„Conflictul din Ucraina ar putea dura chiar ani de zile”. Anunțul vicepremierului britanic

Publicat: 06 03. 2022, 13:19
Actualizat: 06 03. 2022, 13:22
Rușii înaintează în Donețk și bombardează puternic Harkovul / Sursa FOTO: Profimedia

Vicepremierul britanic Dominic Raab a anunțat, duminică, faptul că războiul din Ucraina ar putea dura luni de zile, dacă nu chiar ani. În plus, acesta a adăugat că aliaţii internaţionali vor trebui să dea dovadă de „rezistenţă strategică” pentru a se asigura că preşedintele rus Vladimir Putin va da greş.

Misiunea noastră împreună cu aliaţii noştri este să ne asigurăm că Putin eşuează în Ucraina, şi aceasta va lua ceva timp – vorbim de luni de zile, dacă nu chiar ani – şi prin urmare trebuie să dăm dovadă de rezistenţă strategică, deoarece acest (conflict) nu se va termina în câteva zile”, a declarat vicepremierul britanic la postul de televiziune Sky News.

A 11-a zi de război

După zece zile de război, Rusia începe „să realizeze costul real al războiului”, spune un consilier apropiat al președintelui ucrainean, care precizează că din acest punct negocierile pot fi „constructive”. În paralel, sâmbătă noapte Volodimir Zelenski a avut o nouă discuție telefonică cu Joe Biden, căruia i-a cerut mai mult ajutor financiar pentru a rezista invaziei Rusiei.

„În cadrul unui dialog permanent, am avut o nouă conversaţie cu @POTUS (preşedintele Statelor Unite). Ordinea de zi a inclus probleme de securitate, sprijinul financiar pentru Ucraina şi continuarea sancţiunilor împotriva Rusiei”, a scris Volodimir Zelenski pe Twitter.