Filmul atacului. Gândul a analizat imaginile secvență cu secvență. Cum a ajuns Donald Trump ultimul evacuat în timpul atacului. Pe cine a scos din sală Secret Service prima dată
În timpul cinei anuale a corespondenților de la Casa Albă, desfășurată la hotelul Washington Hilton, un individ înarmat a încercat să forțeze punctul de control din lobby-ul hotelului, chiar în afara sălii de bal unde se desfășura dineul.
Prezența lui Trump și Vance la același eveniment public, o excepție rară
Prezența simultană a președintelui Donald Trump și a vicepreședintelui JD Vance la acest eveniment a creat o situație de securitate critică, în contextul în care a existat o amenințare pentru primii doi șefi de stat ai SUA. În mod normal, Secret Service evită scenariile publice în care președintele și vicepreședintele să se afle în același loc pe perioade de timp foarte lungi, tocmai pentru a preveni un scenariu în care ambii ar putea fi asasinați în același timp.
În timp ce invitații serveau primul fel de mâncare, din lobby-ul hotelului s-au auzit focuri de armă după ce atacatorul, Cole Thomas Allen, a încercat să treacă prin punctul de control în fugă.
După cum se poate observa în imaginile de mai jos, Donald Trump se afla la masă împreună cu Melania Trump și Karoline Leavitt, secretarul de presă al Casei Albe, moment în care o persoană în frac vine și le arată un bilet pe care scria ceva. Textul din imagine nu este lizibil dar, în secundele următoare, pe fundal se aud focuri de armă. La câteva secunde distanță, serviciul de pază al președintelui a intervenit pentru a-l escorta pe acesta afară din sală.
Controversă după ce Vance a fost evacuat primul din sală
Potrivit imaginilor care au împânzit internetul, vicepreședintele JD Vance a fost prima persoană scoasă din sala de bal de către agenții Secret Service. La scurt timp după ce Vance a fost evacuat, o altă echipă de agenți l-a acoperit pe Donald Trump înainte de a-l escorta împreună cu Prima Doamnă, Melania Trump. În graba evacuării, Trump s-a împiedicat ușor în timp ce cobora scena, dar a fost susținut imediat de agenții din escorta sa.
Chiar dacă evenimentul nu a mai continuat după acest incident, președintele american a ținut pentru o scurtă perioadă de timp o conferință de presă înainte de a fi transportat la Casa Albă.
În timp ce agenții secreți ai președintelui îl escortau pe acesta afară din sală, o echipă a unităților speciale, dotată cu echipament greu de luptă, a năvălit în sală pentru a permite evacuarea lui Trump în siguranță. Aceștia rămân mereu în urmă pentru a se asigura că evacuarea este făcută în siguranță.
Trump și Vance au fost duși în locații diferite
În astfel de situații, unde viețile primilor doi oameni din stat sunt puse în pericol, protocolul este unul foarte strict. În momente de criză, Protocolul de Continuitate a Guvernului impune ca cei doi lideri să fie separați cât mai curând posibil pentru a preveni situația în care un singur atac să îi elimine pe amândoi simultan. JD Vance a fost extras primul și dus într-o locație diferită, în timp ce Donald Trump a fost scos din sala de evenimente pe o rută diferită.
Secret Service are autoritatea legală de a folosi forța fizică asupra președintelui în timpul unor astfel de evacuări de urgență. Protocolul prevede ca, chiar și în momentul în care acesta refuză să plece sau este în stare de șoc, agenții să îl ia pe sus la propriu pentru a-i salva viața.
Recomandările autorului:
NYT: Administrația Trump a reintrodus plutonul de execuție ca pedeapsă supremă. Care sunt motivele
Revolta soldaților americani din războiul cu Iranul. O masă arată mai rău decât meniurile de la închisoare
Imagini de groază cu un crocodil uriaș în recepția unui hotel. Unde s-a întâmplat incidentul