ALEGERI SUA 2020. Război pe față între președinte și mass-media! Patru televiziuni din America i-au oprit microfonul lui Trump în timpul discursului! – VIDEO

Publicat: 04 11. 2020, 12:26
ALEGERI SUA 2020. Război pe față între președinte și mass-media! Patru televiziuni din America i-au oprit microfonul lui Trump în timpul discursului! - VIDEO

Este război pe față între președinte și mass-media, în America. Patru televiziuni i-au oprit microfonul lui Donald Trump chiar în timpul discursului în care își anunța victoria și în același timp acuza o tentativă masivă de fraudare a alegerilor de către tabăra democratului Joe Biden!

În momentul în care Trump a dus discursul spre acuze de fraudă, ABC, CBS, NBC și MSNBC au oprit microfoanele astfel încât telespectatorii să nu mai audă ce are de spus președintele!

ABC, CBS, NBC și MSNBC l-au dat pe „mute” pe Donald Trump

În timp ce unii vorbesc despre un adevărat cartel anti-Trump, alții iau apărarea televiziunilor și susțin că președintele nu avea voie să mai țină un discurs „de campanie electorală” în noaptea numărării voturilor.

Indiferent cine are dreptate, cert e că poziția celor patru trusturi media a devenit clară. MSNBC chiar a izbucnit împotriva președintelui în momentul în care Trump s-a apucat să vorbească despre conspiratorii din presă. „Suntem reticenți să intervenim, dar avem obligația să o facem atunci când președintele spune «Am câștigat aceste alegeri, deja am câștigat». El nu se bazează pe fapte”, a reacționat moderatorul Brian Williams, de la MSNBC.

Câteva minute mai târziu a intervenit și Rachel Maddow: „Aceasta arată ca o cursă competitivă în care unul dintre candidați se teme atât de mult de numărarea finală a voturilor încât… El a spus, literalmente, «Vrem ca toate votările să se oprească. Am câștigat-o deja!»”. „Clar, acesta este direct un gest de autocrat, dar trebuie să ținem cont de faptul că Trump nu e șeful la numărarea voturilor”, a punctat și Nicolle Wallace.

Și la BCS s-au ridicat jurnaliștii împotriva lui Donald Trump. John Dickerson: „Președintele este un steward al sistemului electoral American și încearcă să-l submineze”. Gazda emisiunii, Gayle King, și-a exprimat grava îngrijorare cu privire la comentariile conspiraționiste făcute de Donald Trump: „Știți de ce acest lucru este atât de deranjant? Pentru că președintele trimite un mesaj periculos susținătorilor săi, anume că, atunci când vom avea numărul final al voturilor, poate că va fi în favoarea lui, poate că nu, dar el deja a plantat sămânța zâzaniei în votanții săi, cum că aceste alegeri au fost furate. Și de aceea este un lucru atât de periculos!”.