O familie a cumpărat un iaht de lux abandonat și l-a transformat în casă: „Viața pe apă ne-a salvat”

Publicat: 09 02. 2026, 19:18

Un iaht abandonat, lipit de fundul mării, acoperit de mucegai negru, fără lumină și fără motoare funcționale a fost găsit de o familie care l-a transformat în casă. Epava din anii 60 a devenit o viață nouă pentru familia din Canada.

Janis și Blanie Carmena s-au cunoscut pe un iaht de lux în urmă cu mai mulți ani, iar mai apoi s-au stabilit pe uscat. Ei s-au căsătorit în 2002, au făcut doi copii și au obținut job-uri stabile. Janis era ofițer de poliție, iar Blaine conducea o firmă de mașini performante, relatează Libertatea.

Au cumpărat un iaht abandonat care le-a devenit casă

Povestea lor s-a schimbat în 2019, Blaine a văzut pe internet un iaht cu motor de 23 de metri, construit în 1969 și scos la vânzare pe YachtWorld. Când au ajuns însă în Wrangell, Alaska, realitatea i-a lovit direct.

„Mi-am zis: «Nu se poate. Nu e aceeași barcă din poze»”, își amintește Janis. Iahtul zăcuse ani întregi sub o prelată. Era acoperit de mucegai negru, fără încălzire, fără lumini funcționale și literalmente prins de fundul mării cu alge și midii.

De ce au acceptat să cumpere o epavă

Deși era într-o stare deplorabilă, cei doi au simțit că pot salva acel iaht. Ambii aveau o experiență tehnică, iar Janis a spus că mutarea pe apă a ajutat-o inclusiv emoțional,

Au oferit 200.000 de dolari canadieni, aproximativ 125.000 de euro, mult sub prețul cerut. Oferta a fost respinsă inițial, apoi acceptată.

După finalizarea vânzării, Blaine s-a întors singur în Alaska să pregătească nava pentru test. În decembrie 2019, cuplul a plecat cu iahtul spre Canada, deși motoarele nu mai funcționaseră de mult. Călătoria a durat 10 zile.

În 2020 au lansat canalul de YouTube The Never-Ending Sea Trial, unde au documentat fiecare etapă. Fără scenarii, fără cosmetizare: „Facem ce făceam oricum, doar că filmăm”, spune Blaine. „Oamenii ne urmăresc pentru că suntem sinceri.”

Recomandarea autorului: