Alertă cu bombă la Turnul Eiffel. Monumentul a fost evacuat | VIDEO

Publicat: 23 09. 2020, 14:37
Actualizat: 23 09. 2020, 16:00
Sursa foto: Shutterstock

Turnul Eiffel, simbolul capitalei Franței, Paris, a fost evacuat miercuri, 23 septembrie, ca urmare a unei alerte cu bombă.

Alerta a fost una falsă, iar Turnul Eiffel a fost redeschis
Potrivit Reuters, alerta cu bombă de miercuri de la Turnul Eiffel din Paris a fost una falsă, astfel că autoritățile franceze au decis redeschiderea monumentului pentru public.
Potrivit informațiilor prezentate de către o purtătoare de cuvânt a Poliției de la Paris, polițiștii au percheziționat monumentul și nu au găsit explozibili.
Din acest motiv, autoritățile au decis să redeschidă Turul Eiffel. Monumentul a fost redeschis în jurul orei locale 14:30 (15:30, ora României, n. red.).
Sute de persoane, printre care turiști, angajați ai restaurantelor din zonă și angajați ai companiei care administrează monumentul au fost evacuate în urma alertei.
„A fost o evacuare ordonată, nu a intrat nimeni în panică”, a declarat un ghid turistic aflat la fața locului.

Știrea inițială

Anunțul a fost făcut de către societatea care se ocupă de administrarea monumentului, după cum informează Le Figaro.

„Turnul Eiffel a fost evacuat miercuri la prânz, iar verificările sunt în curs”, a informat societatea care se ocupă de administrarea Turnului Eiffel.

Potrivit aceluiași comunicat, un perimetru de securitate a fost instituit în jurul monumentului.

Autoritățile intervin în acest moment pentru a controla situația.

Un bărbat ar fi strigat „Allahu Akbar”, potrivit presei

Zona a fost încercuită de poliţie după ce un bărbat a ameninţat să arunce totul în aer, strigând Allahu Akbar, a transmis pe Twitter jurnalistul francez Amaury Bucco citat de The Sun şi Mirror.

Potrivit Reuters, câteva sute de persoane au fost evacuate din incinta Turnului Eiffel și din apropierea monumentului, dar nu este clar dacă alerta cu bombă a fost sau nu o farsă.

Știre în curs de actualizare