Donald Trump nu va participa la ceremonia de învestire a lui Joe Biden. Ce a scris pe Twitter actualul lider de la Casa Albă

Publicat: 08 01. 2021, 20:38
Actualizat: 08 01. 2021, 20:41
Donald Trump (s) și Joe Biden (FOTO: Shutterstock)

Preşedintele în funcţie al Statelor Unite, Donald Trump, a anunţat vineri, printr-un mesaj pe Twitter, că nu va participa la ceremonia de învestire a succesorului său, Joe Biden (Joseph Biden), dar precizează că va permite transferul ordonat al puterii.

Tuturor celor care au întrebat, nu voi merge la ceremonia de învestire a preşedintelui, pe 20 ianuarie”, este mesajul postat Donald Trump, pe Twitter.

Vicepreşedintele în funcţie, Mike Pence, ar urma să participa la ceremonie, dar până acum nu a luat nicio decizie.

Vicepreşedintele Pence şi a Doua Doamnă a SUA urmează să ia o decizie asupra participării”, a anunţat Devin Malley, un purtător de cuvânt, potrivit Mediafax, care citează Agenţia Associated Press.

Donald Trump a denunţat fraude electorale în scrutinul prezidenţial, dar – pe fondul criticilor privind violenţele asupra sediului Congresului – a dat asigurări că va permite transferul ordonat al puterii.

„O nouă Administraţie va fi instalată pe 20 ianuarie. Atenţia mea se concentrează de acum înainte pe asigurarea unei tranziţii facile a puterii, în mod ordonat şi fără dificultăţi. Este momentul vindecării şi reconcilierii”, a transmis Donald Trump.

Boris Johnson îl acuză pe Donald Trump că a instigat la atacarea Capitoliului: „A pus sub semnul întrebării rezultatul unor alegeri corecte și libere”

Premierul Regatului Unit, Boris Johnson, a condamnat acțiunile lui Donald Trump de după pierderea alegerilor prezidențiale, dar și din noaptea de miercuri, când președintele american și-ar fi instigat susținătorii să atace clădirea Capitoliului în timp ce erau validate rezultatele scrutinului, relatează Digi 24, care citează BBC.

Consider că a fost complet greșit faptul că a încurajat oamenii să atace clădirea Capitoliului și faptul că a pus sub semnul întrebării rezultatul unor alegeri corecte și libere. Consider că lucrurile pe care președintele Trump le-a spus sunt complet greșite și condamn fără nicio rezervă încurajarea oamenilor să se comporte într-o manieră atât de dizgrațioasă”, a declarat Johnson care a salutat confirmarea lui Joe Biden și a concluzionat spunând că „democrația a învins”.

Scene șocante au avut loc, miercuri, în timpul validării în Congres a rezultatelor alegerilor prezidențiale din 2020, atunci când o mulțime furioasă de susținători ai lui Donald Trump a atacat clădirea Capitoliului și a forțat evacuarea legislatorilor din clădire.

Patru persoane au murit în urma haosului creat, însă procedura a fost finalizată, ulterior, iar Joe Biden a primit confirmarea finală, la două luni după câștigarea alegerilor.

Haosul care a zguduit America, analizat de un fost ministru de Externe: „Pandemia a oprit brutal o dezvoltare și a aruncat SUA într-o criză neașteptată” (EXCLUSIV)

Andrei Marga, fost ministru de Externe și fost ministru al Educației, explică într-un interviu pentru GÂNDUL.RO, evenimentele recente din SUA, după ce susținătorii lui Donald Trump au luat cu asalt Congresul SUA, în tentativa de a opri procedura de validare în funcția de președinte a democratului Joe Biden.

Fostul ministru spune că „pandemia a oprit brutal o dezvoltare și a aruncat SUA într-o criză neașteptată – o criză triplă: sanitară, economică și, tot mai mult, politică”.