Argentina cere extrădarea lui Nicolas Maduro într-un dosar de crime împotriva umanității

Publicat: 05 01. 2026, 10:07
Sursa foto: Hepta

Procurorii și reclamanții dintr-un proces desfășurat în Argentina privind presupuse crime împotriva umanității cer instanței federale să solicite extrădarea liderului venezuelean Nicolas Maduro. Demersul survine după ce acesta a fost capturat la Caracas de forțele armate ale Statelor Unite.

Reclamanții din dosarul privind crime împotriva umanității au solicitat unei instanțe federale argentiniene să inițieze procedura de extrădare a lui Nicolas Maduro în Argentina, unde acesta este vizat de o anchetă penală. Cererea apare într-un context juridic și diplomatic sensibil, în condițiile în care fostul lider de la Caracas se află în prezent în custodia autorităților americane.

Potrivit documentelor judiciare consultate consultate Buenos Aires Times și de agenția Noticias Argentinas, ONG-urile argentiniene care reprezintă reclamanții venezueleni au cerut duminică „extrădarea imediată a lui Nicolas Maduro Moros” în Argentina. Solicitarea a fost formulată după confirmarea capturării acestuia de către forțele armate ale Statelor Unite.

Demersul se bazează pe articolul 118 din Constituția Argentinei, care permite judecarea crimelor ce afectează umanitatea în ansamblu de către instanțele naționale, indiferent de locul în care acestea au fost comise, în virtutea principiului jurisdicției universale.

În septembrie 2024, Curtea Federală de Apel din Argentina a ordonat arestarea internațională a lui Maduro, președinte al Venezuelei, în vederea extrădării, pentru a fi audiat într-o anchetă privind crime împotriva umanității. Aceeași instanță a apreciat că există indicii serioase privind comiterea unor abuzuri sistematice împotriva populației civile.

Maduro, față-n față cu judecătorii din New York

Între timp, Nicolas Maduro urmează să se prezinte luni, la prânz, în fața unui judecător din New York, unde este inculpat pentru acuzații de trafic de droguri și terorism, ceea ce complică suplimentar procedurile de extrădare solicitate de Argentina.

Mandatele de arestare emise de un judecător argentinian împotriva lui Maduro au la bază două plângeri distincte depuse de Fundația George și Amal Clooney și de Foro Argentino por la Defensa de la Democracia.

Cele două organizații au acuzat guvernul venezuelean, în 2023, de încălcări grave ale drepturilor omului, invocând jurisdicția universală, acțiunile fiind ulterior comasate într-un singur dosar.

Sistemul judiciar argentinian a constatat existența „unui plan sistematic de represiune, dispariții forțate de persoane, tortură, ucideri și persecuții împotriva unei părți a populației civile, pus în aplicare, cel puțin din 2014 până în prezent”.

Autorul recomandă:

Ce s-a întâmplat cu Maduro după ce a fost adus în SUA. Azi președintele Venezuelei, mâine prizonier în Brooklyn