Mii de oameni în stradă pentru Donald Trump! „Poporul american, victima unei mari nedreptăți” – VIDEO

Publicat: 13 12. 2020, 08:41
Mii de oameni în stradă pentru Donald Trump! „Poporul american, victima unei mari nedreptăți” - VIDEO / Sursa FOTO: Twitter

Donald Trump se bucură în continuare de un sprijin masiv din partea populației. O dovedește din plin mega-mitingul desfășurat sâmbătă, 12 decembrie, la Washington, acolo unde zeci de mii oameni din toată țara s-au adunat să-l aclame pe încă președintele în exercițiu al Americii.

„Uau! Mii de persoane se adună la DC pentru a împiedica să ni se fure alegerile”, a salutat Trump pe Twitter, înainte ca elicopterul prezidenţial să survoleze mulţimea care intona imnul american.

Capitala Washington, „paralizată” de simpatizanții lui Trump

A trecut mai bine de o lună de la alegerile prezidențiale câștigate de Joe Biden, dar Donald Trump încă nu-și recunoaște înfrângerea. Sâmbătă, o maree de şepci roşii cu mesajul „Make America Great Again” a invadat capitala SUA pentru a reclama „încă patru ani de administrație Trump”, notează presa. Oamenii denunță „fraude masive” la scrutinul din 3 noiembrie, asta deși justiția s-a pronunțat în defavoarea plângerilor formulate de republicani.

Chiar și așa, partizanii lui Trump rămân ferm convinşi de victoria în alegerile prezidențiale.

Într-o ambianţă festivă, zeci de mii de oameni (estimare CBS) s-au adunat în Freedom Plaza, la mică distanţă de Casa Albă. La orele dimineţii, manifestanţi pro-Trump au fost implicaţi în câteva altercaţii cu opozanții președintelui, poliţia intervenind pentru a-i separa.

„Nu vom ceda nimic”, a promis Luke Wilson, venit din Idaho, purtând un drapel în favoarea dreptului de portarmă. „Un amestec străin”, un software electoral care ar fi şters milioane de voturi destinate preşedintelui. Militanţii au enumerat motivele pentru care alegerile le-au fost furate. „Poporul american este victima unei mari nedreptăţi”, a subliniat Dell Quick, un obişnuit al mitingurilor omului de afaceri republican, pentru care alegerea lui Joe Biden pare „complet imposibilă”.