Boeing vrea să dea lovitura în China. Constructorul aeronautic american negociază cu autoritățile din Beijing vânzarea a 500 de avioane

Publicat: 21 08. 2025, 17:08
Actualizat: 22 08. 2025, 02:55

Boeing speră să pătrundă în piața chineză și să vândă până la 500 de avioane, tranzacție care i-ar facilita redresarea financiară.

Cele două părţi nu au definitivat încă termenii unui eventual acord, astfel că momentan nu se cunosc detalii legate de calendarul livrărilor și tipul avioanelor contractate, relatează Bloomberg. Totul depinde în mare măsură de modul în care vor evolua relaţiile comerciale dintre SUA şi China. În ultimele luni, cele două ţări au redus tarifele reciproce, dar nu au încheiat războiul comercial.

Piaţa aeronautică chineză a fost dominată în mare parte de producătorul european Airbus. Din 2019 şi până în prezent, Boeing a primit comenzi pentru doar 30 de noi avioane în China. Ultima dată când producătorul american a primit o comandă importantă din China a fost în 2017, cu ocazia vizitei președintelui Donald Trump la Beijing.

Dacă autoritățile chineze își vor da acordul, atunci Boeing are șansa de a se redresa, după problemele financiare întâmpinate în ultima perioadă, pe fondul lipsei comenzilor dar și a reducerii producției, cauzată în mare de restructurarea la nivel de personal a companiei.

RECOMANDAREA AUTORULUI

Polonia investește peste 3 miliarde de dolari în MODERNIZAREA avioanelor sale militare

WIZZ AIR anunță 15 rute noi din România, de pe patru aeroporturi. Ce destinații sunt disponibile