Ce prezice Jeff Bezos despre viitorul pieței muncii. Fondatorul Amazon vorbește despre singurul tip de lucrător care nu ar putea fi înlocuit de AI

Publicat: 30 03. 2026, 22:49

Jeff Bezos (62 de ani), fondatorul Amazon, a discutat, în cadrul întrunirii „Italian Tech Week 2025”, despre viitorul pieței muncii. Atenția a fost axată pe modul în care se dezvoltă Inteligența Artificială și cum contribuie în diverse domenii de activitate.

Amazon este una dintre cele mai mari companii din lume, ceea ce înseamnă că are și una dintre cele mai mari forțe de muncă de pe piață. Această forță de muncă este distribuită în toate țările în care operează. Cu toate acestea, în ultimii ani, în cadrul companiei au avut loc concedieri masive în toate domeniile și departamentele sale.

Ce prezice Jeff Bezos despre viitorul pieței muncii / foto: Shutterstock

Singurul tip de lucrător care nu ar putea fi înlocuit de AI, potrivit lui Jeff Bezos

Altfel, o mare parte din aceste reduceri de personal se datorează, în mare măsură, ascensiunii Inteligenței Artificiale. Aceasta este capabilă să îndeplinească multe dintre sarcinile foștilor angajați. Odată cu acest aspect, mulți specialiști în domeniu s-au întrebat ce ar putea să urmeze și ce ar putea să se întâmple și în alte domenii de activitate.

Compania fondată de Jeff Bezos nu este singura care implementează aceste măsuri de reducere a personalului. O astfel de tendință ar putea fi observată, în viitor, tot mai des în diverse domenii. Altfel, în timpul discursului lui Jeff Bezos la Italian Tech Week 2025, acesta a transmis un mesaj important pentru a împiedica inteligența artificială să „fure” locurile de muncă, scrie Eleconomista.es.

Inteligența Artificială este în plină ascensiune / foto: Shutterstock

Capacitatea de a inventa „nu numai că impulsionează inovația, ci este fundamentul oricărui progres tehnologic”, a explicat Jeff Bezos. Fondatorul Amazon a ales să se indice pe sine ca exemplu principal și motivul succesului incontestabil al companiei sale. El susține că o anumită calitate este căutată la interviurile de angajare.

„Puneți-mă în fața unei table albe și pot genera o sută de idei într-o jumătate de oră. Când intervievez candidați, îi rog să-mi dea un exemplu de ceva ce au inventat ei”, a spus fondatorul Amazon.

Ascensiunea AI schimbă piața muncii

Ascensiunea inteligenței artificiale schimbă piața muncii. Valoarea care va asigura viitorul angajaților reprezintă, însă, capacitatea lor de a inventa și de a crea. El spune că acest lucru va fi crucial pentru dezvoltarea și continuarea inovării în viitor.

Autorul recomandă:

Sursă foto: Mediafax Foto / Shutterstock (rol ilustrativ)