După 77 de ani, SUA nu mai este oficial membră a Organizației Mondiale a Sănătății. Care sunt motivele invocate de Donald Trump

Publicat: 22 01. 2026, 22:46

Statele Unite ale Americii s-au retras astăzi oficial din Organizația Mondială a Sănătății, fiind o ieșire care marchează finalizarea unui proces început în urmă cu un an de către administrația Donald Trump. Președintele american a semnat ordinul executiv de retragere chiar în prima zi de la preluarea celui de-al doilea mandat, pe 20 ianuarie 2025. În paralel, țări precum Argentina și-au exprimat, de asemenea, intenția de a urma exemplul SUA și de a crea alternative de cooperare în sănătate.

Prima tentativă a lui Trump de a ieși din OMS a eșuat

Aceasta este a doua încercare a lui Donald Trump de a retrage țara din OMS. Prima tentativă a început în iulie 2020, dar a fost anulată de administrația Biden în ianuarie 2021. Odată cu revenirea la putere în 2025, Trump a emis un nou ordin de retragere imediată, încetând totodată și negocierile pentru un nou tratat global privind pandemiile.

Statele Untie au părăsit oficial Organizația Mondială a Sănătății după ce termenul de notificare de un an impus de legislația americană a expirat. Administrația Trump a justificat decizia prin eșecurile de management ale OMS în timpul pandemiei de COVID-19, influența excesivă a Chinei asupra organizației și povara financiară inechitabilă asupra contribuabililor americani.

Deși regulile cer plata tuturor cotizațiilor restante înainte de retragere, Washingtonul refuză să plătească aproximativ 260-278 milioane de dolari datorați pentru perioada 2024-2025. Departamentul de Stat a declarat că „poporul american a plătit deja suficient” unei organizații care a eșuat.

SUA au fost cel mai mare finanțator al OMS

Statele Unite au fost cel mai mare finanțator al OMS, unde contribuia în trecut cu aproximativ 18% din bugetul total. Ieșirea acesteia din OMS a provocat o criză bugetară majoră, forțând organizația să reducă personalul și să reevalueze programele globale.

Statele Unite au încetat participarea la negocierile pentru noul Acord de Pandemie al OMS și nu mai fac parte din sistemul global de monitorizare a gripei (GISRS), ceea ce ar putea afecta dezvoltarea vaccinurilor sezoniere.

Revenirea Statelor Unite depinde de alegerea viitorului director general

Unii experți sugerează că o eventuală revenire a SUA ar putea depinde de alegerea viitorului director general al OMS de anul viitor. În prezent, directorul Organizației Mondiale a Sănătății este Tedros Adhanom Ghebreyesus, din Etiopia, care deține această funcție încă din anul 2017.

Care au fost motivele care au dus la ieșirea SUA din OMS

Statele Unite au decis să se retragă din Organizația Mondială a Sănătății printr-un ordin executiv semnat de președintele Donald Trump pe 20 ianuarie 2025 după ce Washingtonul a acuzat OMS de eșec în controlul și partajarea informațiilor despre virusul COVID apărut în Wuhan.

Administrația Trump a susținut, ca argument care a dus la luarea acestei decizii, că OMS este sub influența politică a Chinei și a altor state membre și prin urmare a eșuat în a demonstra o poziție neutră. Mai mult, Organizația a fost criticată pentru că solicit plăți „oneroase și nedrepte” din partea SUA, care sunt disproporționate comparativ cu cele ale altor țări, în condițiile în care SUA au fost istoric cel mai mare donator.


Recomandările autorului:

Trump amenință cu represalii dacă țările europene vând acțiunile și obligațiunile pe care le dețin în SUA. Danemarca a anunțat că face primul pas

Franța intră în jocul petrolierelor confiscate. Emmanuel Macron anunță că Marina Franceză a confiscat un vas din „flota fantomă” a Rusiei

Consiliul European discută despre tarifele vamale pe care Trump le-a retras cu o zi în urmă. Întâlnirea este crucială pentru relațiile transatlantice