🚨 Două nave, lovite de drone în Marea Neagră. Una, plecată din România, s-ar fi scufundat: 11 marinari dispăruți. Bulgaria convoacă ambasadoarea rusă

Publicat: 13 10. 2026, 10:24
Actualizat: 13 10. 2026, 12:05

O navă comercială care plecase din portul Brăila spre Turcia s-a scufundat în Marea Neagră, în apropierea coastelor Bulgariei, după ce a fost lovită de o dronă. Marinarii au abandonat vasul și s-au refugiat pe plute de salvare, de unde au fost recuperați de o altă navă civilă. În aceeași noapte, un alt cargou, Chelsea 3, a fost lovit de drone aeriene, iar echipajul său a fost evacuat. În urma atacurilor repetate asupra navelor comerciale, Bulgaria a cerut sprijin tehnic din partea Uniunii Europene și NATO pentru investigarea incidentelor.

Nava plecase din Brăila și se îndrepta spre Turcia

Nava comercială Azov Concord, care naviga sub pavilionul statului Saint Kitts și Nevis, s-a scufundat marți, 13 octombrie, în largul coastelor Bulgariei, după un atac cu dronă.

Potrivit datelor de monitorizare AIS consultate de Mediafax pe platforma VasselFinder, vasul plecase din portul Brăila sâmbătă, 10 octombrie, la ora 12:34, și se îndrepta spre portul Izmir din Turcia, unde urma să ajungă pe 14 octombrie.

Incidentul s-a produs la aproximativ 17 mile marine, echivalentul a circa 31 de kilometri, este de locașitatea bulgară Krapets.

Guvernatorul regional al Varnei, Mario Smrkov, a declarat pentru postul Nova TV că marinarii au reușit să abandoneze nava înainte ca aceasta să se scufunde și s-au refugiat pe plute de salvare. O altă navă civilă, aflată în apropiere, a intervenit pentru a recupera supraviețuitorii.

Primele informații indicau că aproximativ patru marinari fuseseră salvați, însă bilanțul era provizoriu, iar starea acestora nu era cunoscută.

Construită în 2008, Azov Concord are și un trecut legat de războiul din Ucraina. În iunie 2022, nava a devenit prima navă comercială străină care a părăsit portul Mariupol după ocuparea orașului de către forțele ruse.

O altă navă a fost lovită de drone în apropierea Bulgariei

În aceași noapte, un alt cargou, Chelsea 3, a fost lovit de drone aeriene în Marea Neagră, la aproximativ 15 mile marine de orașul bulgar Byala.

Prim-ministrul Radev a declarat că pe 13 octombrie, la ora 1:30, a fost recepționat un semnal pentru o navă aflată în pericol, la 18 mile est de Byala. Centrul de Salvare Maritimă a răspuns imediat, a spus el.

Potrivit echipajului, nava a fost atacată cu trei drone aeriene. Echipamentul de urgență și salvare disponibil a fost imediat activat. O echipă a Poliției de Frontieră bulgare a salvat întregul echipaj al navei – șapte cetățeni ucraineni și opt cetățeni azerbaidjanieni, relatează presa bulgară.

Nava, care naviga sub pavilion maltez, era înmatriculată în Odesa și deținută de Ucraina, a declarat Radev. El a precizat că Chelsea 3 fusese adusă în portul Varna.

„Conform informațiilor noastre, cinci dintre membrii echipajului primesc asistență medicală pentru răni minore. Acest lucru este absolut inacceptabil – un alt atac în imediata vecinătate a apelor teritoriale bulgare”, a declarat Radev.

Bulgaria cere ajutorul NATO și al Uniunii Europene

Autoritățile bulgare au solicitat asistență tehnică din partea NATO și a Uniunii Europene pentru investigarea atacurilor cu drone asupra navelor comerciale. Cererea vine după incidentele din 6 octombrie, când alte două nave au fost atacate în zona economică exclusivă a Bulgariei din Marea Neagră.

Premierul bulgar Rumen Radev a declarat că nu este clar dacă dronele implicate în atacurile precedente au fost lansate din Rusia sau din Ucraina.

„Bulgaria continuă să solicite sprijin pentru investigarea atacurilor asupra a 3 nave. Așadar, haideți să stabilim exact din ce țară provin dronele, care nave atacă în imediata vecinătate a apelor teritoriale bulgare.

Vom continua să solicităm și să insistăm asupra asistenței pentru a consolida supravegherea spațiului aerian și maritim și pentru a ne întări capacitățile de răspuns”, este categoric Rumen Radev.

Atacurile din 6 octombrie au determinat-o pe președinta Bulgariei, Iliana Iotova, să convoace Consiliul Consultativ pentru Securitate Națională.

Una dintre navele vizate atunci, Alfa Watan, care naviga sub pavilion togolez, s-a scufundat în aproximativ trei minute de la atac. Cei 12 membri ai echipajului sunt în continuare dați dispăruți.

A doua navă, Able, sub pavilion Palau, transporta cereale către Istanbul când a fost cuprinsă de flăcări. Toți cei 18 membri ai echipajului au fost salvați. Primele verificări nu au identificat resturi de dronă la bord, iar nava a părăsit ulterior apele bulgare.

Zelenski acuză Rusia că încearcă să blocheze navigația în Marea Neagră

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat Rusia că se află în spatele atacurilor asupra navelor comerciale și a susținut că acestea fac parte dintr-o strategie de a împiedica navigația în vestul Mării Negre.

„O altă parte a efortului Rusiei de a face ca partea de vest a Mării Negre să fie complet improprie navigației”, a declarat Zelenski.

Liderul ucrainean a mai afirmat că, în urma discuțiilor cu partea bulgară, s-a stabilit că a fost vorba despre „un atac rusesc combinat, folosind drone maritime și aeriene”.

Cu toate acestea, premierul bulgar a declarat că originea dronelor folosite în atacurile din 6 octombrie nu a fost stabilită.