Paștele 2026 ar putea fi celebrat în România fără Lumina Sfântă de la Ierusalim din cauza Războiului din Iran

Publicat: 11 03. 2026, 18:52
Actualizat: 11 03. 2026, 19:24

Lumina Sfântă de la Ierusalim nu va mai putea fi adusă în România, în Noaptea Învierii, din cauza escaladării războiului dintre Israel și Iran la nivel de conflict regional după atacurile SUA din 28 februarie.

Biserica Sfântului Mormânt al lui Hristos a fost închisă de la reluarea ostilităților dintre Israel și Iran.

În acest moment, autoritățile române nu au nicio soluție pentru a transporta Sfânta Lumină la București, până pe 11 aprilie 2026,  după ce zborurile internaționale către Israel au fost anulate pe o perioadă nedeterminată din cauza conflictului din Orientul Mijlociu, deja răspândit în peste 12 state.

Când va fi adusă Sfânta Lumină de la Ierusalim

Pelerinajele de la Ierusalim au fost anulate

Și nu doar ceremonia de Paște ar putea fi compromisă.  Pelerinajele tradiționale de la Ierusalim, care atrăgeau mii de credincioși ortodocși anual, au fost anulate.

Din 2009, Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, era transportată în România cu  avionul, la bordul căruia se afla o delegație oficială a Patriarhiei Române.

Soluții?

Întrebat dacă Sfânta Lumină ar putea fi transportată pe cale terestră, Adrian Agachi, purtător de cuvânt Patriarhia Română, a declarat:

„Ne rugăm și sperăm ca situația din Orientul Mijlociu să se detensioneze cât mai curând. Ne rugăm și sperăm ca situația să se calmeze cât mai repede. Vom continua să urmărim îndeaproape evenimentele și suntem încrezători că, deși provizoriu, vor exista soluții pentru aducerea Luminii în România, poate chiar prin zboruri speciale sau militare”, a spus Agachi pentru Știrile PRO TV.

„Chiar și în aceste vremuri dificile, vor exista modalități logistice pentru ca Lumina să ajungă în toate colțurile lumii creștine„, a afirmat Arhimandrit Simeon Pintea, lector universitar UBB Cluj.

„Cu siguranță că Patriarhia Ierusalimului se va îngriji ca Lumina Sfântă să fie trimisă într-o zonă de unde avionale vor putea apoi să se răspândească în întreaga lume creștină. Se va implica poate și Ministerul de Externe și, cu siguranță, vor fi zboruri speciale și chiar zboruri militare.”, a adăugat acesta.

A fost o problemă și în anul 2020

Pentru români a devenit o tradiție emoționantă. Acum, ceremonia anuală de aducere a Luminii Sfinte la Patriarhia  de la București în Noaptea Învierii ar putea fi. În 2020, în timpul pandemiei de COVID-19, în video-ul „E posibil ca Sfânta Lumină să nu se mai pogoare la Ierusalim anul acesta?”, Doxologia a adus în discuție anularea tradiției.

Potrivit Radio Renașterea, Lumina Sfântă s-a pogorât la Ierusalim pe 18 aprilie 2020, în cadrul ceremoniei oficiate de Patriarhul ortodox grec al Ierusalimului, Preafericitul Părinte Teofi al III-lea, însă în condiții excepționale impuse de restricțiile pandemice, fără participarea credincioșilor.

Cum a fost distribuită Lumina Sfântă credincioșilor, în plină pandemie de COVID-19?

În cele din urmă, Lumina Sfântă de la Ierusalim a ajuns, sâmbătă, în jurul orei 18:15, în România,  fiind transportată într-o aeronava special trimisă. Slujba de Înviere a fost oficiată de Patriarhul Daniel, însă fără participanți.

Trei preoți, purtând măști de protecție și mănuși în mâini, au coborât din avion cu candela în care ardea Lumina Sfântă ce a fost împărțită.

Credincioșii n-au mai putut merge la biserică în Noaptea Înierii pentru a lua Lumina Sfântă, ci a fost împărțită în faţa curţii sau la scara blocurilor de către voluntari sau preoţi. Polițiștii, jandarmii și pompierii au dat și ei o mână de ajutor, scrie MEDIAFAX.

Anul în care Sfânta Lumină nu s-ar fi pogorât

Se spune că în 1099, în încercarea de a distruge tradiția miracolului Luminii Sfinte, califul Al-Musta’li l-a trimis pe vizirul Al-Adfal Șahanșah pentru a porunci ca toate fitilele textile de la candele să fie înlocuite cu fitile de fier.  Și totuși, la ceasul al nouălea, Lumina a coborât din cer și a aprins toate fitilele metalice.

Iar în aprilie 1100, când cruciații au cucerit Ierusalimul, iar Daimbert, arhiepiscop de Pisa, a fost numit noul Patriarh al cetății, Lumina nu și-a făcut apariția decât seara târziu, după ce acesta a plecat de la ceremonie.

Pe 20 aprilie 1101 a fost pentru prima oară când Lumina Sfântă nu a mai pogorât deloc în preajma Paștelui, potrivit Caiete Silvane. 

Motivul: cruciații creștini au profanat Cupola Stâncii. După ce latinii au părăsit încăperea Înierii, Sfânta Lumină a pogorât pe candelele din interiorul Sfântului Mormând, când erau de față grecii și sirienii.


Sursa Foto: Mediafax Foto

Autorul recomandă: Pelerinajul Patimilor lui Hristos: De la Grădina Ghetsimani la Biserica Sfântului Mormânt