Motivul pentru care discul de aur al lui „Voyager”, sonda spațială aflată în afara Sistemului Solar, conține o mică mostră de uraniu
Pe 5 septembrie 1977, NASA a lansat sonda spațială „Voyager 1”. Misiunea acesteia: să exploreze spațiul interstelar din afara Sistemului Solar.
Pe 20 august 1977, NASA a lansat a doua sondă spațială „Voyager 2”. Aceasta a avut o traiectorie stabilită: să traverseze pe lângă cele patru planete gigantice gazoase.
Voyager 1 a fotografiat prima erupție „extraterestră”
Pe drum, între 1979 și 1980, sonda a fotografiat Marea Pată Roșie a planetei Jupiter, lunile galileene (Europa, Io, Callisto, Ganymede). A fotografiat chiar și o erupție vulcanică de pe Io. Voyager 1 a trecut și pe lângă Saturn și lunile sale (Mias, Tethys, Dione, Rhea, Titan).
În 2012, Voyager 1 a devenit primul obiect construit de mâna omului care a intrat în spațiul interstelar după ce a ieșit din Sistemul Solar. În prezent, se află la 25 de miliarde de km de Pământ. Până în 2036 a avea suficientă energie să transmită date înapoi către Pământ.
Voyager 2, singura sondă care a fotografiat „giganții de gheață”
Voyager 2 a trecut pe lângă Jupiter în 1979, Saturn în 1981, Uranus în 1986 și Neptun în 1989. Călătoria îndelungată a sondei a fost cea mai mare realizare a NASA de la finalul Războiului Rece.
Fotografiile realizate de sondă au umplut atlasele și cărțile de astronomie din anii 1980 până în prezent. Voyager 2 a transmis înapoi către Pământ imagini detaliate și încântătoare cu:
- Marea Pată Roșie de pe Jupiter
- erupțiile vulcanice de pe Io
- mozaicul de pe suprafața Europei
- Saturn cu inelele și lunile sale
- Titan cu atmosfera sa densă
- prima imagine detaliată cu Uranus și inelele sale
- crăpăturile și craterele de pe luna Ariel
- prima imagine detaliată cu Neptun și inelele sale
- suprafața planetei Triton
Misterul discului de aur
Potrivit Science Daily, discul de aur al sondei Voyager conține o mică mostră de uraniu, plasată acolo cu un scop. Oricine va găsi sonda (probabil o formă de viață inteligentă de pe o altă planetă) să poată măsura dezintegrarea mostrei și să calculeze de cât timp a fost sonda în deriă. Este ca un ceas, cu un mesaj proiectat să dureze aproximativ un miliard de ani.
Ambele sonde conțin câte un disc de fonograf. Discurile conțin sunete și fotografii selectate de un comitet condus de astrofizicianul Carl Sagan. Pe coperta de aluminiu a fiecărui disc este electrolizată o mostră ultrapurică de uraniu-238, de aproximativ 2 cm în diametru.
Uraniul-238 se dezintegrează lent. Raționamentul e unul simplu. În funcție de cât mult uraniu-238 rămâne, cel care va găsi sonda în viitor va putea calcula de cât timp durează dezintegrarea. Uraniul-238 are o rată de înjumătățire de aproximativ 4,5 miliarde de ani.
Coperta discului conține și o hartă a pulsarilor. Aceasta arată poziția Soarelui în raport cu 14 pulsari. Pe plăci sunt trecute și perioadele de rotație ale fiecărui pulsar în sistem binar.Pulsarii se rotesc rapid. Dar în timp, încetinesc.
Cine va găsi sondele va putea să localizeze Pământul
Atunci când una dintre sonde va fi găsită, un explorator spațial va calcula aproximativ cât timp a trecut de la lansarea sondei. Sunt două metode.
Prima metodă este dezintegrarea uraniului. Cealaltă este încetinirea pulsarilor. Dacă cel care va găsi sondele va avea cunoștințe solide în astrofizică, va cunoaște imediat să localizeze Sistemul Solar și Pământul.
Mesajul este inscripționat în cupru placat cu aur într-un capac de aluminiu. Capacul este montat pe corpul sondelor spațiale. În spațiul interstelar, sondele se confruntă cu eroziunea din cauza impactului cu praful cosmic (particule din rocă) și a razelor cosmice.
Sondele spațiale Voyager nu au o destinație clar stabilită. Niciuna dintre sonde nu va trece în apropierea unei stele pentru cel puțin zeci de mii de ani.
Sursa Foto: Shutterstock/NASA
Autorul recomandă: Experiment de fizică inedit: NASA se va folosi de gravitația planetei Marte pentru a-și propulsa sonda către asteroidul Psyche