăm de ăia marii nu de” în sensul ăsta. Deci, relația cetățean – stat este periculoasă groaznic astăzi când există riscuri geopolitice, riscuri de tot felul, mari, asupra noastră pentru că cetățeanul trebuie să fie partener cu statul, trebuie să fie colaborare perfectă între ei, ca un tot trebuie să ne apărăm la un moment dat ori dacă vine un moment dat din ăla rău cetățeanul are toate motivele să se întoarcă cu spatele, să nu-i pese de ce se întâmplă cu țara lui, cu noi și așa mai departe. E un dezastru chestia asta. Asta trebuie refăcută și nu-i cu lege nu-i cu dă-l afară pe ăla sau pe ălalt, nu e cu altfel. Și asta e competența unui președinte lăsată în paragină. Și vă pot spune o mulțime de subiecte de tipul ăsta , de părăginire de tipul ăsta în zona societății, a națiunii. Plus că, vedeți, citez din Iorga și care se referea, mă rog, într-un moment istoric anumit, era vorba de a reface conștiința de sine nației. Din când în când trebuie să refaci conștiința de sine a nației. Ce înseamnă asta?Cine ești, cine suntem, de ce suntem și așa mai departe, ca un fel de avere, un fel de doză de demnitate pe careo are fiecare om când pleacă el unde pleacă, treaba lui, să culeagă orice pe lume, dar să aibă doza lui de demnitate și de pedigree în clipa în care altcineva, stat sau persoană îl umilește, îl atacă el să se poată apăra. Dacă nu aremărunțișul ăla de demnitate în el, „sunt și eu cineva pe lume, tu nu vorbești așa cu mine”, atunci îl calcă în picioare oriunde și oricine, e nimeni.

Am refuzat niște filme, să știți. Refuz mai mult decât joc. Mă mai invită, dar mai rar

Ion Cristoiu: O întrebare care o să vă supere. Mă înșel eu sau omul politic Mircea Diaconu a avut mult mai multe succese în ultimul timp decât actorul Mircea Diaconu?

Mircea Diaconu: Păi de ce să mă supere?

Ion Cristoiu: Păi dacă îi spui asta unui actor se supără.

Mircea Diaconu: Stați un pic, hai să ne înțelegem asupra unui lucru aspect. Până la urmă ce e actoria, este o formă de comunicare…

Ion Cristoiu: A, da, nu mă gândeam la asta…

Mircea Diaconu: Păi da, asta este.

Ion Cristoiu: Am înțeles.

Mircea Diaconu: Deci te așezi în fața.. îți pregătești…

Ion Cristoiu: Deci nu suferiți că nu mai aveți roluri.

Mircea Diaconu: Doamne ferește.

Ion Cristoiu: Ultimul a fost într-un film … Șerban Marinescu. Ați mai jucat în vreun film?

Mircea Diaconu: Nu, dar am refuzat niște filme să știți.

Ion Cristoiu: A, interesant.

Mircea Diaconu: Refuz mai mult decât joc.

Ion Cristoiu: A, eu credeam că nu vă mai invită, ca să vă supăr.

Mircea Diaconu: Ba mă mai invită, dar mai rar.

Ion Cristoiu: De ce?

Mircea Diaconu: De bătrâni e vorba mai târziu, sunt niște tați care trebuie jucați, tații sunt mai puțini…

Ion Cristoiu: A, bună, noi nu avem repertoriu decât din ăsta, și apropo înainte de răspunde, de ce nu ați jucat și roluri fioroase, pe Richard al III vi s-a propus vreodată? Adică ceva din ăsta …

Mircea Diaconu: Nu, dar am jucat Criminali. Am jucat unul care omora un om.

Ion Cristoiu: Deci puteți să fiți și în rol de criminal.

Mircea Diaconu: Păi da domnule, când l-am jucat…

Ion Cristoiu: Era un criminal de treabă.

Cred că e greu turul întâi, turul doi este și mai greu, dar cel mai frică mi-e de turul trei

Mircea Diaconu: Nu numai asta, dar trebuie să-l înțelegi până și pe ăla, că nu-l poți juca dacă nu poți să-l înțelegi. Am jucat un contabil de CAP, o jigodie de nedescris în tandem cu Amza Pelea care președintele CAP-ului și eu eram contabilul șef. Voiam amândoi să-l înfundăm pe unul care era inginer șef tânăr și frumos și drăguț și nu știu ce și complotam să-l radem pe ăla și ca să pot face personajul nu m-am spălat pe cap o lună de zile, ca să am senzația că sunt slinos. Că nu, la imagine nu se vedea neapărat diferența, dar să am sentimentul eu în capul meu, în sinea mea că sunt slinos și mergeam puțin aplecat așa și când aveam de vorbit cu cineva mă băgam până la doi centimetri de gura lui, adică în el ceea ce este absolut scârbos.

Ion Cristoiu: Nu în film, în realitate?

Mircea Diaconu: În personaj.

Ion Cristoiu: Ca personaj.

Mircea Diaconu: Absolut așa. Ca personaj și în buzunarul ăla al costumului meu pusesem o sută de lei și în timp ce vorbeam sau trăiam pe acolo ca personaj băgam mâna în buzunar și frecam banii ăia. Astea au fost reperele mele de jigodie cumva, adică trebuie să mă pun în postura aia. Ați înțeles, asta încerc să…

Ion Cristoiu: Mai trebuie să vă mai puneți în postura de președinte. Ce-o să puneți în buzunar?

Mircea Diaconu: Nu pun nimic în buzunar.

Monica Mihai: O să vedem pe zece noiembrie dacă și românii vor fi de acord să dea un vot de încredere.

Mircea Diaconu: Pe 10 e prima rundă.

Monica Mihai: Pe10 e abia prima rundă, pe 24, runda a doua.

Mircea Diaconu: Eu mai zic ceva ca să vă amuz un pic sau să fiu și autoironic, de turul întâi cred că e greu turul întâi, turul doi este și mai greu, dar cel mai frică mi-e de turul trei.

Monica Mihai: Vă mulțumim foarte mult că ați acceptat să stați de vorbă cu noi în această seară, o să vă urmărim și programul în momentul în care veți publica acel rezumat al programului dumneavoastră. Domnul Cristoiu, vă mulțumesc pentru ediția specială din această seară, doamnelor și domnilor până la ediția viitoare la revedere.