Lovitură pentru Trump în scandalul cu presa. Casa Albă, obligată să redea accesul jurnaliștii CNN, MS NOW și Politico, după decizia unui judecător federal
Un judecător federal a ordonat administrației Trump să restabilească imediat accesul CNN, MS NOW și Politico la Casa Albă. Instanța a stabilit că retragerea acreditărilor jurnaliștilor s-a făcut fără respectarea unei proceduri echitabile din punct de vedere constituțional.
Administrația Trump trebuie să restabilească imediat accesul la Casa Albă pentru jurnaliștii CNN, MS NOW și Politico, după ce un judecător federal a intervenit în disputa declanșată de decizia președintelui american de a exclude cele trei instituții media, ptorivit CNN.
Judecătorul federal Timothy Kelly a stabilit, într-o hotărâre emisă joi dimineață, că retragerea legitimațiilor de presă nu a fost însoțită de garanțiile procedurale cerute de Constituție.
„«Regula generală» este că «persoanele trebuie să primească o notificare și să aibă posibilitatea de a fi ascultate înainte ca guvernul să le priveze» de un interes protejat constituțional”, a scris Timothy Kelly, judecător federal.
Potrivit instanței, administrația nu le-a oferit jurnaliștilor informații privind posibilitatea contestării măsurii decât miercuri, la câteva zile după confiscarea acreditărilor.
President Donald Trump speaks to reporters aboard Air Force One as he travels from Las Vegas to Miami on Saturday, Jan. 25, 2025. (AP Photo/Mark Schiefelbein)
Donald Trump anunțase public interdicția vineri, acuzând cele trei organizații de presă de relatări pe care le consideră false.
„Acestea sunt agenții de știri false. Sunteți atât de obosiți să citiți și să vedeți știri false. Când urmăriți CNN, sunt doar știri false. De aceea au ratinguri atât de scăzute. Când urmăriți MSNBC, care anterior se numea MSNBC, pe care unii o numesc MSDNC, „Comitetul Național Democrat”, sunt știri false. Sunt știri false.
Și când urmăriți Politico, guvernul, guvernul sub Biden, le-a dat aproximativ 8 milioane de dolari pentru a le menține pe linia de plutire. Și articolele pe care le scriu sunt, de asemenea, false. Așadar, există multe știri false, și poate că alte publlicații se vor alătura sau poate că vor putea deveni mai bune și îi primim înapoi. Dar țara noastră are nevoie de știri corecte. Știți, nu aveți o țară dacă nu aveți, așa cum spun eu, granițe, alegeri corecte. Noi punem toate acestea la punct”, a declarat președintele SUA din Biroul Oval.
WASHINGTON, DC – FEBRUARY 24: US President Donald Trump delivers his State of the Union address to a joint session of Congress in the chambers of the U.S. House of Representatives in Washington, DC on February 24, 2026. Nathan Posner / Anadolu/ABACAPRESS.COM
CNN, MS NOW și Politico au dat în judecată administrația Trump
Cele trei organizații media au atacat măsura în instanță și au solicitat suspendarea sau anularea interdicției. Avocații lor au argumentat că decizia Casei Albe contravine precedentelor judiciare, încalcă dreptul la o procedură echitabilă și a fost determinată de ostilitatea președintelui față de relatările acestora.
Administrația Trump a susținut, în schimb, că exista o procedură prin care măsura putea fi contestată. Detaliile acesteia au fost însă comunicate instituțiilor de presă prin scrisori expediate la câteva zile după anunțarea publică a interdicției.
În timpul audierii de miercuri, avocatul Departamentului Justiției Michael Velchik a invocat și securitatea națională. Acesta a susținut că relatările celor trei organizații au creat riscuri în acest domeniu și că președintele are autoritatea de a decide cine primește acces la Casa Albă.
Ted Boutrous, avocatul organizațiilor de presă, a contestat argumentul, arătând că problema securității naționale a fost invocată abia după declanșarea procesului.
„Era ca și cum s-ar fi aprins un beculeț în cadrul administrației”, a declarat Ted Boutrous, reprezentantul organizațiilor media, referindu-se la apariția ulterioară a acestei justificări.
Avocatul a mai arătat că explicațiile oficiale privind motivele interdicției au ajuns la instituțiile media abia după introducerea acțiunii în justiție.
Judecătorul invocă precedentul din cazul Jim Acosta
Unul dintre argumentele folosite de administrație în privința CNN a vizat un articol despre reconstrucția unui buncăr aflat sub Aripa de Est a Casei Albe.
Judecătorul Kelly a remarcat însă că materialul fusese publicat cu luni înainte ca acreditarea jurnalistei CNN Betsy Klein să fie reînnoită în această vară, slăbind astfel argumentul potrivit căruia articolul ar fi justificat retragerea ulterioară a accesului.
„Niciunul dintre argumentele pârâților nu convinge Curtea că reclamanții nu au șanse să aibă câștig de cauză în ceea ce privește cererea privind respectarea procedurilor legale”, a scris Timothy Kelly.
Disputa readuce în prim-plan un precedent din primul mandat al lui Donald Trump. Același judecător a analizat în 2018 cazul jurnalistului CNN Jim Acosta, căruia Casa Albă îi retrăsese acreditarea după un schimb tensionat de replici cu președintele.
Kelly a amintit miercuri că jurisprudența Curții de Apel pentru Districtul Columbia stabilește că reporterii trebuie să fie notificați înainte de retragerea permiselor de acces la Casa Albă și să beneficieze de posibilitatea de a contesta o asemenea decizie.
„Există o cerere privind respectarea procedurii legale și o problemă legată de respectarea procedurii legale care mi se pare primul pas în a stabili cum să se soluționeze moțiunea. Le spun pur și simplu ambelor părți: aceasta este poziția mea”, a declarat Timothy Kelly.