Avertisment al ministrului francez de Interne: Războiul împotriva ideologiei islamiste va duce la creșterea numărului de atacuri în Franța

Publicat: 30 10. 2020, 11:05
Avertisment al ministrului francez de Interne: Războiul împotriva ideologiei islamiste va duce la creșterea numărului de atacuri în Franța. Sursa foto: Shutterstock

Ministrul francez de Interne, Gerald Darmanin, a declarat vineri, în cadrul unui interviu acordat RTL Radio, că se așteaptă la un număr mai mare de atacuri pe teritoriul Franței în contextul în care țara este implicată într-un „război împotriva ideologiei islamiste”.

Declarația oficialului de la Paris vine după ce un tunisian înarmat cu un cuțit și care a strigat Allahu Akbar (Dumnezeu e mare, n. red.) a ucis joi trei persoane într-o biserică din orașul Nisa, informează site-ul agenției de presă Reuters.

Ulterior, atacatorul a fost împușcat de către polițiști, dar a supraviețuit, fiind arestat.

„Suntem implicați într-un război cu un dușman care se află atât în interiorul țării, cât și în afara ei. Trebuie să înțelegem că au fost și vor mai fi astfel de atacuri oribile”, a spus Gerald Darmanin.

Un posibil complice al atacatorului de la Nisa a fost reținut

Între timp, un bărbat în vârstă de 47 de ani a fost reținut de către polițiști, sub suspiciunea că ar fi avut legături cu atacatorul de la Nisa, a declarat pentru Reuters o sursă judiciară.

Potrivit acestei surse, posibilul complice ar fi fost reținut joi seara.

Jean-Francois Ricard, șeful Parchetului Antiterorist din Franța, a declarat că atacatorul de la Nisa este un tunisian, născut în 1999, care a ajuns în Europa pe 20 septembrie prin insula italiană Lampedusa, insulă care a atras în ultimii ani un număr foarte mare de migranți din Africa datorită apropierii sale de coastele tunisiene. Ricard a mai adăugat că atacatorul ar fi ajuns cu trenul la Nisa joi dimineața.

Potrivit unei surse tunisiene din domeniul securității și unei surse din Poliția franceză, numele atacatorului ar fi Brahim Aouissaoui.

Franța a ridicat nivelul de alertă de securitate la cel mai înalt nivel

Autoritățile franceze au ridicat nivelul alertei de securitate pe întreg teritoriul țării la „urgență atentat”, după atacul de la Nisa soldat cu trei victime, a anunțat joi premierul Jean Castex.

Acesta este cel mai ridicat nivel al alertei de securitate din planul antiterorist al Franței și este instituit imediat după un atentat sau dacă o organizație teroristă identificată și nelocalizată intră în acțiune. Acest nivel este instituit pentnru o durată determinată, pe durata crizei teroriste respective.

Nivelul „urgență atentat” permite în special asigurarea mobilizării excepționale a mijloacelor de răspuns, dar și difuzarea de informații care să îi protejeze pe cetățeni.

Totodată, un bărbat saudit a fost arestat joi la Jeddah după ce a atacat și rănit cu „o armă albă” un paznic al Consulatului Franței din orașul din Arabia Saudită

Incidentele de joi vin după ce, la începutul acestei luni, un profesor de istorie dintr-o suburbie a Parisului, Samuel Paty, a fost decapitat de către un bărbat de origine cecenă ca urmare a faptului că le-ar fi prezentat elevilor la clasă caricaturile cu profetul Mahomed publicate de revista franceză de satiră Charlie Hebdo.

În 2016, 86 de oameni au fost uciși de un camion de 19 tone, care a intrat în mulțimea adunată cu ocazia Zilei Bastiliei, la Nisa.