Criza petrolului ia amploare. Statele G7 analizează o „eliberare coordonată” din rezervele strategice pentru a calma piețele energetice
Miniștrii de finanțe ai statelor din G7 discută o posibilă eliberare coordonată de petrol din rezervele strategice pentru a calma piețele energetice, după ce războiul dintre SUA, Israel și Iran a împins prețurile petrolului la cele mai ridicate niveluri din 2022.
Miniștrii de finanțe ai statelor din G7 vor discuta despre posibilitatea eliberării coordonate a unor volume de petrol din rezervele strategice, într-o încercare de a stabiliza piețele energetice afectate de escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu.
Potrivit informațiilor publicate de Financial Times, măsura ar putea fi organizată de International Energy Agency, instituția care coordonează de obicei astfel de intervenții în perioade de criză energetică.
Trei state membre ale G7, inclusiv Statele Unite, și-au exprimat deja sprijinul pentru această inițiativă, conform surselor citate de publicație.
Miniștrii de finanțe ai celor mai mari economii dezvoltate, alături de directorul executiv al AIE, Fatih Birol, urmează să organizeze o conferință telefonică pentru a analiza impactul războiului din Iran asupra piețelor globale de energie.
Petrolul urcă la niveluri record din 2022
Discuțiile au loc într-un moment în care piețele energetice sunt extrem de tensionate. Prețurile petrolului au crescut luni cu peste 25%, apropiindu-se de 120 de dolari pe baril, una cele mai ridicate niveluri de la jumătatea anului 2022.
Creșterea abruptă a fost alimentată de reducerea producției de către unii mari exportatori și de temerile privind perturbări majore ale transportului maritim.
Unul dintre principalele motive ale scumpirii petrolului este situația din Strâmtoarea Ormuz, una dintre cele mai importante rute energetice din lume.
Potrivit companiei independente de analiză Rystad Energy, aproximativ 15 milioane de barili de petrol, adică aproape 20% din consumul global, tranzitează zilnic această strâmtoare strategică.
În prezent, amenințările cu atacuri iraniene cu rachete și drone au redus drastic traficul petrolier, multe nave evitând traversarea zonei. Strâmtoarea Ormuz este mărginită la nord de Iran și reprezintă principalul coridor de export pentru petrolul și gazele provenite din Arabia Saudită, Kuweit, Irak, Qatar, Bahrain, Emiratele Arabe Unite și Iran.
Pe fondul blocajelor logistice, mai multe state producătoare din regiunea Golfului au fost nevoite să reducă producția de petrol. Irakul, Kuweitul și Emiratele Arabe Unite au anunțat deja scăderi ale producției, deoarece rezervoarele de stocare se umplu rapid în lipsa capacității de export.