Primul trailer al filmului biografic despre Michael Jackson a fost lansat. Când va ajunge în cinematografele din lumea întreagă

Publicat: 07 11. 2025, 16:39
Actualizat: 07 11. 2025, 16:39
Sursa foto: Instagram/ GK Films

Fanii lui Michael Jackson sunt în extaz. După luni întregi de amânări, Lionsgate a lansat, în sfârșit, primul trailer pentru filmul biografic „Michael”, dedicat vieții și carierei megastarului. Filmul, regizat de Antoine Fuqua, va ajunge pe marile ecrane pe 24 aprilie și îl are in rolul principal chiar pe Jaafar Jackson, fiul lui Jermaine Jackson si nepotul celui care a fost „regele muzicii pop“.

Montajul de un minut, publicat, joi seara, începe în studioul de înregistrări, unde fostul „copil-vedetă“ este pe cale să-și înregistreze piesa „Wanna Be Startin’ Something”, sub îndrumarea producătorului Quincy Jones.

Sursă foto: Instagram/ GK Films

În trailer, tânărul Jaafar Jackson este văzut interpretând unele dintre cele mai emblematice momente ale lui Michael Jackson, inclusiv faimosul său dans Moonwalk și videoclipul muzical „Thriller”.

Sursă foto: Instagram/ GK Films

Trailerul nu arată, însă, nicio imagine sau cuvânt despre acuzațiile de pedofilie care i-au marcat sfârșitul carierei începând cu anii 1990. La începutul proiectului, producătorul Graham King și scenaristul John Logan au transmis că vor încerca să abordeze subiectul, într-un mod care să nu ofenseze familia Jackson, care a supravegheat proiectul de la A la Z, unul dintre membrii acesteia fiind prezent în fiecare zi pe platourile de filmare.

Lansarea filmului a fost inițial planificată pentru octombrie 2025, dar zvonurile despre „dezacorduri în culise“ i-au forțat pe producători și pe Universal Studios să își revizuiască planurile.

Sursă foto: Instagram/ GK Films

Primăvara trecută, studioul a solicitat 22 de zile suplimentare pentru a refilma ultima parte a filmului biografic, ceea ce a cauzat o întârziere a lansării acestuia.

Conform buletinului informativ Puck, echipa de filmare a descoperit că familia lui Jordan Chandler, unul dintre acuzatorii cântărețului, ajunsese la o înțelegere financiară pentru a se asigura că acesta nu va apărea și nu va fi menționat niciodată în film. Antoine Fuqua ar fi filmat o scenă în care tatăl adolescentului amenință că va distruge cariera cântărețului. Producția nu a negat niciodată acest lucru.

Michael Jackson a murit în 2009, la vârsta de 50 de ani, ca urmare a intoxicației acute cu propofol.

 

RECOMANDĂRILE AUTORULUI:

Ar putea fi premiată pentru cel mai înfricoșător costum de Halloween. Cum a arătat Heidi Klum costumată în Medusa

O eră a muzicii va lua sfârșit. Canalele muzicale MTV vor fi închise în Europa până la finalul lui 2025