Oligarhul Vladimir Plahotniuc ar urma să fie EXTRĂDAT în Republica Moldova. Decizia instanței nu este definitivă
Oligarhul Vladimir Plahotniuc ar urma să fie extrădat în Republica Moldova. Cel puțin asta a hotărât astăzi Curtea de Apel de la Atena. Decizia nu este însă definitivă, urmând să se pronunțe și Ministerul grec al Justiției.
Ședința de miercuri de la Atena a avut loc în absența lui Plahotniuc. În sala de judecată au fost prezenți avocații oligarhului, inclusiv Lucian Rogac din Moldova, dar și reprezentanți ai Ambasadei Moldovei la Atena.
De asemenea, Plahotniuc a trimis un mesaj audio, prin intermediul avocaților săi, care a fost ulterior publicat și pe Telegram.
„Vreau să reconfirm că, într-adevăr, am intenția fermă să revin acasă, în Republica Moldova. Inițial, până la reținerea mea în Grecia, eu, după cum se cunoștea deja în unele cercuri de la Chișinău, pregăteam înregistrarea unui amplu interviu video, în care să mă expun pe multe teme, după care urma să iau avionul spre Chișinău”, spune Plahotniuc.
El susține că voia să se prezinte deschis în fața justiției moldovenești și să combată toate acuzațiile care i-au fost înaintate.
„Însă din cauza unor circumstanțe, revenirea mea a fost zădărnicită și eu, deocamdată, am rămas blocat la Atena. Acum, avocații mei depun toate eforturile ca să urgenteze extrădarea mea în Republica Moldova și după ședința instanței judecătorești din Atena de astăzi, 13 august, mingea este deja pe terenul autorităților de la Chișinău. Să vedem dacă guvernarea de la Chișinău dorește sincer extrădarea mea”, mai spune Plahotniuc.
Vladimir Plahotniuc, în vârstă de 59 de ani, a fost reținut, pe 22 iulie, pe aeroportul din Atena, în timp ce încerca să plece spre Dubai.
El este unul dintre principalii suspecți în așa-numitul „furt al secolului” din Moldova, caz care vizează dispariția unui miliard de dolari din sistemul bancar moldovenesc în 2013, sumă ce reprezenta aproximativ 12% din PIB-ul țării la acel moment.
Mandat internațional emis de Interpol
Pe numele lui Vladimir Plahotniuc a fost emis, în februarie, un mandat de arestare internațional de către Interpol, pentru acuzații de participare la o organizație criminală, spălare de bani și fraudă.
Fost deputat și vicepreședinte al Parlamentului, Plahotniuc a fugit din Republica Moldova în 2019, după pierderea puterii. Potrivit poliției elene, oligarhul ar fi locuit în cel puțin 22 de țări din 2023 încoace, schimbându-și în mod regulat domiciliul pentru a evita să fie capturat. El și fostul deputat Constantin Țuțu au fost localizați într-o vilă dintr-o suburbie a Atenei.
În perioada 2016-2019, Plahotniuc a condus Partidul Democrat din Moldova și a fost considerat omul forte al politicii de la Chișinău, controlând justiția, poliția și principalele instituții ale statului.
Foto: Profimedia
AUTORUL RECOMANDĂ: