Parchetul European (EPPO) a fost inaugurat luni. Laura Codruța Kövesi, angajament în fața CJUE

Publicat: 28 09. 2020, 15:55
Parchetul European (EPPO) a fost inaugurat luni. Laura Codruța Kövesi, angajament în fața CJUE. Sursa foto: Shutterstock

Luni a avut loc, la sediul Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), o ședință solemnă de inaugurare a Parchetului European (EPPO), instituție care va fi condusă de Laura Codruța Kövesi.

Odată cu această ceremonie, activitățile Parchetului European debutează în mod oficial, după cum informează agenția de presă Agerpres.

Cu ocazia evenimentului, atât Laura Codruța Kövesi, cât și procurorii europeni din cadrul EPPO, și-au luat angajamentul de a respecta obligațiile care le revin în urma alegerii în aceste funcții, potrivit unui comunicat de presă al Curții de Justiție a Uniunii Europene.

În cadrul ședinței au luat cuvântul Koen Lenaerts, președintele Curții de Justiție a Uniunii Europene, dar și Laura Codruța Kövesi, șefa EPPO.

„Mă angajez solemn să îmi exercit funcţia în deplină independenţă, în interesul Uniunii în ansamblul său; să nu solicit şi să nu accept instrucţiuni de la nicio persoană sau entitate exterioară Parchetului European. Mă angajez de asemenea să respect obligaţia de confidenţialitate, în ceea ce priveşte orice informaţie deţinută de Parchetul European”, a fost angajamentul asumat de Kövesi și de procurorii din subordinea acesteia.

EPPO este format din președintele Laura Codruța Kövesi și din procurorii europeni Frederic Baab (Franţa), Cătălin-Laurenţiu Borcoman (România), Jaka Brezigar (Slovenia), Danilo Ceccarelli (Italia), Gatis Doniks (Letonia), Yvonne Farrugia (Malta), Teodora Georgieva (Bulgaria), Danielle Goudriaan (Ţările de Jos), Jose Eduardo Guerra (Portugalia), Petr Klement (Cehia), Tomas Krusna (Lituania), Tamara Laptos (Croaţia), Katerina Loizou (Cipru), Ingrid Maschl-Clausen (Austria), Juraj Novocky (Slovacia), Andres Ritter (Germania), Maria Concepcion Sabadell Carnicero (Spania), Gabriel Seixas (Luxemburg), Kristel Siitam-Nyiri (Estonia), Harri Tiesmaa (Finlanda), Yves Van Den Berge (Belgia) şi Dimitrios Zimianitis (Grecia).

Ce este Parchetul European?

Parchetul European (EPPO) este un organ independent al Uniunii Europene, ce are rolul de a investiga, urmări penal și a trimite în judecată persoanele care se fac vinovate de infracțiuni care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene, cum ar fi frauda, corupția sau frauda transfrontalieră în materie de TVA care depășește zece milioanne de euro.

Laura Codruța Kövesi a fost numită drept prima șefă a EPPO în 16 octombrie 2019, în urma unui acord al Parlamentului European și al Consiliului Uniunii Europene.

În luna iulie a acestui an, Consiliul Uniunii Europene i-a numit pe primii procurori ai Parchetului.

Parchetul European are sediul la Luxemburg. Până în prezent, 22 de state membre ale Uniunii Europene au ales să participe la activitatea EPPO: Austria, Belgia, Bulgaria, Cipru, Croaţia, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Olanda, Republica Cehă, Portugalia, România, Slovacia, Slovenia și Spania.