Fermierii francezi încearcă să oprească acordul Mercosur. Tractoare pe Champs Elysees și lângă Turnul Eiffel, copaci tăiați ca să blocheze drumurile
Pe durata nopții, fermierii furioși din sindicatul Coordonării Rurale au forțat un baraj al jandarmeriei la nord de Orléans pentru a încerca să ajungă la Paris la primele ore ale zilei 8 ianuarie 2026. Tractoarele Coordonării Rurale au pornit spre Paris după ce au forțat un baraj al jandarmeriei. Fermierii au fost reținuți de forțele de ordine la nord de Orléans.
În cadrul convoiului de fermieri furioși din cadrul Coordonării Rurale în direcția Parisului, unul dintre ei a spus: „Am decis să mergem la Paris, cu orice preț vom merge la Paris!”.
„Cea mai mare problemă a agriculturii este specific franceză”, a afirmat Bertrand Venteau, președintele Coordination Rurale, referindu-se la furia fermierilor.
Mai mulți agricultori au fost arestați, printre care și liderul sindicatului din Occitania, Eloi Nespoulois. Se așteaptă sosirea întăririlor la fața locului.
Fermierii francezi se opun semnării acordului UE-Mercosur
Fermierii sunt hotărâți să se adreseze Adunării Naționale sau Senatului pentru a-și prezenta în mod pașnic nemulțumirile, inclusiv opoziția față de Mercosur. În timp ce la Bruxelles, miniștrii agriculturii din cele 27 de state membre încearcă să facă apel la calm înainte de semnarea acordului Mercosur, programată pentru lunea viitoare, fermierii continuă să se mobilizeze.
La mai puțin de 100 de kilometri de Paris, sfidând interdicțiile prefecturale privind demonstrațiile și condițiile meteorologice nefavorabile pentru deplasarea rutieră, câteva zeci de tractoare, provenite în principal din sud-vestul Franței, se aflau miercuri după-amiază la o distanță de 100 de kilometri de Paris, potrivit Le Figaro.
„Grosul grupului a reușit să treacă de blocajele poliției”, a declarat Bertrand Venteau, președintele sindicatului Coordonării Rurale (CR).
„Aceștia sunt adunați în prezent la mai multe ferme aflate la o distanță de 100 de kilometri de capitală. Scopul nostru este să ajungem în mod pașnic la Paris joi dimineață cu tractoarele pentru a ne prezenta nemulțumirile președinților Senatului și Adunării Naționale. Vrem să le cerem să oprească această mașinărie infernală”.
Ministra agriculturii din Franța: Nu sunt în favoarea acestui acord cu Mercosur
La Bruxelles, ministra Agriculturii din Franța Annie Genevard încearcă să obțină concesii pentru a potoli furia fermierilor francezi. Nici ea nu susține semnarea acordului cu Mercosur, declarând că a încercat să stabilizeze bugetul Franței pentru PAC și suspendarea creșterii unei taxe pe îngrășăminte.
Numită ministru al Agriculturii în septembrie 2024, la câteva luni după cea mai mare mișcare de proteste rurale din ultimii 30 de ani, Annie Genevard a fost foarte conștientă de amenințarea constantă a unor noi crize agricole. S-a concentrat pe negocierea garanțiilor pe coridoarele Comisiei Europene. Scopul ei: să prevină o nouă izbucnire de furie a fermierilor
Prezentă la Bruxelles alături de omologii ei europeni și de trei comisari (pentru Agricultură, Comerț și Sănătate) pentru o întâlnire pe care o descrie drept „ultima șansă” de a găsi o soluție, ministra știe că principalele revendicări ale agriculturii franceze sunt acum negociate acolo. Susținută de aproximativ zece omologi europeni, ministra afirmă că a obținut acordul Comisiei pentru a scuti îngrășămintele importate de taxe.
Acordul UE-Mercosur ar putea crea cea mai mare piață liberă din lume
Franța a făcut lobby pentru a propulsa blocarea acordului Mercorsur discutată la nivelul blocului european de către miniștrii Agriculturii la Bruxelles. Cele cinci substanțe vizate includ fungicidele mancozeb, tiofanat-metil, carbendazim și benomil, utilizate pe diverse produse, de la avocado și mango la grâu și soia.A cincea substanță, glufosinatul, este un erbicid utilizat pe scară largă la cartofi. Toate acestea au fost interzise în UE din cauza riscurilor pentru sănătate. Însă, pentru că cererea agricolă a Franței este crescută, îngrășămintele pot fi importate din afara blocului, precum America de Sud.
Aflat în dezvoltare de 25 de ani, acordul UE-Mercosur ar putea crea cea mai mare piață liberă din lume. Mercosur este un bloc comercial și economic cimpus din Brazilia, Paraguay, Argentina și Uruguay. Venezuela a fost suspendată din 2016. Fermierii europeni se tem însă că acordul ar putea să le perturbe producția și vânzările din cauza importului de produse alimentare mai ieftine din America de Sud.
Protestele fermierilor din 2023-2024
Din decembrie 2023, fermierii europeni au protestat la scară largă împotriva alimentelor ieftine, reglementărilor climatice (taxa pe carbon,interzicerea pesticidelor, limitarea folosirii apei și solului), precum și împotriva comerțului de produse agricole cu Ucraina și Mercosur.
Protestele au avut loc în contextul implementării Politicii Agricole Comune, un program prin care UE furniza subvenții de 57 de miliarde de euro fermierilor. UE încerca să atingă obiectivul „0% emisii de dioxid de carbon” până în 2050. Fermierii erau nevoiți să reducă utilizarea îngrășămintelor cu 20% și să utilizeze 4% din terenul arabil pentru scopuri non-productive.
În iarna anilor 2023-2024 au rezultat demonstrații, baricade și au vărsat tone de lapte, în special în Franța și Țările de Jos, pentru a-și exprima nemulțumirile față de prețurile mari la carburanți, a noilor standarde ecologice stricte și a importurilor de cereale ucrainene.
Sursa Foto: X
Autorul recomandă: PROTEST în București. Transportatorii și fermierii, nemulțumiți de prețul RCA și de acciza la motorină /„Ne îndreptăm către Capitală”