Nevaccinații și-ar putea plăti singuri spitalizarea în Italia

Publicat: 01 09. 2021, 06:45
Actualizat: 01 09. 2021, 07:11
Nevaccinații și-ar putea plăti singuri spitalizarea în Italia / Foto: Pixabay

Consilierul pentru sănătate al regiunii Lazio lucrează la un proiect legislativ prin care nevaccinații ar urma să-și plătească singuri spitalizarea.

„Nevaccinaţii care contractează Covid și ajung în unităţile de urgenţă ale spitalelor din Lazio vor trebui să îşi plătească spitalizările”, a spus Alessio D’Amato.

Autoritățile din Lombardia au deja la îndemână un sistem prin care, la externare, pacientului îi este înmânată „nota de plată” pentru spitalizare.

Astfel, cei care refuză vaccinarea își vor asuma consecința acțiunii lor.

Mai mult, italienii care ajung la spital înțeleg pericolul în care se găsesc și regretă că au ezitat să se imunizeze, a mai spus D’Amato, potrivit The News Glory, citat de antena3.ro.

La sfârșitul lunii iulie, în Italia a crescut din nou numărul cazurilor de COVID-19, cu aproape 65%, iar numărul de decese cu 46%.

Italia a fost una din cele mai afectate țări din lume de criza COVID și se confruntă acum cu valul patru al pandemiei.