Putin acceptă să se întâlnească cu Zelenski pentru a discuta despre un potențial acord de pace/ Se pregătește un summit trilateral cu TRUMP
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a fost de acord să poarte o discuție bilaterală cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, până la finalul lunii august, menținând posibilitatea unei întâlniri trilaterale care să îl includă pe liderul american, Donald Trump.
Detalii întâlnirii între cei doi lideri, care ar fi urmată și de participarea la negocieri a președintelui SUA, nu au fost încă stabilite. Totuși, Donald Trump și-a exprimat încrederea că negocierile înregistrează progrese majore în vederea încheierii războiului care se desfășoară din 2022.
„După întâlnirea cu Zelenski și liderii europeni, l-am sunat pe președintele Putin pentru a începe pregătirile. După întâlnirea bilaterală va avea loc un summit trilateral. Acesta este un pas excelent către încheierea unui război care durează de aproape patru ani”, a declarat Trump.
Zelenski a dezvăluit că va aborda problema teritoriilor disputate la întâlnirea cu omologul său rus, insistând, totodată, că Ucraina nu intenționează să accepte concesii forțate sau să cedeze suveranitatea.
„Este o decizie între mine și el”, a afirmat președintele ucrainean.
Problema garanțiilor de securitate a fost abordată în cadrul întâlnirii de la Washington, Trump explicând că acestea vor fi acordate de mai multe țări europene în coordonare cu SUA.
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a arătat dispus să acorde garanții de securitate Ucrainei, după modelul articolului 5 al Organizației Nord-Atlantice.
La summitul de la Washington au participat premierul Italiei, Giorgia Meloni, președintele Franței, Emmanuel Macron, cancelarul Germaniei, Friedrich Merz și președintele Finlandei, Alexander Stubb, conform agenției de presă ANSA.
Care a fost mesajul transmis de liderii europeni
Giorgia Meloni a evidențiat necesitatea de a „rămâne uniți dacă vrem cu adevărat pacea”, sprijinind, la rândul său, modelul de garanții de securitate de tipul articolului 5.
Friedrich Merz a avertizat împotriva „impunerii unor concesii teritoriale Kievului”, salutând angajamentul SUA privind acordarea unor garanții de securitate.
Emmanuel Macron și-a exprimat dubiile cu privire la intențiile reale ale lui Vladimir Putin de a accepta o încetare a focului, avertizând asupra unor eventuale sancțiuni suplimentare.
„Mă îndoiesc că Putin dorește cu adevărat pacea. Dacă negocierile eșuează, va trebui să creștem sancțiunile”, a declarat Macron.
Aceeași atitudine a avut-o și Alexander Stubb, care a avertizat asupra atitudinii președintelui rus.
„Putin nu este de încredere, rămâne de văzut dacă va avea curajul să aibă o astfel de întâlnire”, a subliniat Stubb.
Kremlinul a salutat discuția dintre Trump și Putin, care a durat aproximativ 40 de minute, numind-o „sinceră și constructivă”. Cei doi au ajuns la un acord pentru menținerea contactelor directe între delegația rusă și ucraineană la nivel înalt.
Foto: Profimedia
Recomandarea autorului: