De-a râsul-plânsul! O femeie și-a înjunghiat soțul după ce a descoperit niște poze cu el și o tânără. Credea că o înșală, dar presupusa amantă era chiar ea

Publicat: 24 01. 2021, 13:15
Actualizat: 24 01. 2021, 13:25
De-a râsul-plânsul! Cuprinsă de gelozie, o femeie și-a înjunghiat soțul după ce a descoperit niște poze cu el și o tânără. Presupusa amantă era chiar ea

Cuprinsă de gelozie, o femeie din Sonora, Mexic, și-a înjunghiat soțul după ce a descoperit câteva fotografii mai vechi cu el și o femeie mai tânără.

Presupusa amantă era chiar ea

Leonora N. şi-a atacat soţul, pe Juan N., după ce a văzut în telefonul acestuia câteva fotografii în care apărea alături de „o femeie mai tânără”, scrie Yucatan Magazine.

Femeia care se afla în poze era chiar ea, doar că era mai tânără. Fotografile au fost făcute acum câțiva ani, când cei doi nu îşi oficializaseră încă relaţia, după cum scrie Inquirer.net. Până să apuce să îi explice situația, soțul ei fusese deja înjunghiat. Polițiștii au ajuns la scurt timp, după ce au fost anunțați de vechii care au auzit ţipete venind din casa celor doi.

Leonora N. a fost arestată la scurt timp după incident.

Ce s-a întâmplat, de fapt, în Range Rover-ul milionarului român care și-a înjunghiat contabila & ce au constatat psihiatrii?! A fost sau nu ”otrăvit” cu Xanax? (MOTIVARE)

În luna aprilie a anului trecut, milionarul Emil Mihai Tufan, unul dintre ”băieții deștepți din Energie” – care deține participaţii la mai multe societăţi, printre care ”Electrocarbon” Slatina sau ”Elsid” Titu, producător de electrozi – și-a înjunghiat contabila și a fost condamnat la închisoare pentru tentativă de omor. 

În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că milionarul Tufan își bănuia angajata – Daniela Huhulea – că ar fi delapidat o importantă sumă de bani, cu ajutorul unui token, dar folosindu-se și de semnături false. Acesta ar fi fost, de altfel, motivul discuțiilor în contradictoriu pe care cei doi le-au purtat chiar în mașina milionarului, un Range Rover, și care au degenerat.

GÂNDUL.RO prezintă azi, ÎN EXCLUSIVITATE, informații șocante din motivarea instanței de judecată și întregul ”film” al tentativei de omor. Zilele trecute, instanța de fond a redactat motivele condamnării, iar din acestea reiese ce s-a întâmplat, în realitate, între milionar și contabila lui. Trebuie precizat că Tufan, după ce și-a înjunghiat angajata, a încercat să se sinucidă, însă gestul său nu a fost finalizat.

„A înjunghiat-o în mod repetat cu un cuțit”

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul București nr.1359/P/ 2020, din data de 30.06.2020, s-a dispus trimiterea în judecată – în stare de arest preventiv – a lui Tufan Emil Mihai, acesta fiind acuzat de tentativă de omor.