PANDEMIE. ONU: Turismul va înregistra o scădere-record la nivel mondial anul acesta

Publicat: 27 05. 2020, 18:07
PANDEMIE. ONU: Turismul va înregistra o scădere-record la nivel mondial anul acesta. Sursa foto: Shutterstock

Sectorul turistic ar urma să înregistreze o scădere de 70% anul acesta la nivel mondial, în comparație cu anul trecut, ca urmare a pandemiei de COVID-19, a anunțat miercuri Organizația Mondială a Turismului, un organism al ONU.

Potrivit Organizației, citată de CNN, aceasta este o scădere-record, chiar și în comparație cu crizele financiare precedente. Astfel, situațiile de criză din trecut au dus la scăderi ale sectorului turistic cuprinse între 10 sau 20%, dar pandemia de COVID-19 va avea un efect mult mai grav asupra turismului, a declarat Zurab Pololikashvili, secretarul general al Organizației Mondiale a Turismului.

Vara aceasta, majoritatea persoanelor care vor merge în vacanțe vor prefera transportul rutier, în detrimentul celui aerian. Totodată, turismul rural și cel montan ar putea fi avantajate, spre deosebire de stațiunile din zonele litorale.

Organizația Mondială a Turismului se așteaptă ca un număr semnificativ de curse aeriene să fie reluate la începutul lunii septembrie în cazul în care pandemia va fi ținută sub control în următoarea perioadă.

Potrivit Organizației Mondiale a Turismului, toate cele 217 destinații turistice analizate de instituție au fost afectate de restricțiile de circulație impuse pentru limitarea răspândirii virusului.

Europa, cea mai bine pregătită regiune din punct de vedere al turismului

În condițiile în care țările lumii încep să relaxeze restricțiile impuse pentru controlarea pandemiei, Pololikasvili spune că Europa va fi un model de urmat pentru celelalte regiuni. Fiind cea mai vizitată regiune a lumii, Europa este mai bine pregătită pentru revenirea turiștilor, inclusiv prin infrastructura sa în domeniul sănătății.

Așa-numitele „coridoare verzi”, care ar urma să permită călătoriile între statele sau regiunile care au înregistrat rate scăzute de infectare, ar putea fi un prim pas pentrru revenirea la normal a sectorului turistic, spune șeful Organizației Mondiale a Turismului. Însă oficialul susține că preferă să le spună „coridoare sigure”, pentru că vor asigura că turiștii nu se vor îmbolnăvi în țările de destinație.

Mai multe state europene au anunțat relaxarea restricțiilor de circulație impuse pentru limitarea răspândirii coronanvirusului. Între timp, Spania a făcut apel la introducerea unor reguli comune pentru redeschiderea frontierelor în interiorul Uniunii Europene.