Accident grav în Elveția: Mai multe persoane au murit și altele au fost rănite după ce un autocar turistic s-a răsturnat pe o șosea montană
Un autocar care transporta turiști s-a răsturnat joi pe o șosea montană din cantonul Graubunden, în estul Elveției.
Accidentul rutier, petrecut pe tronsonul rutier care leagă localitățile Susch și Zernez, în valea Engadine, a provocat decesul mai multor pasageri și rănirea altor persoane aflate la bord, potrivit Euronews.
Bilanțul exact încă nu este cunoscut. Poliția vorbește despre mai mulți morți
Echipajele de intervenție au intervenit rapid la fața locului cu autospeciale și elicoptere medicale pentru a acorda primul ajutor.
Poliția locală nu a comunicat încă bilanțul exact al victimelor, nici identitatea sau cetățenia acestora. Autoritățile demarează o anchetă să afle cum a pierdut șoferul controlul volanului. Nu sunt date despre viteza cu care se deplasa autovehiculul.
Conform presei locale, autocarul aparținuse unei companii de transport și turism din Țările de Jos, care organizează circuite de vacanță pe continentul european. Localitatea Zernez este principala poartă de acces către Parcul Național Elvețian, o zonă alpină frecventată de turiști străini.
Știre în curs de actualizare
Sursa Foto: X, NielsAhob2