Evaluarea CIA este optimistă pe tema Ucrainei și negocierilor dintre Trump și Putin. Ce dezvăluie foștii oficiali SUA pentru WSJ
Agenția de informații interne a Departamentului de Stat a pus la îndoială la începutul acestui an ideea că președintele rus Vladimir Putin era pregătit să negocieze sfârșitul războiului din Ucraina. Acesta era în dezacord cu evaluarea „optimistă” a Agenției Centrale de Informații (CIA) pe potențialele discuții pentru negocieri de pace.
Analiștii de la Biroul de Informații și Cercetare al Departamentului de Stat, cunoscut sub numele de INR, și-au exprimat această opinie contrară în evaluări și rapoarte din lunile premergătoare întâlnirii din august a președintelui Trump cu omologul său rus din Anchorage. Opinia contrară a apărut și în Buletinul Zilnic al Președintelui, potrivit oficialilor actuali și foști.
Vladimir Putin și Donald Trump își dau mâna la Summitul de la Alaska (15 august 2025)
INR nu crede că Putin va ceva. CIA este optimistă în privința negocierilor
Wall Street Journal scrie că biroul a analizat declarațiile lui Putin, prin care acesta continua să insiste pentru „demilitarizarea” și „de-nazificarea” Ucrainei.
„Nu vedem o intenție că Putin ar vrea să negocieze încheierea războiului”, a spus fostul director al INR pentru analizarea spațiului ruso-euroasiatic, John Williams, care a demisionat în acest an.
Foști oficiali au declarat pentru Journal că CIA prevede discuții limitate și că Trump ar putea găsi o cale prin care l-ar putea convinge pe Putin să negocieze pacea. După eșecul summitului din Alaska, Trump speră să reînceapă negocierile pentru o a doua întâlnire la Budapesta, însă planul său a eșuat săptămâna aceasta.
„Am spus că am o relație grozavă cu Vladimir Putin, dar s-a dovedit a fi dezamăgitor”, a spus președintele.
Încă se poartă discuții între Washington și Moscova
Negociatorul Kremlinului, Kirill Dmitriev s-a întâlnit cu oficiali americani în Florida și a comunicat cu CNN că o „soluție diplomatică” este la orizont, însă nimic despre un rezultat pe care l-ar putea accepta președintele ucrainean Volodimir Zelenski. El a agreat ca discuțiile să înceapă de la liniile de front actuale.
Trump a impus sancțiuni asupra a două companii petroliere rusești, Rosneft și Lukoil, asta în timp ce UE continuă să livreze armament Ucrainei. Marea Britanie a anunțat că-i va furniza Ucrainei 5.000 de rachete pentru a se apăra de atacurile Rusiei.
Sursa Foto: Profimedia
Autorul recomandă: Un fost șef al CIA lansează un avertisment dur la adresa lui Putin: „De el depinde dacă vom avea pace sau război”