Negocieri de pe poziții de forță. În timp ce invită Iranul la discuții de pace, SUA se pregătesc să trimită 3.000 de parașutiști în Orientul Mijlociu
Pentagonul se pregătește să trimită în Orientul Mijlociu aproximativ 3.000 de soldați din Divizia 82 Aeropurtată a Armatei, pe lângă miile de pușcași marini care sunt deja în drum spre regiune pentru a ajuta la operațiunile din Iran, scrie POLITICO.
Suplimentar față de trupele care sunt deja dislocate în Orientul Mijlociu și cele care se află deja pe drum, Statele Unite vor să trimită încă o brigadă din cadrul Forței de Răspuns Imediat a Diviziei 82 Aeropurtate. Această unitate de elită este proiectată pentru intervenții rapide, fiind capabilă să desfășoare un batalion în 18 ore și o întreagă brigadă în maximum 72 de ore.
În prezent nu s-a luat încă o decizie finală privind trimiterea de trupe, dar această mobilizare de forțe reprezintă o escaladare a războiului dintre Statele Unite și Israel, pe de o parte, și regimul de la Teheran, de cealaltă parte.
Această creștere a numărului de soldați în Orientul Mijlociu vine la o lună după ce Statele Unite au efectuat atacuri aeriene constante asupra infrastructurii iraniene. Potrivit celor mai recente cifre oferite de Comandamentul Central al SUA (CENTCOM), atacurile aeriene și cu rachete ale SUA au distrus, din 28 februarie și până acum, peste 9.000 de ținte militare din Iran.
Aria de responsabilitate a Comandamentului Central al Armatei SUA
În prezent, Statele Unite au aproximativ 50.000 de soldați în regiune, iar creșterea numărului acestora sugerează potențialul unei implicări mai ample în conflict, cum ar fi preluarea controlului Strâmtorii Ormuz prin forță, securizarea insulelor strategice sau a coastelor iraniene, inclusiv a terminalului petrolier de pe Insula Kharg.
În timp ce Trump spune că Iranul e pregătit de pace, oficialii de la Teheran îl contrazic
În timp ce președintele Donald Trump afirmă că negocierile sunt într-un stadiu avansat, Teheranul neagă oficial existența unor discuții directe. Washingtonul a transmis Iranului, prin intermediul Pakistanului, un plan structurat în 15 puncte pentru încetarea conflictului care durează mai bine de o lună.
Printre aceste puncte, cele mai importante menționează că Iranul trebuie să renunțe definitiv la dezvoltarea armelor nucleare, să predea stocurile de uraniu îmbogățit către AIEA și să oprească orice activitate de îmbogățire în țară. În schimb, se propune ridicarea sancțiunilor economice și oferirea de asistență pentru programul nuclear civil de la Bushehr.
De asemenea, Teheranul trebuie să își limiteze raze și numărul de rachete balistice și încetarea sprijinului pentru grupările proxy din regiune.
Donald Trump a declarat că discuțiile sunt „foarte constructive” și a amânat atacurile asupra infrastructurii energetice iraniene pentru a lăsa timp diplomației, iar Iranul dorește un acord „foarte mult” din cauza impactului economic masiv al războiului. Pe de altă parte, oficialii de la Teheran au catalogat afirmațiile președintelui american drept „fale news” menite să manipuleze piețele financiare.
Recomandările autorului: