Omul de afaceri căruia ambasadoarea SUA în Grecia i-ar fi cerut 100.000 de dolari consideră că aceasta ar trebui demisă. Eric Deters a vorbit cu jurnaliștii CBS, după ce mesajele cu Kimberly Guilfoyle au fost dezvăluite de Wall Street Journal. Ce mărturisiri a făcut

Publicat: 09 10. 2026, 12:14
Actualizat: 09 10. 2026, 12:15

Omul de afaceri american Eric Deters, căruia ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, i-ar fi cerut 100.000 de dolari pentru a-și achita factura de la American Express, a declarat pentru CBS News că Guilfoyle ar trebui „să-și piardă funcția de ambasador” din cauza comportamentului ei.

În cadrul unui interviu, afaceristul american a transmis că „nu are nicio îndoială că a fost vorba de un aranjament de tip «plată pentru influență» (pay to play), susținând că Kimberly Guilfoyle — în prezent ambasadoarea SUA în Grecia și fosta logodnică a lui Donald Trump Jr. — i-a cerut să îi transfere 100.000 de dolari pentru a-i plăti o factură la American Express, în schimbul ajutorului ei pe lângă administrația Trump, totul înainte de audierea din Senat pentru confirmarea în funcție a lui Guilfoyle.

„A fost un schimb de favoruri”, a declarat Deters, joi, pentru Weijia Jiang, corespondenta CBS News la Casa Albă.

 Loading ...

Deters a afirmat că nu i-a dat niciodată banii.

„Din păcate pentru Kimberly Guilfoyle, la acea vreme, în acel moment, nu aveam 100.000 de dolari de dat lui Kimberly Guilfoyle; altfel, aș fi fost destul de prost încât să fac asta.”

Deters a spus că a inventat un „pretext”, și anume că soția lui nu ar fi fost de acord cu asta.

Funcționarii de la Casa Albă au fost informați că mesajele text dintre Guilfoyle și Deters, dezvăluite într-un articol al ziarului Wall Street Journal, săptămâna aceasta, erau autentice, au declarat pentru CBS News surse familiarizate cu această chestiune. Aceștia au mai spus că unii consilieri ai lui Trump și-au exprimat nemulțumirea față de acțiunile lui Guilfoyle.

„The Wall Street Journal” a relatat pentru prima dată săptămâna aceasta că Guilfoyle ar fi luat legătura cu Deters cu câteva zile înainte de audierea sa din Congres privind numirea în funcția de ambasador al SUA, spunându-i că are nevoie de 100.000 de dolari pentru a-și achita datoria de pe cardul de credit American Express într-un mod care să nu fie vizibil public.

„Nu va apărea nicăieri dacă transferi bani către American Express; asta e tot ce va apărea”, i-a scris Guilfoyle lui Deters pe 3 iulie, potrivit capturilor de ecran ale mesajelor furnizate către CBS News.

„Am fost anunțată oficial, dragule, te rog, am nevoie să rezolvi asta pentru mine astăzi”, a scris ea, încheind mesajul cu un emoji cu mâinile împreunate în rugăciune. Audierile sale pentru confirmarea în funcție au avut loc pe 9 iulie.

Omul de afaceri Eric Deters susține că mesajul i-ar fi fost trimis de Kimberly Guilfoyle pe 3 iulie 2025, cu câteva zile înainte de audierea sa de confirmare în funcția de ambasador al SUA în Grecia

Ea i-a trimis „Instrucțiuni American Express” într-un document PDF.

CBS News a analizat mesajele text, care au fost furnizate de Deters ca parte a unui dosar de 292 de pagini. Acesta conținea zeci de pagini de plângeri împotriva unor figuri din anturajul lui Trump, conversații cu Guilfoyle și cu alte persoane, fotografii ale lui Deters alături de Guilfoyle, de președintele Trump, de Eric Trump și de Trump Jr., precum și un extras lung dintr-o carte pe care Deters a scris-o, precizează CBS.

Cine este Eric Deters

Deters, un susținător de lungă durată al lui Trump, este un avocat pensionat și om de afaceri din Kentucky, care a fost sancționat de Curtea Supremă din Ohio în 2021 pentru exercitarea neautorizată a profesiei de avocat. De asemenea, a candidat fără succes pentru funcția de guvernator al statului Kentucky și pentru locul din Camera Reprezentanților al deputatului Thomas Massie.

De ani de zile, Deters încearcă să atragă atenția mass-media și sprijinul politic pentru o inițiativă menită să obțină extrădarea chirurgului ortoped, dr. Abubakar Durrani. Guvernul consideră că Durrani a fugit din țară în timp ce se afla în așteptarea procesului pentru acuzații de fraudă în domeniul sănătății.

Acesta a fost acuzat că a facturat către Medicare, Medicaid și companiile private de asigurări milioane de dolari pentru operații inutile la coloană vertebrală, care puteau fi dăunătoare pentru pacienți. Deters a declarat că se simte jignit de faptul că nu a primit niciodată sprijin din partea unor personalități influente din cercul lui Trump pentru eforturile sale de a-l extrăda pe Durrani în SUA.

„Le-am trimis un e-mail lui Susie Wiles, lui Don Jr. și lui Kimberly Guilfoyle și le-am spus: «Aveți timp până luni, la ora 5, să mă ajutați în legătură cu victimele lui Durrani»”, a spus el. „Nu mi-au răspuns. Și le-am spus: «Dacă nu o faceți, mă voi adresa presei și voi încerca să obțin ajutorul mass-media, pentru că voi nu mă ajutați.» Așa că le-am dat o ultimă șansă, iar ei m-au ignorat.”

Din mesajele text analizate de CBS News reiese că Deters, care a afirmat că reprezintă, de asemenea, sute de foști pacienți ai lui Durrani, ar fi crezut că ar putea avea de câștigat din extrădarea lui Durrani în SUA.

El i-a scris lui Trump Jr. și producătorului podcastului lui Guilfoyle, Drew Lynch, și le-a sugerat: „Dacă cineva din anturajul lui Don Jr. sau din cercul vostru ar fi interesat să asculte o propunere despre cum s-ar putea câștiga mulți bani cu o investiție mică în această chestiune legată de Durrani, anunțați-mă.”

Deters, care nu mai exercită profesia de avocat, ar fi avut de câștigat din punct de vedere financiar dacă ar fi reușit să-l dea în judecată pe Durrani, precizează CBS.

Chiar înainte de a-și prelua mandatul în 2025 și la scurt timp după ce Guilfoyle și Trump Jr. și-au rupt logodna, dTrump a anunțat că intenționează să o numească pe Guilfoyle în funcția de ambasador al SUA în Grecia. Deters a afirmat însă că influența acesteia a scăzut de când s-a încheiat relația ei cu Trump Jr.

„Nu se punea problema să nu facă orice pentru mine”, a spus Deters. „Problema era că ea căzuse în dizgrație în anturajul lui Trump”.

Deters a susținut că Guilfoyle știa că e ceva în neregulă cu faptul că îi cerea acea plată.
„Știa că este ceva în neregulă, pentru că tot timpul se enerva pe mine”, a declarat Deters. „Adică, eu fiind mai naiv, puneam lucrurile în scris și i le trimiteam. Ea se enerva. Voia să folosesc Signal. Eu nici nu știam ce este Signal.”

La sfârșitul lunii iunie 2025, ea i-a trimis un mesaj: „Eric, mi-aș dori din tot sufletul să nu mai trimiți atâtea mesaje despre chestiile astea. E foarte periculos și nu te ajută nici pe tine, nici pe mine, când ai putea pur și simplu să mă suni pe Signal”. Deters tocmai îi trimisese o notă în care se plângea că ea nu îndeplinise sarcinile pe care el i le ceruse, inclusiv aceea de a-i asigura o apariție la podcastul lui Tucker Carlson.

