Opulență fără margini la BANCHETUL de stat organizat cu ocazia vizitei președintelui Donald Trump în Marea Britanie. Ce au avut invitații în meniu

Publicat: 18 09. 2025, 10:17
Actualizat: 18 09. 2025, 13:30

Regele Charles al III-lea a organizat un fastuos banchet de stat în cinstea vizitei istorice realizate de președintele american Donald Trump în Marea Britanie.

Peste 100 de membri ai personalului (bucătari, ospătari) au servit pe cei 160 de invitați. Evenimentul s-a desfășurat în sala Sfântul Gheorghe, aflată în interiorul Castelului Windsor. Inclusiv masa pe care cina a fost servită se numește Waterloo, lungă de 50 de metri, aranjată cu 139 de lumânări și 1.462 de tacâmuri din argint, notează ABC.

sursa: Profimedia

Meniul, redactat în limba franceză, urmează o lungă tradiție care datează din secolul XI și conține următoarele:

  • Panna Cotta din Hampshire, bicuiți cu parmezan și salată din ouă de prepeliță (aperitiv)
  • Ballotine de pui organic din Norfolk învelite în dovlecei, cu cimbru infuzat (fel principal)
  • înghețată cu vanilie, sorbet cu zmeură din Kent și prune Victoria ușor poșate (desert)

Lista băuturilor a fost și ea generoasă, fiind compusă din vinuri special alese pentru acest eveniment:

  • Wiston Estate, Cuvée, 2016
  • Domaine Bonneau de Martray, Corton-Charlemagne, Grand Cru, 2018
  • Ridge Vineyards, Monte Bello, 2000
  • Pol Roger, Extra Cuvée de Réserve, 1998

Deși Donald Trump este abstinent în privința băuturilor alcoolice, un vin porto din 1945 a fost deschis pentru a onora primul său mandat ca al 45-lea președinte al Statelor Unite, notează The New York Times.

De asemenea, invitații s-au putut delecta cu un coniac din 1912, o specialitate rară deschisă pentru a onora memoria mamei președintelui, născută în anul îmbutelierii sticlei.

Ce au spus Trump și Charles în discursurile festive

Întâlnirea dintre cei doi lideri a fost catalogată de analiști drept stânjenitoare. În timp ce discursul rostit de regele Charles este cursiv, președintele american se chinuie să înțeleagă ce este scris pe foaie.

Cu toate bâlbâielile de rigoare, Trump a lăudat relația specială cu Marea Britanie și a susținut necesitatea consolidării parteneriatului pe viitor, notează The Guardian.

La rândul său, Charles a glumit pe fondul slăbiciunii președintelui american pentru golf, având în vedere că are un domeniu extins în Scoția, unde practică activ sportul ca agrement.

RECOMANDAREA AUTORULUI

Melania TRUMP a avut o apariție spectaculoasă în Marea Britanie/ Cum a decurs întâlnirea dintre prima doamnă și regina Camilla

Donald Trump și regele Charles al III-lea, puși pe GLUME la banchetul regal de la Windsor: „Probabil e ultima mea vizită în Marea Britanie. Sper asta”