Diplomat francez, despre primul-ministru al Marii Britanii: „Boris Johnson, un mincinos incorigibil!”

Publicat: 06 03. 2021, 15:21
Diplomat francez, despre primul-ministru al Marii Britanii: „Boris Johnson, un mincinos incorigibil!” / Sursa FOTO: wikimedia.org

„Boris Johnson, un mincinos incorigibil!”. Afirmația îi aparține unui diplomat francez, pentru care primul-ministru al Marii Britanii are o îndelungă istorie în denaturarea adevărului. Sylvie Bermann, fost ambasador al Parisului la Londra, este de părere că Regatul Unit va trebui să depună multe eforturi pentru a-și recăpăta influența pe care o avea.

De fapt, în momentul de față, crede Bermann, britanicii nu mai au nicio „influenţă reală” în lume după ieşirea lor din Uniunea Europeană.

Sylvie Bermann l-a „mitraliat” pe Boris Johnson. Dezvăluiri din trecutul de jurnalist

Toate aceste afirmații au fost făcute în cadrul unui interviu acordat de Sylvie Bermann pentru AFP. Autoarea cărţii „Goodbye Britannia, Regatul Unit în faţa provocării reprezentate de Brexit” a fost martora referendumului privind Brexitul, din 2016, şi a făcut valuri după ce l-a calificat un „mincinos incorigibil” pe Boris Johnson. „Sunt puţin surprinsă că au făcut atâta caz fiindcă am spus că este un mincinos. E un fapt bine cunoscut. Boris Johnson a început prin a fi concediat de The Times, pe când era corespondent la Bruxelles. Toţi jurnaliştii din Regatul Unit sunt la curent cu «euromiturile» lui. Mulţi ştiau că erau invenţii care aruncau UE în derizoriu, dar uite că au avut impact, ele au pregătit o anumită manieră de reacţie împotriva Europei”, a apreciat Sylvie Bermann.

În sprijinul celor spuse, diplomatul francez arată că Amsterdamul a depăşit Londra ca centru financiar, iar unele companii din Regatul Unit s-au grăbit să se mute pe continent, pentru a-și ușura activitatea de export. Totodată, acum există mai multă birocraţie în Marea Britanie decât înainte: „Vedem o mulţime de chestiuni neclarificate, vedem ce se întâmplă cu Irlanda de Nord. În plus, niciun acord nu s-a produs în ceea ce priveşte serviciile financiare, care reprezintă 80% din exporturile ţării”.

Cum a profitat Boris Johnson de criza Covid

Întrebată dacă premierul Boris Johnson face paradă de faptul că Regatul Unit a depăşit Europa în ceea ce priveşte vaccinarea anticoronavirus, o manevră prin care premierul urmărește să distragă atenţia de la dificultăţile legate de Brexit, Sylvie Bermann a apreciat că „actuala criză sanitară disimulează un pic restul, deoarece campania de vaccinare britanică este mult mai bună decât cea a europenilor. Bravo lor!”. În plus, crede Bermann, Londra stă mai bine la numărul de vaccinări deoarece, în realitate, comanda a fost făcută în momentul în care Regatul Unit se afla încă sub incidenţa normelor europene. „Este normal ca Boris Johnson să facă paradă de acest succes. Însă Regatul Unit rămâne printre ţările cele mai afectate din lume, să nu uităm asta”, insistă diplomatul Parisului.

Franța vede Marea Britanie un simplu pion pe tabla de șah

În prezent, Franța vede Marea Britanie un simplu pion pe tabla de șah, o spune Sylvie Bermann. Fosta ambasadoare a Parisului crede că Regatul Unit a rămas pe dinafară din cauza deciziilor pripite luate de liderii politici.

Întrebată ce reprezintă în prezent Londra pe scena internaţională, Sylvie Bermann a răspuns: „Azi, elementul principal în lume este acest Război Rece între Statele Unite şi China. Chinezii sunt interesaţi de UE și ăsta este unul dintre motivele pentru care au acceptat concesii în decembrie în ceea ce priveşte acordul referitor la investiţii. Iar americanii vor să aibă sprijinul europenilor pentru o anumită politică de îndiguire a Chinei. În această relaţie triunghiulară SUA-China-UE, este tot mai greu pentru Regatul Unit să joace vreun rol important. Vor trebui să facă mult mai multe eforturi pentru a putea avea o influenţă reală în lume”.

În ceea ce privește „relaţia specială” a Regatului Unit cu SUA, „ea este specială mai ales pentru britanici. Statele Unite se folosesc adesea de britanici ca o punte sau ca o pârghie în relaţia cu UE. Este evident că-i vorba despre un rol pierdut”.