Doi americani, condamnați pe nedrept pentru asasinarea lui Malcolm X, vor fi despăgubiți cu 36 de milioane de dolari. Ies la iveală detalii incredibile din povestea care a șocat America

Publicat: 31 10. 2022, 12:32
Doi americani, condamnați pe nedrept pentru asasinarea lui Malcolm X, vor fi despăgubiți cu 36 de milioane de dolari. Ies la iveală detalii incredibile din povestea care a șocat America / Sursa FOTO: media.snl.no

Condamnați pe nedrept pentru asasinarea lui Malcolm X, celebrul activist afro-american, doi bărbați din Statele Unite au ajuns la un acord cu Primăria New York şi cu statul New York privind acordarea unor despăgubiri în valoare de 36 de milioane de dolari.

Anunțul oficial a fost făcut chiar de avocatul reclamanților.

Condamnați pentru o crimă pe care nu au comis-o

După ce a petrecut două decenii în închisoare și la mai bine de 50 de ani după ce fusese găsit vinovat pentru moartea lui Malcolm X, Muhammad Aziz (84 de ani, căsătorit și tată a șase copii) a cerut despăgubiri de 40 de milioane de dolari. Khalil Islam, care a murit în 2009 la vârsta de 74 de ani, a petrecut şi el peste 20 de ani în închisoare, fiind exonerat postum în noiembrie 2021. Familia sa a deschis un proces prin care a solicitat despăgubiri tot în valoare de 40 de milioane de dolari.

Negocierile dintre părțile implicate au fost finalizate cu un acord încheiat în acest weekend, anunță CNN. Astfel, Primăria New York va achita despăgubiri de 26 de milioane de dolari, iar statul New York, 10 milioane de dolari, a anunţat avocatul David Shanies. Muhammad Aziz și familia lui Khalil Islam vor împărţi în mod egal despăgubirile.

Nick Paolucci, purtător de cuvânt al Departamentului Juridic din cadrul Primăriei New York, a comentat: „Acest acord face dreptate într-o oarecare măsură unor indivizi care au petrecut decenii în închisoare şi au purtat un stigmat după ce au fost acuzaţi în mod fals de asasinarea unei personalităţi legendare”.

Cine a fost Malcolm X

Malcolm X a devenit o voce proeminentă a mişcării Nation of Islam, care susţinea separatismul afro-american. El a părăsit organizaţia în 1964, gest ce a produs o mare nemulţumire în rândurile Nation of Islam. Malcolm X a fost împuşcat mortal la vârsta de 39 de ani, în data 21 februarie 1965, în timp ce se pregătea să susţină un discurs la Audubon Ballroom, o sală de spectacole din cartierul Harlem, New York.

Verdictul iniţial dat în acest caz a reprezentat una dintre cele mai mari erori judiciare din istoria Statelor Unite. Muhammad Aziz, eliberat în 1985, şi Khalil Islam, eliberat în 1987, au declarat întotdeauna că au fost condamnați pe nedrept, fiind nevinovaţi. Justiţia din New York a redeschis procesul abia în 2020, iar Curtea Supremă din New York i-a declarat nevinovaţi la 19 noiembrie 2021.

Atunci, procurorul de caz din Manhattan, Cyrus Vance, s-a aliat cu avocaţii celor doi afro-americani şi cu ONG-ul The Innocence Project, pentru a depune o moţiune de anulare a verdictului iniţial la Curtea Supremă din New York. În noiembrie 2021, în direct la televiziune şi în aplauzele publicului, procurorul Cyrus Vance a prezentat scuze publice din partea autorităţilor judiciare americane „pentru decenii de nedreptate şi violări inacceptabile ale legii şi încrederii opiniei publice”.

În faţa magistraților Curții Supreme, el a recunoscut „gravitatea acestei erori judiciare”.