Aleksandr Lukașenko recunoaște că a stat prea mult la putere în Belarus. Liderul de la Minsk spune că nu exclude organizarea de alegeri anticipate, dar refuză să demisioneze

Publicat: 08 09. 2020, 17:01
Aleksandr Lukașenko recunoaște că a stat prea mult la putere în Belarus. Liderul de la Minsk spune că nu exclude organizarea de alegeri anticipate, dar refuză să demisioneze. Sursa foto: Profimedia

Președintele Belarusului, Aleksandr Lukașenko, a declarat marți pentru presa din Rusia, că este posibil să fi deținut funcția prea multă vreme, dar a adăugat că este singura persoană care poate proteja țara în acest moment.

Declarația acestuia a fost preluată de mai multe instituții media din Rusia, informează site-ul agenției de presă Reuters.

„Da, poate am stat un pic cam mult la putere”, a declarat Lukașenko.

Aleksandr Lukașenko a condus Belarusul din 1994, iar anul acesta, pe 9 august, a câștigat din nou alegerile prezidențiale.

Opozanții acestuia susțin, însă, că scrutinul de luna trecută a fost fraudat, iar în toată țara au fost organizate proteste față de rezultatul alegerilor, proteste reprimate violent de forțele de ordine.

 

 

Lukașenko anunță cu nu va demisiona, dar nu exclude varianta alegerilor anticipate

De asemenea, tot în cadrul interviului acordat presei din Rusia, Lukașenko a declarat că nu intenționează să renunțe la funcție, în pofida protestelor, dar că nu exclude ideea alegerilor anticipate.

El a adăugat că susținătorii săi ar deveni ținta unor atacuri în cazul în care acesta ar demisiona din funcția de președinte.

Situația din Belarus rămâne tensionată

În Belarus au izbucnit proteste masive după scrutinul prezidenţial desfăşurat pe 9 august. Opoziţia contestă realegerea în funcţie a preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, acuzând că scrutinul a fost fraudat.

Lukașenko se confruntă cu cele mai mari probleme din cei 26 de ani de mandat, în contextul în care au fost organizate proteste la nivel național după alegerile din 9 august. Scrutinul ar fi fost câștigat de Lukașenko cu 80%, însă protestatarii susțin că alegerile ar fi fost fraudate, așa că îi solicită demisia președintelui.

Forțele de ordine au fost acuzate că ar fi folosit forța în mod nejustificat împotriva protestatarilor. Peste 7.000 de persoane au fost arestate, iar cel puțin cinci au murit. Multe dintre persoanele care au fost eliberate au acuzat că ar fi fost torturate.

Între timp, Maria Kolesnikova, una dintre cele trei lidere ale opoziției din Belarus și singura dintre ele care a mai rămas în țară, a fost răpită luni de mai mulți bărbați mascați în centrul capitalei Minsk, potrivit unor martori citați de presa bielorusă.