🚨 Moscova va lua „contramăsuri, inclusiv militare” dacă Occidentul își extinde prezența în Groenlanda. Ce acuzații aduce Lavrov Danemarcei. Reacția NATO

Publicat: 11 02. 2026, 14:17
Actualizat: 11 02. 2026, 16:17

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a avertizat, miercuri, că Moscova va lua „contramăsuri, inclusiv militare” dacă Occidentul își va spori prezența militară în Groenlanda, relatează The Guardian.

„Desigur, în cazul militarizării Groenlandei și al creării de capabilități militare îndreptate împotriva Rusiei, vom lua contramăsuri adecvate, inclusiv cele militar-tehnice ”, a declarat Lavrov într-un discurs adresat parlamentarilor ruși, relatează AFP.

În ultimele săptămâni, mai multe țări europene au trimis contingente mici de trupe în Groenlanda după ce președintele american Donald Trump și-a exprimat, în repetate rânduri, intenția de a anexa insula arctică.

„SUA, Danemarca și Groenlanda trebuie să rezolve singure această problemă”, a mai spus Lavrov. De asemenea, el a acuzat Danemarca că îi tratează pe groenlandezi drept „cetățeni de mâna a doua”.

Președintele american Donald Trump a anunțat, în ianuarie, că Statele Unite vor impune noi tarife Danemarcei și unor țări europene care s-au opus apelurilor sale de a prelua controlul asupra insulei bogate în minerale. Ulterior, el a renunțat la amenințări, spunând că s-a ajuns la un „cadru” pentru un acord privind accesul la resursele Groenlandei cu ajutorul secretarului general al NATO, Mark Rutte, deși puține detalii au fost făcute publice.

Săptămâna trecută atât Franța, cât și Canada au deschis consulate în capitala Groenlandei, pentru a-și arăta sprijinul în fața preledintelui SUA.

 


RECOMANDĂRILE AUTORULUI:

Kremlinul nu are niciun motiv să creadă că India nu va mai cumpăra petrol rusesc, susține Lavrov. „Nimeni, în afară de Trump, nu a anunțat asta“

Planul UE pentru aderarea Ucrainei în 2027. Care sunt cei cinci pași analizați la Bruxelles, în ciuda veto-ului Ungariei