Președintele Venezuelei critică acțiunile SUA: Atacurile recente sunt o AGRESIUNE deliberată la adresa noastră

Publicat: 16 09. 2025, 09:23
Actualizat: 16 09. 2025, 12:20
Sursa foto: Hepta

Preşedintele venezuelean Nicolas Maduro, susține că relația cu Statele Unite nu mai este tensionată, ci s-a transformat într-o agresiune deliberată la adresa țării sale.

După atacurile din 2 septembrie, atunci când Statele Unite au interceptat un transport de droguri în Marea Caraibilor și ucis 11 narcoterorişti venezueleni, acum scenariul s-a repetat. Marina americană a lovit un nou transport, presupus a fi din Venezuela, și a ucis 3 traficanți, notează Reuters.

„Dăm o nouă lovitură cartelurilor de droguri şi narcoteroriştilor identificaţi oficial ca fiind extrem de violenţi, în zona de responsabilitate a SOUTHCOM, care conduce operaţiunile militare ale SUA în America de Sud şi Caraibe”, a transmis Trump pe Truth Social.

La scurt timp, președintele Venezuelei, Nicolas Maduro a reacționat.

„Nu mai poate fi vorba de tensiuni. Ne confruntăm cu o agresiune pe mai multe paliere: judiciară atunci când ne incriminează, politică cu declarațiile lor amenințătoare zilnice, diplomatică și cu caracter militar. Conform dreptului internațional, Venezuela este îndreptăţită să răspundă. Ne vom exercita dreptul legitim de a ne apăra”, a transmis Maduro.

Administraţia preşedintelui american Donald Trump a desfăşurat forţe militare în Marea Caraibilor, sub pretextul luptei împotriva cartelurilor de droguri.

Mai mult, Washingtonul îl acuză pe Nicolas Maduro că este liderul celei mai mari rețele de narcotraficanți din lume. Casa Albă a majorat recent recompensa pentru capturarea liderului venezuelean la 50 de milioane de dolari.

RECOMANDAREA AUTORULUI

Atac LETAL al Armatei SUA asupra unei ambarcațiuni operate de un cartel de droguri. Trump: „Am distrus pur și simplu un vas care transporta droguri”

După atacul asupra unei nave din Venezuela, Administrația Trump spune că operațiunile militare împotriva cartelurilor de droguri vor continua