Angela Merkel, discuții cu Joe Biden despre Nord Stream 2. Cancelarul spune că negocierile sunt „pe drumul cel bun”

Publicat: 13 06. 2021, 09:22
Sursa foto: Profimedia

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a declarat sâmbătă, în urma unei discuții cu președintele Statelor Unite, Joe Biden, în cadrul summitului G7, că țara sa și SUA au făcut progrese în discuțiile referitoare la gazoductul Nord Stream 2, care va lega Germania de Rusia prin Marea Baltică.

Aceasta în contextul în care subiectul gazoductului a fost motiv de controversă între Berlin și Washington, Statele Unite considerând că acest proiect nu va face altceva decât să crească influența Moscovei în regiune.

Merkel a spus că discuțiile merg „pe drumul cel bun” și că a convnenit cu Biden că este „indispensabil” ca Ucraina să rămână implicată în tranzitul gazelor rusești către Europa, informează Digi24.

Potrivit lui Merkel, însă, subiectul referitor la gazoductul Nord Stream 2 a fost abordat pe scurt în cadrul întrevederii sale cu Biden, principalul subiect de discuție fiind summitul dintre Biden și omologul său rus, Vladimir Putin, care va avea loc miercuri la Geneva.

Angela Merkel se va deplasa la Washington pe 15 iulie pentru discuţii mai aprofundate cu liderul de la Casa Albă.

Administrația Biden, mai permisivă față de Nord Stream 2

Acum trei săptămâni, Administrația președintelui Biden a renunțat parțial la îndelungata opoziție a Statelor Unite față de realizarea proiectului, despre care Washingtonul a avertizat că va spori dependența energetică a Europei față de Rusia și va diminua puternic rolul geostrategic al Ucrainei, prin reducerea cantităților de gaze care tranzitează această țară.

De cealaltă parte, susținătorii proiectului spun că Statele Unite s-ar opune și ca urmare a reducerii importului de gaze naturale lichefiate din SUA în Europa.

Schimbarea de poziţie a Washingtonului poate fi interpretată ca un gest de bunăvoinţă al noului preşedinte american faţă de Germania, dar şi o recunoaştere a faptului că Washingtonul oricum nu mai poate face mare lucru pentru a opri acest proiect ce este aproape finalizat, mai notează sursa citată.