Dezbateri în presa maghiară după declarațiile premierului Bolojan cum că protestele din Ținutul Secuiesc au legătură cu alegerile de la Budapesta: „Moderatorul a sugerat că în regiune locuiesc persoane cu cetățenie maghiară care participă și ele la alegerile din Ungaria”
Două publicații maghiare au scris despre declarațiile de ieri ale premierului României Ilie Bolojan: Kronika și Székelyföld (publicația Ținutului Secuiesc). Prim-ministrul a fost întrebat despre protestele din Ținutul Secuiesc în cadrul interviului de luni seară de la Digi 24. Acesta a explicat că principalul motiv al protestelor a fost creșterea bruscă a taxelor locale. Bolojan a adăugat că nemulțumirea ar putea fi influențată de alți factori, nu doar de taxele locale
„Pot exista și alte probleme legate de probleme sociale locale sau de campanii care au loc în zonă. Este posibil ca și interesele politice să joace un rol”, a declarat premierul României.
Bolojan a insinuat că partidul lui Viktor Orban ar fi instigat la protestele din Ținutul Secuiesc
După ce i s-a spus că în Ținutul Secuiesc locuiesc persoane cu cetățenie română și maghiară care vor vota la alegerile din Ungaria, Ilie Bolojan a spus:
„Da, cetățenii cu dublă cetățenie, româna și maghiara, au drept de vot. Desigur, creșterile de taxe nu sunt binevenite, aceasta este realitatea. Am spus că nici nu ne place să plătim taxe suplimentare de parcare sau altceva”, a adăugat Bolojan.
Premierul a dat de înțeles că oamenii care au protestat în Harghita și Covasna împotriva majorării impozitelor, ar fi fost, de fapt, manipulați de partidul FIDESZ al lui Viktor Orban.
„Este posibil să existe campanii din afara țării, datorită mizelor politice. Când sunt anumite poziționări și campanii, lucrurile se pot prezenta într-o formă sau alta. Este dreptul cetățenilor români și maghiari să voteze.”
Kronika: „Prim-ministrul a analizat posibilele cauze ale protestelor din Ținutul Secuiesc”
Motivul indignării publice fără precedent a secuilor, pe lângă situația lor deja vulnerabilă din punct de vedere financiar, se găsește în politicile UDMR din ultimii ani și în natura taxelor care au stârnit nemulțumirea, a declarat politologul Tibor Toró într-un interviu. Oamenii s-au plâns că taxele locale s-au dublat și chiar triplat, în timp ce veniturile nu au ținut pasul cu aceste creșteri. În timpul demonstrației, oamenii au solicitat retragerea UDMR de la guvernare și au acuzat partidul că susține politici care împovărează cetățenii și sunt departe de realitățile locale.
La inițiativa UDMR, a fost semnată și o petiție adresată premierului Ilie Bolojan, prin care i se cere adoptarea unei legi până la adoptarea bugetului care să permită autorităților locale să reducă taxele, dacă este necesar. Măsura ar sprijini persoanele cu dizabilități, persoanele singure și pe cele aflate în situații financiare precare. Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a declarat recent că prin această decizie s-a atins „linia roșie” și că presiunea asupra populației este „foarte mare”, a scris Kronika.
Szekelyfold, despre declarația lui Bolojan privind inevitabilitatea contracției economice
Székelyföld a preluat o știre de pe Agerpres în care premierul se arată incert dacă România va intra în recesiune, dar că măsurile care vizează reducerea deficitului bugetar vor duce inevitabil la „contracția economică”.
Publicația din Ținutul Secuiesc menționează și că premierul a fost întrebat dacă ar paria pe creșterea economiei românești până la sfârșitul anului.
Potrivit prim-ministrului, creșterea economică este așteptată, , întrucât „esența măsurilor guvernamentale este reducerea cheltuielilor și menținerea unui nivel ridicat al investițiilor”.
Sursa Foto: Profimedia