Prima pagină » Știri externe » France 24: Autostrăzi blocate de PROTESTE: Nemulțumirile fermierilor se propagă în Europa

France 24: Autostrăzi blocate de PROTESTE: Nemulțumirile fermierilor se propagă în Europa

France 24: Autostrăzi blocate de PROTESTE: Nemulțumirile fermierilor se propagă în Europa

Din Franța până în România, trecând prin Germania și Olanda, agricultorii europeni își exprimă preocupările și sunt furioși din cauza prețurilor mari la carburanți, a noilor standarde ecologice stricte și a importurilor de cereale ucrainene, notează postul de televiziune France 24.

În contextul în care negocierile cu Guvernul Franței sunt în impas, agricultorii continuă protestele. Între blocarea autostrăzilor și defilări cu tractoare, solicită ajutor, în special din partea miniștrilor europeni de resort, care se reunesc în cursul zilei pentru a dezamorsa o criză care afectează întregul continent.

Reuniunea Consiliului UE se derulează în contextul în care Comisia Europeană intenționează să lanseze joi un ”dialog strategic” cu sectorul agricol, care exprimă preocupări în legătură cu Pactul Ecologic european, menit să reducă emisiile de gaze cu efect de seră. Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, promisese din septembrie 2023 o astfel de inițiativă, susținând că agricultura și protecția mediului sunt tratate ”de pe poziții egale”.

În Franța, fermierii au început să blocheze șoselele săptămâna trecută, inițial în regiunea Occitanie, unde Autostrada A64, între Toulouse și Bayonne, este închisă în localitatea Carbonne. Sunt blocate și Autostrăzile A7 și A62. Fermierii au anunțat că vor bloca și Autostrada A16.

Marți, unul dintre proteste a fost marcat de un incident tragic: un șofer a intrat cu un vehicul într-un baraj rutier din zona Pamiers, iar o femeie a fost ucisă.

Agricultorii francezi cer, printre altele, simplificarea procedurilor administrative, evitarea unor noi interdicții privind folosirea pesticidelor, oprirea majorărilor prețurilor motorinei, alocarea de indemnizații în proceduri rapide după calamități și aplicarea în totalitate de a Legii Egalim, care obligă firmele și deținătorii de suprafețe agricole să îi plătească mai bine pe lucrătorii agricoli.

”Europa este sub presiune”

”Cu câteva luni înaintea alegerilor europarlamentare, Guvernul francez se teme de escaladarea protestelor, în contextul în care, din Olanda până în România, trecând prin Austria și Germania, agricultorii intensifică acțiunile împotriva creșterilor de taxe și a Pactului ecologic european, care vizează eliminarea emisiilor poluante din economia UE”, notează postul France 24.

Mișcarea de protest a început în urmă cu mai mult de un an în Olanda, unde Guvernul anunțase intenția reducerii cu 50% a emisiilor de azot. Protestele s-au extins în Belgia, iar cele două state au fost nevoite să suspende unele dintre obiective.

În Germania, agricultorii s-au mobilizat masiv de la începutul anului, denunțând reformele fiscale în cazul motorinei de uz agricol. Printre revendicări se numără și obligațiile în domeniul mediului impuse agricultorilor, creșterea costurilor de producție și birocrația.

”Un alt subiect de dispută: afluxul de produse agricole ucrainene în spațiul UE din cauza anulării licențelor vamale în 2022. România, vecină cu Ucraina, este în prima linie”, subliniază postul France 24, notând că, în contextul protestelor fermierilor români și polonezi, organizațiile agricole cer limitarea importurilor din Ucraina.

”Avem nevoie de Europa, dar nu putem plăti noi factura războiului din Ucraina”, a declarat marți Luc Smessaert, vicepreședintele filialei din Oise (Franța) a Federației Naționale a Sindicatelor Fermelor Agricole (FNSEA), citat de cotidianul Le Figaro.

Foto: Profimedia

Citește și:

The Telegraph: China investește masiv în echipamente pentru fabricarea de SEMICONDUCTORI, în efortul de evitare a restricțiilor impuse de SUA

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ANUNȚUL momentului! Ce a decis Marine Le Pen în privința candidaturii sale la președinția Franței
Digi24
FOTO Atac major în Marea Azov: opt petroliere lovite într-o singură noapte. Cui aparțineau
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Prosport.ro
Imagini provocatoare: Loredana a făcut show la Monaco! Prietena Simonei Halep s-a distrat de minune
Adevarul
Cine este cel mai detestat bărbat? Melodia virală care a dat naștere unui fenomen: „Alex Stamate e tipul care m-a rănit!”
Mediafax
Estimările NATO: Cât va aloca România pentru apărare în 2026? Care sunt țările fruntașe
Click
Cuvintele lui Filip au făcut-o să plângă pe Cristina Șișcanu. Ce s-a petrecut în familia lor: „Au apărut niște probleme”
Digi24
„Lăsați-o în pace pe «regina» Meloni”. Replica neașteptată primită de Donald Trump la summitul NATO
Cancan.ro
Furtuni puternice lovesc România. 37 de județe sunt vizate de avertizarea ANM
Ce se întâmplă doctore
Maria Dragomiroiu, spectaculoasă în costum de baie la 70 de ani. Imaginile din vacanța petrecută în SUA
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Cât este avansul pentru o mașină prin Programul Rabla 2026 și care e cea mai ieftină
Descopera.ro
Ce fructe să NU pui niciodată în smoothie?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – M-a „pocnit” soția cu un pui congelat
Descopera.ro
Cele cinci țări europene care vor avea economii mai puternice în următorii ani