Fermierii belgieni au blocat centrul Bruxellesului. Revendicările protestatarilor

Publicat: 26 03. 2024, 13:00

This browser does not support the video element.

Sute de fermieri, previzibil peste o mie până la sfârșitul zilei, și câteva sute de tractoare și utilaje au blocat, marți, arterele de lângă principalele instituții europene din capitala Belgiei. Agricultorii sunt nemulțumiți de reglementările actuale și proiectele legislative la nivelul blocului comunitar privind protecția mediului.

Fermierii belgieni au început să își aducă utilajele în centrul Bruxellesului încă de luni noaptea, când rezidenții cartierelor din preajma Comisiei Europene, a Parlamentului European și a Consiliului Uniunii Europene auzeau deja claxoanele protestatarilor.

Acțiunea fermierilor a debutat oficial la ora 6 dimineața, ora de la care practic întreg traficul rutier din centrul capitalei belgiene a fost blocat, iar bicicliștii sunt nevoiți să ocolească gardurile de metal și cu sârmă ghimpată amplasate de forțele de ordine, desfășurate în zonele strategice.

Utilajele sunt comasate, marți, până seara, în Piața Luxemburg, din fața Legislativului European, pe strada Rue de la Loi, aproape de sediul principal al Executivului comunitar, vizavi de care este și Consiliul UE, unde, la sfârșitul săptămânii trecute, Klaus Iohannis și ceilalți șefi de state și guverne din țările membre au participat la Consiliul European (între Schuman și R20) și tunelul Reyers venind de pe E40 spre centru. Și tunelul Cinquantenaire în direcția spre Rue de la Loi, sunt închise circulației și sunt de asemenea perturbări în străzile adiacente Rue de la Loi și în cartierul european.

Petarde și cauciucuri arse

Fermierii adunați cu tractoarele în fața Parlamentului european au făcut un fel de foc de tabără destul de mare, unde au ars mai multe lemne și cauciucuri. Ei au adus și pământ în care au plantat, simbolic, câțiva arbuști, lângă care au ridicat mai mulți baloți de paie.

„Protestăm pentru că Europa are o lege faimoasă de restaurare a naturii, care este imposibilă în Belgia. Deci această acțiune, cum se vede în spatele meu – pot să vă arăt aici, așa? – acum plantăm copaci aici, în Bruxelles, pentru că Guvernul face la fel cu noi ca fermieri: iau pământ de la noi pentru a planta copaci. Asta este problema”, a declarat pentru Gândul unul dintre protestatari, Stijn Zelderloo, fermier de lângă Bruxelles.

„A doua chestie pe care o arătăm este acest pachet din baloți de paie, care arată că Europa se uită de sus la noi, ca fermieri. Aceasta este astăzi problema în Europa și de asta suntem aici pentru protest”, explicat fermierul.

În jurul prânzului, fermierii au adus bălegar, pe care l-au împrăștiat pe străzile chiar de lângă Berlaymont, sediul principal al Comisiei.

Date de contact pentru asistență consulară

Ministerul Afacerilor Externe a avertizat, de luni seară, cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Belgiei că potrivit unui raport al poliției rutiere federale, protestul fermierilor belgieni va provoca perturbări considerabile pe rețeaua rutieră de pe tot teritoriul Regiunii Capitalei Bruxelles, pe 26 martie 2024, până la sfârșitul zilei de marți.

Prin urmare, poliția recomandă evitarea deplasării cu autoturismul către Bruxelles, iar cetățenii sunt sfătuiți să urmărească informațiile privind traficul rutier, consultând pagina de Internet a poliției rutiere federale belgiene.

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Bruxelles: +32 (0) 2 347 5338, +32 (0) 2 344 1658, +32 (0)2 343 69 35, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, pot apela la telefonul de permanență al Ambasadei României în Belgia: +32 (0)4 974 28 663. Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor web  a Ambasadei României la Bruxelles și MAE.

Citiți și:

Fermierii continuă PROTESTELE în Bruxelles și Madrid /Miniștrii Agriculturii discută despre relaxarea reglementărilor la nivelul UE

Mai mulți fermieri francezi au încercat să-l ATACE pe președintele Emmanuel Macron, la o expoziție agricolă din Paris