„Ți-am oferit cu generozitate 1 milion de dolari, odată ce Durrani va ajunge la o înțelegere, dacă mă ajuți să-l prind pe Tucker”, a scris el. De asemenea, s-a plâns că pregătise un „rezumat concis” pentru Pam Bondi, procurorul general de atunci, dar „nu am primit nimic concret”.

Deters a solicitat, de asemenea, o întâlnire cu Billy Long, pe atunci comisar al IRS, în legătură cu o problemă fiscală, și i-a cerut lui Guilfoyle să-i trimită lui Kid Rock versurile unei piese pe care o compusese.

Deters a afirmat în notă: „Nu sunt naiv și nici un fraier. Am nevoie de rezultate. Dacă nu sunt rezultate, nu am de ce să plătesc.”

La scurt timp după aceea, el a provocat-o printr-un mesaj: „Până în acest moment, pun pariu că nu ai trimis niciun e-mail și nu ai dat niciun telefon către Wells [producătorul lui Tucker Carlson], Bondi și Long.”

Guilfoyle a afirmat că acuzația lui era „complet falsă” și a trimis, ca dovadă, un fișier PDF cu o scrisoare în care îl felicita pe Long pentru confirmarea în funcție și îi cerea să acorde atenție problemei fiscale a lui Deters.

Deters a susținut că i-a plătit în trecut lui Guilfoyle și membrilor familiei Trump.

„I-am plătit în total 300.000 de dolari”, a spus el. „Lui Don Jr., 200.000 de dolari pentru două apariții. Lui Eric Trump, 100.000 de dolari; 125.000 de dolari pentru comitetul de acțiune politică (PAC) al președintelui Trump; 100.000 de dolari pentru a merge la Kentucky Derby împreună cu Trump. Așadar, am plătit o sumă mare de bani către Trump World”, a spus el, adăugând că nu a datorat niciodată bani lui Guilfoyle sau altcuiva din anturajul domnului Trump.

Conform documentelor pe care le-a pus la dispoziția CBS News, acesta afirmă că i-a plătit lui Guilfoyle o sumă totală de 300.000 de dolari ca onorarii pentru apariții publice. De asemenea, a precizat că promisiunea sa privind plăți suplimentare către Guilfoyle și Lynch se referea la serviciile lor în calitate de consultanți.

Răspunsul administrației Trump până în prezent

În Grecia, unde Guilfoyle l-a întâmpinat la aterizare la începutul acestei săptămâni, secretarul de stat Marco Rubio i-a mustrat pe jurnaliști pentru că au pus întrebări cu privire la această chestiune.

„Voi umblați pe aici crezând că, doar pentru că o sursă v-a spus ceva și voi ați relatat asta, este adevărul absolut”, a spus el. „Nu este adevărul absolut. Pentru mine nu este adevărul absolut. Nu așa procedăm noi.”

Joi, CBS News l-a întrebat pe vicepreședintele JD Vance cu privire la oportunitatea ca un oficial guvernamental să ceară cuiva să-și achite datoria.

Jennifer Jacobs, reporter senior al CBS News la Casa Albă, a întrebat: „Aveți vreo reacție la faptul că un oficial al guvernului SUA, în acest caz un ambasador al SUA, ar cere cuiva să achite o datorie în schimbul accesului la alți oficiali guvernamentali?”

„În această situație ipotetică, evident că nu îmi place asta, dar, știți, nu știu exact despre cine vorbiți. Nu cunosc toate detaliile”, a răspuns Vance.

Deters a insistat că relația sa cu Guilfoyle era pur politică.

„Kimberly Guilfoyle și cu mine nu avem absolut nicio relație personală, nimic”, a declarat el pentru CBS News.

Însă Deters este acum hotărât să-și spună povestea. El a spus că vrea să atragă atenția asupra victimelor doctorului Durrani. Și vrea ca Guilfoyle să fie demisă din funcția de ambasador al SUA.

„Sunt un tip dur”, a spus Deters. „O să reuşesc s-o interoghez sub jurământ pe Kimberly Guilfoyle”, a menţionat el.