UPDATE : Muntenegru: 11 persoane, între care doi copii, au murit în urma unui atac armat / Masacrul a pornit de la dispută legată de chirie

Publicat: 13 08. 2022, 14:30
Actualizat: 13 08. 2022, 15:00
Sursa foto: Profimedia/ Carecter ilustrativ

Unsprezece persoane, între care doi copii, au fost ucise într-un atac armat, în Muntenegru. Alți șase oameni au fost răniți. Conform serviciilor de intervenţie, un individ în vârstă de 34 de ani a deschis focul, vineri după-amiază, în oraşul Cetinje, situat la aproximativ 40 de kilometri de Podgoriţa, după o dispută familială.

UPDATE – Masacrul a pornit de la dispută legată de chirie

O dispută legată de chirie ar fi fost motivul pentru care un bărbat în vârstă de 34 de ani a ucis vineri după amiază în Muntenegru zece persoane, inclusiv doi copii, şi a rănit alte şase, înainte de a fi el însuşi împuşcat mortal, a informat sâmbătă presa locală.

Poliţia a confirmat că atacatorul, Vuk Borilovic, a tras mai întâi asupra unei familii care locuia într-o casă închiriată pe care el o deţinea în cartierul Medovina din oraşul Cetinje (sud-estul ţării). Folosind o puşcă de vânătoare, el a ucis mai întâi doi copii, de opt şi unsprezece ani, şi a rănit-o pe mama lor, care a murit ulterior la spital, a explicat vineri seara directorul poliţiei, Zoran Brdjanin, citat de Hina.

După ce şi-a ucis chiriaşii, s-a dus la casa vecinilor săi şi a împuşcat mortal doi bătrâni şi pe fiul acestora, iar pe nepotul lor l-a rănit. Apoi a ieşit în stradă şi a ucis patru persoane şi a rănit alte cinci. Potrivit unor martori oculari, atacatorul a tras mai mult de o sută de gloanţe în decurs de o oră, conform de Agerpres.

Un poliţist a fost grav rănit în timp ce agenţii încercau să îl oprească, iar angajaţii serviciilor medicale de urgenţă nu puteau să se apropie de răniţi.

În cele din urmă, ucigaşul, care nu avea antecedente penale, a fost împuşcat mortal de un cetăţean, se pare că un alt vecin, şi nu de poliţie, după cum a confirmat vineri procurorul muntenegrean Andrijana Nastic.

ȘTIRE INIȚIALĂ

Șeful poliției din Muntenegru, Zoran Brdjanin, a declarat că vineri, în jurul orei 15.30 (ora locală), un bărbat de 34 de ani și-a împușcat doi frați, unul de 8 ani și altul de 11 ani, și a rănito și pe mama sa, care a murit, ulterior, la spital.

„Familia locuia în casa celui care a tras, fiind chiriaşi”, a spus Brdjanin. El a afirmat că motivul nu este cunoscut încă şi nu a dezvăluit numele autorului, doar inițialele – V.B.

Tânărul a ieșit apoi din casă și a ucis încă 7 persoane.

Atacatorul, ucis de un civil

A urmat apoi un schimb de focuri cu poliția, iar un polițist a fost rănit, a spus Brdjanin, citat de Reuters.

„Când am ajuns la fața locului am văzut nouă cadavre, inclusiv doi copii, iar alți doi au murit în drum spre spital”, a declarat Andrijana Nastic, procuror de stat, pentru televiziunea locală.

„Pot să spun doar că atacatorul a fost ucis de un cetățean (civil)”, a spus Nastic. Anterior, presa a relatat că poliția l-a ucis pe trăgător.

Prim-ministrul Muntenegrului, Dritan Abazovic, a declarat că va declara doliu național timp de trei zile, începând de vineri seara.

„Am fost profund afectat de informațiile despre tragedia cumplită din Cetinje. Îmi exprim cele mai profunde condoleanțe acelor familii afectate și tuturor celor care a pierdut pe cineva drag”, a scris președintele Milo Djukanovic, pe Twitter.