După Franța, protestele studențești s-au extins și în Albania. Tinerii au incendiat clădirea Ministerului Educației din Tirana și au aruncat cu cărămizi. Poliția intervine cu gaze lacrimogene și tunuri de apă. Ce nemulțumiri au manifesanții

Publicat: 14 10. 2026, 18:05
Actualizat: 14 10. 2026, 18:09

Clădirea Ministerului Educației din Albania a fost incendiată, miercuri, în cea de-a doua zi a protestelor studențești. Tinerii de la Tirana reclamă corupția și problemele din sistemul de învățământ. După ce au boicotat cursurile la mai multe facultăți, studenții au mărșăluit spre Ministerul Educației. Situația a devenit tensionată când câteva persoane cu fețele acoperite au început să dărâme barierele metalice și să arunce cu pietre și obiecte dure spre clădirea Ministerului și să distrugă bunurile publice.

Sursă video: Youtube/PANORAMA TV

Apoi, în jurul orei locale 13:00, s-a semnalat că au fost aruncate cocktailuri Molotov către clădirea ministerului, în timp ce în zona înconjurătoare au apărut flăcări.

Forțele de poliție au intervenit pentru a dispersa protestatarii, folosind jeturi de apă sub presiune și gaze lacrimogene. Cu toate acestea, grupuri de demonstranți s-au întors în apropierea ministerului, iar tensiunile au continuat.

 Loading ...

Potrivit Reuters, mii de protestatari s-au adunat miercuri în fața Ministerului Educației.

Tinerii cer demisia prim-ministrului Edi Rama

Conform unui comunicat al poliției emis miercuri, 16 persoane au fost arestate, iar alte 49 fac obiectul unor proceduri penale. Șase polițiști și cel puțin un jurnalist au fost răniți. Demonstrațiile conduse de studenți s-au alăturat unei mișcări antiguvernamentale mai ample, cunoscută sub numele de „Revoluția Flamingo”, care solicită demisia prim-ministrului Edi Rama pe fondul acuzațiilor de corupție.

Sursă video: Instagram/ Albanian Insider Agency

O sucursală Raiffeisen Bank din apropiere a luat foc și ea, a declarat un martor pentru Reuters.

Ciocnirile de astăzi au loc în urma protestului din 13 octombrie, în timpul căruia au fost avariate geamurile și alte părți ale clădirii Ministerului Educației.

Într-o declarație anterioară, Poliția de Stat din Albania a îndemnat protestatarii să se distanțeze de persoanele mascate și să evite actele de violență, avertizând asupra răspunderii penale a celor care încalcă legea.

Sursă video: Instagram/ Albanian Insider Agency

„Protestul este un drept legitim, dar nu poate fi folosit ca o scuză pentru violență, distrugerea orașului sau lupte urâte pe stradă”, a declarat viceprim-ministrul Albana Kociu pe Facebook. „Fac apel la studenți și la fiecare cetățean onest care crede în dreptul la protest: Distanțați-vă de violență și vandalism!”

Organizatorii studenți au declarat că protestul a avut legătură cu condițiile din universități, costurile învățământului superior, sprijinul financiar și perspectivele de angajare după absolvire.

Sursă video: X/@vioryvideo

Tulburările fac parte dintr-un val mai amplu de activism studențesc care cuprinde Europa în legătură cu educația și condițiile de viață. În Franța, elevii de liceu au organizat săptămâni de proteste și blocaje școlare, cerând mai mulți profesori și facilități mai bune, argumentând că deteriorarea clădirilor școlare și supraaglomerarea sălilor de clasă subminează educația.