Antony Blinken și Jean-Yves Le Drian se întâlnesc la sediul ONU, în contextul scandalului dintre SUA și Franța privind submarinele

Publicat: 23 09. 2021, 08:43
Antony Blinken (S) și Jean-Yves Le Drian (D). Sursa foto: Profimedia

Secretarul american de stat, Antony Blinken, și ministrul francez de Externe, Jean-Yves Le Drian, vor purta joi, la New York, o discuție privată.

Întâlnirea vine la o zi după o declarație comună a președinților celor două țări, menită să pună capăt crizei dintre Paris și Washington, pe fondul scandalului privind submarinele, informează site-ul agenției Agerpres.

Blinken și Le Drian au avut „un bun schimb de opinii” miercuri seară, cu ocazia reuniunii membrilor permanenți ai Consiliul de Securitate al ONU.

Statele UE, solidare cu Franța

Statele membre ale Uniunii Europene (UE) și-au exprimat luni sprijinul față de Franța în scandalul legat de anularea unui contract semnat între Paris și Canberra.

Miniștrii de Externe ai statelor membre ale Uniunii, care s-au reunit la New York în marja Adunării Generale a ONU, „și-au exprimat în mod clar solidaritatea față de Franța”, dar și „sprijinul clar” acordat Parisului, a declarat șeful diplomației europene, Josep Borrell, după cum informează site-ul agenției Agerpres.

Borrell a declarat pentru presă că participanții la reuniune consideră că disputa dintre Franța și Statele Unite, generată de anunţul unei alianţe indo-pacifice între SUA, Marea Britanie şi Australia nu este un subiect bilateral, ci unul care „a afectat” întreaga Uniune Europeană.

Ministrul francez de Extere, Jean-Yves Le Drian, a făcut sâmbătă seara o serie de declarații despre „criza gravă” provocată de faptul că Australia a renunțat la contractul pentru submarine franceze.

Șeful diplomației franceze a declarat că această decizie reprezintă „o minciună (…), o duplicitate (…), o pierdere majoră a încrederii și un dispreț” din partea aliaților Franței.

Parteneriatul strategic AUKUS a provocat furia Franţei, care a pierdut astfel un contract de 90 miliarde de dolari australieni (56 miliarde de euro). Vineri, Parisul şi-a rechemat ambasadorii de la Washington şi Canberra, o decizie fără precedent vizavi de doi aliaţi istorici.